România, Monarhia, criminalii şi neantul

Acum 67 de ani, la 30 decembrie, Regele Mihai abdica. Nu de bună voie şi nici pentru că ajunsese la concluzia că monarhia nu mai corespundea “actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat” sau că ea ar fi reprezentat “o piedică serioasă în calea dezvoltării României”, cum deformat declara Petru Groza.

Abdica constrâns, în urma unei lovituri de Palat, dată de agenţii sovietici, Gheorghiu-Dej şi Petru Groza. Totul s-a petrecut în noaptea dintre 29-30 decembrie, (comuniştii dau buzna mereu noaptea). Regele se afla la castelul sau de la Sinaia pentru sărbătorile de iarnă. Dar fusese "convocat" de urgenţă - comuniştii nu ştiu de sărbători... Gărzile palatului erau deja schimbate, liniile telefonice tăiate, pe străzi patrulau soldaţi ai diviziei "Tudor Vladimirescu" instruiţi în URSS. Cand Groza i-a intins Regelui actul de abdicare gata-făcut, l-a şantajat că va executa o mie de deţinuţi politici în cazul care refuză semnarea actului. A doua zi, ziarul Scânteia anunţa “abdicarea Regelui”.

După 23 august 1944, cu trupe sovietice în ţară şi cu sprijinul puterii sovietice (Stalin), comuniştii îşi făceau loc, prin propagandă şi discreditarea partidelor naţionale, în politica României, urmărindu-şi consecvent scopul de a ajunge în fruntea guvernului. Astfel, Petru Groza a fost impus ca prim-ministru şi cam împotriva voinţei regale, prin demersul ministrului Vîşinski, trimis special de Stalin la Bucureşti în acest scop. Ce voia Stalin în schimb, ştim- sovietizarea, satanizarea, României. Dar acest lucru era imposibil câtă vreme România era monarhie.

Până în 47, comuniştii au mimat colaborarea cu Regele. O întrebare - firească - ar fi de ce mima Regele colaborarea cu ei. Poate pentrucă nimeni nu bănuia în acel moment, cât de mult va distruge comunizarea totul.

Neputând să-l atace direct şi nici să se legitimeze în faţa unei populaţii care era, în proporţii covârşitoare, de partea Regelui şi a forţelor politice tradiţionale şi nu de partea „forţelor democratice”, comuniştii îi atacau pe cei din anturajul regal, începând cu liderii partidelor istorice, până la miniştri şi consilieri regali, cu invectivele bine-ştiute şi din manualele de istorie de până în 90: „agenţi ai finanţei internaţionale”, “spioni şi trădători de ţară”, “fascişti notorii”, “jefuitori ai poporului adus în sapă de lemn”, “duşmani înrăiţi ai Uniunii Sovietice”.

La alegerile din 19 noiembrie 1946, primele alegeri din România postbelică, comuniştii au falsificat fără scrupule rezultatele, sub protecţia instituţiilor represive ale statului şi a armatei sovietice.

Aceste alegeri au fost amânate până la momentul în care comuniştii au fost siguri că pot controla procesul electoral. După instalarea lui Petru Groza, competenţele fuseseră transferate factorilor politici şi administrativi locali, posturile înalte din administraţia locală fuseseră ocupate, aproape exclusiv, de către comunişti.

Mijloacele de comunicare în masă erau controlate de stat, prin coordonare propagandistică, cenzură şi intimidare. Sloganuri de tipul: „«Ţărăniştii şi liberalii vor să va ia pământurile!»; «Noi vă dăm titlurile de proprietate!»” erau folosite pentru discreditarea partidelor istorice. (Sună cunoscut? "Noi nu ne vindem ţara" face parte din aceeaşi familie de sloganuri.) Minciuna comunistă apela adesea la antifrază, planul PCR fiind tocmai de a lua pământul de la ţărani pentru a face cooperative de stat.

Opoziţiei i-a fost foarte greu să-şi realizeze campania electorală. Mitingurile au fost dispersate cu forţa, ziarele au fost cenzurate, materialele electorale distruse. "Grupele de soc", organizate de comunisti, au actionat pe toata durata campaniei electorale pentru intimidarea opozitiei, iar in timpul votarii pentru descurajrea votantilor opozitiei. Mulţi votanţi nu au fost incluşi pe listele electorale, iar dintre cei incluşi mulţi nu au primit cărţi de alegători, dacă erau identificaţi că suporteri ai opoziţiei. Au fost alocate în schimb cărţi de alegători morţilor, minorilor, infractorilor sau unor nume fictive. (Sună cunoscut?)

I.C. Brătianu semnalează primului ministru o serie de abuzuri. Dar Groza se face că nu aude: pe 17 noiembrie, la mitingul PNŢ organizat în faţa Teatrului Naţional, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor.

PCR s-a folosit de alegerile din 1946 pentru a obţine legitimitate prin simularea procesului democratic şi disimularea mecanismelor violente utilizate pentru confiscarea puterii.

În 1947 Monarhia era ultima redută a democraţiei şi trebuia automat înlăturată, la 30 decembrie Regele Mihai I fiind forţat să abdice.

Era un „divorţ amiabil”, decalară pe atunci, Petru Groza, în urma căruia regele Mihai trebuia să părăsească ţara „liniştit, aşa cum se cuvine”. Acestea aveau să fie, pentru mult timp de atunci înainte, ultimele cuvinte “de bine” la adresa Monarhiei. Începe, imediat după aceea, propaganda împotriva Monarhiei.

În decembrie 89, puterea care se instaura la Bucureşti avea să semene prea mult cu cea din 46. Lovitură de stat, agenţi sovietici, represiune criminală, teatru, joc de culise, propagandă mincinoasă, subminarea opoziţiei în alegeri, denigrarea şi distrugerea partidelor politice istorice, alegeri frauduloase, putere într-un singur partid.

Doar că în 89 – au apărut în direct- au creat, deci, mai mult teatru (prost, de altfel) şi mai multă isterie. Cine devasta, în 90, sediile PNTCD si PNL, cine instiga lumea că Coposu vinde droguri? Cine a înnecat în sange cel mai frumos vis al zonei libere de neo-comunism? PCR, aka FSN, PDSR şi PSD nu şi-a schimbat niciodată nici metodele diabolice, nici caracterul violent şi abuziv, nici măcar lozincile, invectivele şi limba de lemn.

Rămâne cumva de neînţeles cum ne votăm mereu călăii. După 1989, în loc să revenim la Constituţia din 1923 şi să declarăm răspicat regimul comunist drept ilegal (aşa cum au încercat Proclamaţia de la Timisoara şi Piaţa Universităţii să facă) şi să ne întoarcem la monarhie, am votat “democraţia originală” a indivizilor care au ordonat să se tragă în decembrie 1989, să înjure partidele naţionale şi să instituie "ordinea publică" cu ajutorul bâtelor de miner. Indivizi care l-au alungat încă o dată pe Rege din ţara sa, după aşa-zisă “cădere a comunismului”, pentru că ştiau cine sunt- umbre ale unui trecut ilegitim, care, mai devreme sau mai târziu vor fi înghiţite de neant. În mod legitim.