Regele Mihai I, aniversat la Timişoara

Epoch Times România
25.10.2011

Societatea Timişoara a organizat, luni, o seară culturală dedicată aniversării împlinirii a 90 de ani de către Regele Mihai I, la care au luat parte peste 200 de persoane.

Cu această ocazie, au fost audiate piese camerale interpretate de un cvartet al Facultăţii de Muzică din Timişoara şi a fost proiectat filmul "Monarhia salvează România", realizat în 1992 de regizorul Sorin Ilieşiu.

Primarul Timişoarei şi preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, crede că sloganul "Monarhia salvează România" nu este doar un titlu de film şi că dacă acesta ar fi fost luat în considerare încă din anul realizării documentarului (1992), iar "poporul român ar fi avut suficient discernământ şi nu ar fi fost manipulat, ţara putea fi salvată din criza morală în care a ajuns şi, colateral, prosperitatea economică ar fi fost vizibilă".

"Regimul republican, prin preşedinţii pe care i-a avut, cel puţin în perioada scursă din 1992 încoace, nu a făcut dovada că monarhia nu ar putea salva România, pentru că fiecare dintre ei, chiar dacă au vrut să facă şi bine, au comis şi multe greşeli şi am ajuns într-o situaţie în care tot neamul românesc este într-o luptă perpetuă, unii împotriva altora, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă la guvernare se afla monarhia. Şi asta, pentru că regele ar fi fost garantul şi omul care ar fi impus o anumită stabilitate în ţară", a declarat Gheorghe Ciuhandu.

Acesta crede că monarhia ar putea reprezenta un exemplu pentru România, din moment ce ţări cu un prestigiu dovedit din Europa Occidentală sunt monarhii. Pentru aceasta - susţine Ciuhandu - românii ar trebui să cunoască istoria adevărată a României, lucru dificil de realizat în condiţiile în care "urmaşii comuniştilor nu doresc un regim monarhic, pentru că un astfel de sistem ar însemna despărţirea definitivă de comunism". "Aşa că noi continuăm să trăim într-o promiscuitate numită republică, născută sub comunişti, şi care moşteneşte, în mare parte, tarele comuniste", a susţinut acesta.

Preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea, consideră că, întrucât Mihai I este singurul şef de stat din perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale care mai este în viaţă, orice întâlnire cu Majestatea Sa este una cu istoria.

"Majestatea Sa reprezintă, în cele din urmă, o bună parte din istoria recentă a poporului român. Societatea Timişoara, promonarhistă, a militat întotdeauna pentru promovarea principiilor susţinute de Casa Regală a României, dar credem că manifestarea aceasta, dedicată împlinirii a 90 de ani de către Rege nu este adresată doar celor care sunt monarhişti şi care şi-ar fi dorit o restaurare a monarhiei în România, ci le este adresată tuturor românilor, pentru că regele Mihai a fost uns ca rege al tuturor românilor. Pe lângă faptul că este o istorie vie, el a fost şi un exemplu de conduită, în special în perioada comunistă, o mare personalitate, care a avut o coloană vertebrală demnă de invidiat de către mulţi dintre noi şi care nu a făcut vreun compromis în viaţa sa extrem de agitată", a declarat Mihalcea.

Referitor la primul discurs pe care Regele Mihai I va urma să-l rostească în Camerele reunite ale Parlamentului, după 60 de ani, Mihalcea îl consideră un moment istoric.

"Este o mare onoare să vorbeşti în Parlamentul României. Este prima dată când regele vorbeşte în acest for, deoarece, până acum, de la revenirea sa în ţară, niciodată nu i s-a cerut acest lucru. Nu a vorbit pentru că a fost mai mult marginalizat, ignorat. Dacă i se cerea şi până acum să o facă, sunt convins că regele ar fi făcut-o", a subliniat Mihalcea.

În opinia acestuia, fostul suveran al României nu a vorbit până acum în public şi pentru că "nu a dorit să tulbure în vreun fel lucrurile din ţară, a avut această reţinere pentru a nu se crea tensiuni din cauza sa, pentru că el a fost regele tuturor românilor, inclusiv al celor care nu l-au lăsat să intre în ţară, precum şi al celor care-l iubesc".

Seara culturală s-a încheiat cu ciocnirea unei cupe de şampanie în onoarea Majestăţii Sale, Mihai I.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor