Populismul Europei de Est, populismul Europei Occidentale
Premierul polonez Donald Tusk este mai degrabă un om placid, un conservator moderat, cu un trecut democratic impecabil şi mai ales un proeuropean evident. El nu are nimic în comun cu colegul său ungar Viktor Orban, element perturbator care creează atâtea probleme Comisiei Europene, 'plebeul de dreapta' care merge înainte cu 'buldozerul', aşa cum spune chiar el, fără să-i pese prea mult că, în drumul lui, spulberă unele uzanţe democratice solid ancorate în Europa, scrie ziarul Le Monde în ediţia de marţi.
Cu toate acestea, Donald Tusk i-a sărit în ajutor lui Viktor Orban, acum două săptămâni, când acesta din urmă a trebuit să dea explicaţii în faţa Parlamentului European. În faţa ameninţărilor cu sancţiuni formulate de unii oficiali ai altor ţări şi a 'atmosferei uneori isterice din Parlamentul European', Tusk a spus că Polonia 'îşi va oferi sprijinul politic pentru ca aceste reacţii la situaţia din Ungaria să nu fie exagerate'. Altfel spus, în cazul în care Comisia doreşte să aplice articolul 7, care îi permite suspendarea apartenenţei unui stat membru la Uniunea Europeană, Polonia se va opune. Măsura ar trebui să fie votată în unanimitate de statele membre, deci ea va fi sortită eşecului.
Parlamentul lituanian a dorit şi el să-l sprijine pe premierul ungar. Într-o rezoluţie puţin cam grandilocventă, potrivit Le Monde, privind 'suveranitatea şi dreptul la autodeterminare al Ungariei', aleşii din Lituania, ţară membră a UE, afirmă că 'evoluţia conceptului tradiţional de familie şi de comunitate aplicat acum în Europa genereză provocări serioase pentru suveranitatea statelor membre' şi consideră că 'integrarea europeană nu trebuie să vizeze o uniformizare socială şi culturală artificială a naţiunilor şi statelor europene'.
Să fie vorba de un val de revoltă împotriva Bruxellesului care se conturează la frontierele estice ale UE?, se întreabă autorul articolului. Este evident că fostele ţări din blocul comunist au o atitudine de contestare, care îmbracă totuşi forme diferite în funcţie de ţară. Românii coboară în stradă şi provoacă demisia guvernului. Cehii nu vorbesc de valorile familiale, ci se raliază pur şi simplu Marii Britanii refuzând să semneze acordul privind disciplina bugetară adoptat la summitul de la Bruxelles din 30 ianuarie. Slovacia face parte din zona euro şi s-ar situa mai degrabă în tabăra Germaniei, a acelora care consideră că, dacă Grecia nu vrea să respecte regulile, atunci nu merită să se sacrifice pentru ea.
În ceea ce priveşte Polonia, ar fi nedrept să fie tratată drept rebelă: a depăşit acum acest stadiu şi chiar dacă nu a aderat încă la zona euro, ea se comportă uneori ca şi cum ar face deja parte din ea.
Ceea ce este în schimb comun acestor ţări este voinţa de a-şi proteja suveranitatea socială şi politică. Această reacţie s-ar putea explica desigur prin specificul istoriei lor: în timp ce Europa Occidentală îşi edifica cu răbdare Uniunea, statele din Europa Centrală şi ţările baltice se aflau sub jugul comunist.
Există un alt element care poate ajuta la înţelegerea acestui val de euroscepticism şi care ia adesea forma populismului, caracteristic Europei Centrale. După peste douăzeci de ani de la căderea comunismului, aceste ţări sunt pe cale de a încheia un ciclu, cel al tranziţiei. Această tranziţie s-a realizat în ritm alert şi a fost greu de suportat de populaţie. Ceea ce grecii trăiesc acum, o experienţă extrem de dură, polonezii, slovacii şi cehii au trăit deja, fără să se plângă prea mult, dar a fost tot atât de dureros. Din nefericire pentru ei, sfârşitul acestui ciclu coincide cu criza economică şi a euro.
Cele trei obiective pe care Europa Centrală şi le propunea după 1989, când a scăpat de comunism, şi anume democraţie, economie de piaţă şi aderarea la UE, sunt acum îndeplinite. Problema este că democraţia reprezentativă este în criză, la fel şi modelul capitalismului anglo-saxon, pe care l-au adoptat, şi euro este şi el în criză, afirmă Jacques Rupnik, specialist în această regiune şi director de cercetări la Institutul de Studii Politice din Paris.
Intelectualii proveniţi din disidenţa anticomunistă sunt, de altfel, într-o situaţie ambiguă. Acuzaţiile exprimate cu patru ani în urmă de intelectualul polonez Adam Michnik împotriva gemenilor Lech şi Jaroslaw Kaczynski, aflaţi atunci la putere, alături de care el a luptat totuşi împotriva comunismului în cadrul sindicatului Solidarnosc, ar putea fi reluate cuvânt cu cuvânt de detractorii lui Viktor Orban, afirmă Jacques Rupnik. 'Partea proastă este, adaugă acesta, că aceste ţări suferă de o oboseală timpurie a democraţiei reprezentative. Partea bună este că Europa constituie un zid de apărare, ceea ce le permite să înfrâneze criza'. Altfel spus: Europa trebuie să ţină Ungaria sub presiune.
Aflat într-o scurtă vizită la Paris, la 6 februarie, ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a afirmat acelaşi lucru într-un interviu pentru Le Monde: 'În contextul mondializării, există o tendinţă de renaţionalizare şi trebuie să luptăm împotriva acestei tendinţe, deoarece este o iluzie. Este o naivitate să se creadă că ea poate constitui un refugiu în această eră a mondializării'.
Westerwelle îi aminteşte colegului său ungar că 'Uniunea Europeană este un ansamblu de valori: democraţie, stat de drept, libertate de exprimare şi religioasă'. 'Să fim cinstiţi, adaugă acesta, avem astfel de tendinţe şi în societăţile noastre, în Franţa la fel ca şi în Germania'. Din motive de neînţeles, ceea ce este numit naţionalism în Europa de Est este considerat suveranism în Europa Occidentală. Este mai nobil, dar în ambele cazuri, se plasează sub umbrela populismului.
