România Curată: Cum se betonează principalul râu din Parcul Natural Apuseni şi cum se protejează ”calitatea apei mării” la munte

Râul Jerte. Valea Jerte, Spania (Youtube.com)
Loredana Diacu
29.08.2016

Albia râului Crişul Pietros, cel mai mare râu din cadrul Parcului Natural Apuseni, e în pericol iminent de a fi distrusă de agenţi economici care vor să dragheze porţiuni din ea şi să muşte cu excavatoarele din malul râului şi apoi să-l betoneze din belşug, cu încălcarea legii. Culmea, în acest râu sunt prezente specii protejate la nivel european, precum vidra, dar de-a lungul Crişului Pietros întâlnim şi habitate ripariene cu arin negru (Alnus glutinosa), atrage atenţia România Curată.

România Curată a descoperit că şantierul a fost demarat cu încălcarea legii, proiectul având la activ două ”avize negative” din partea Administraţiei Parcului Natural Apuseni. Mai mult, deşi proiectanţilor li s-a cerut, conform legii, să realizeze un ”studiu de impact asupra mediului”, prin care să se cuantifice exact efectul negativ al proiectului, atât aceştia, cât şi constructorul au ignorat solicitarea.

"Beneficiarul direct al investiţiei, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, susţine că cei care au solicitat ”execuţia în regim de urgenţă a lucrărilor de consolidare” sunt Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Pietroasa.

În mod absolut grotesc, documentaţia depusă de proiectantul lucrării pentru obţinerea acordului de mediu pare copiată cu metoda copy/paste din alte documente, care nu au legătură cu râurile de munte, şi vorbeşte despre ”calitatea apei mării” sau ”vecinătatea apei mării”, se mai arată în material.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor