Ford, beneficiar al unui ajutor de stat. Producătorul va fabrica un nou model de autovehicul la Craiova

(FABRICE COFFRINI / AFP / Getty Images)
Ana Ion
26.08.2016

Producătorul american de autovehicule Ford urmează să investească minimum 130 de milioane de euro la fabrica de la Craiova şi să introducă în fabricaţie un nou model de autovehicul, ca parte a unei înţelegeri cu statul român care i-a acordat producătorului un ajutor de stat de 75 de milioane de euro, relatează Agerpres.

Potrivt sursei citate, Ford şi-a asumat investiţii suplimentare de 130 de milioane de euro la fabrica de la Craiova, în timp ce Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va prelungi până în 2025 perioada de realizare a producţiei asumate de producătorul american căruia Guvernul i-a alocat un ajutor de stat de 75 de milioane de euro.

Ministerul Finanţelor Publice propune o nouă modificare a OUG nr. 109/2008, cadrul legal prin care s-a acordat un ajutor de stat de 75 de milioane de euro companiei Ford România SA pentru implementarea şi finalizarea proiectelor de investiţii în fabrica de automobile şi fabrica de motoare de la Craiova în valoare totală de 869 milioane de euro. Aceasta constă în prelungirea până la data de 31.12.2025 a perioadei de realizare a producţiei asumate de automobile, respectiv de motoare", se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe.

Condiţia este ca Ford să realizeze la Craiova, până la finalul lui 2019, exclusiv din surse proprii şi fără implicarea altor elemente de natura ajutorului de stat, o investiţie suplimentară de minimum 130 de milioane de euro. 100 de milioane de euro vor fi folosiţi pentru introducerea în fabricaţie a unui nou model de autovehicul la Craiova iar 30 de milioane euro pentru producţia de motoare.

"Decizia de modificare a ordonanţei 109/2008 a avut la bază cuantificarea următoarelor beneficii pentru statul român pe termen mediu şi lung: securizarea continuării investiţiilor Ford la Craiova şi întărirea rolului acestor fabrici la nivelul sectorului prin introducerea în fabricaţie a unui nou model de autovehicul; menţinerea numărului de locuri de muncă, respectiv 2.700 de salariaţi cu posibilitatea suplimentării acestuia; încasarea unei contribuţii la dezvoltarea regională prin plată directă de taxe şi impozite în perioada 2014 — 2025 de aproximativ 230 de milioane de euro; un efect multiplicator în economia naţională al investiţiilor Ford în perioada 2014 — 2025 de aproximativ 30 de miliarde de dolari", se mai precizează în comunicatul MFP.

Nerealizarea de către Ford a condiţiilor asumate prin această modificare în termenul menţionat determină aplicarea unui mecanism de recuperare a ajutorului de stat care va fi plătit de producătorul de automobile proporţional cu gradul de neîndeplinire.

MFP mai precizează că Ford a realizat, în perioada 2008 — 2012, investiţia asumată prin OUG nr. 109/2008, respectiv de 869,09 milioane de euro, având obligaţia de a menţine această investiţie până la 31.12.2017.

"Ajutorul de stat autorizat de Comisia Europeană a fost integral plătit de Ministerul Finanţelor Publice. Statul român urma ca până la 31.12.2017 doar să monitorizeze menţinerea investiţiei şi îndeplinirea condiţiilor asociate acesteia, inclusiv realizarea de către Ford a producţiei asumate de 810 mii de autovehicule, respectiv 1,5 milioane de motoare", arată Ministerul.

În prezent, Ford produce la Craiova un singur model auto, monovolumul de mici dimensiuni B-Max, şi motorul Ford de 1.0 l EcoBoost. Modelul ecosport ce urmează a fi produs din 2017 în inima Băniei este vândut acum pe piaţa românească cu sume cuprinse între 14.700 şi 20.200 euro, în funcţie de motorizare şi accesorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor