Roma: "Revoluţia umbrelelor" pentru România

Ploua şi nimeni nu voia să plece. Stăteam acolo toţi uzi ciuciulete sub sute de umbrele - revoluţia umbrelelor din Roma pentru România - eram uzi până la piele, şi deja ne era frig dar ne spuneam: dacă nu ne-au omorât atâţia ani de comunism, atâţia ani de stat în frig şi foame, nu vom muri nici acum când vrem să ne dăm votul să scăpăm definitiv de ciuma roşie. Şi am rămas acolo 4 ore în şir, din care 3 sub ploaie.

Treceau maşinile şi lumea ne privea. Oare ce se dădea? Ce să se dea? Libertate. Era un sentiment de uniune, eram uniţi în dorinţa noastră de a scăpa ţara de lepre.

O familie tânără, cu un băieţel de vreo 6 ani. Copilul parcă se plictisea puţin, obosise să stea în picioare, în ploaie, şi mama lui l-a întrebat: vrei să ne întoarcem acasă la noi, în România? Copilul a răspuns că DA, VREA. Atunci mama îi spune: "atunci trebuie să stăm şi să votăm". Şi din acel moment copilul nu s-a mai plâns nici măcar o dată.

Povestea cineva că în România oamenii lui Ponta au dat cozonac. S-a auzit atunci o voce: "de la oamenii lui Ponta nu aş primi nici măcar un pahar cu apă". Am votat pentru că îmi pasă de ţară, chiar dacă sunt încă departe geografic de ea, am votat şi sper să fie bine pentru România.

Povesteşte o prietenă româncă, tot din Roma, că un grup de persoane au împărţit celor de la cozile celor două secţii de votare (89 şi 90) felii de cozonac, apă şi sucuri. Timp de aproape două ore.

Şi niciunul dintre ei nu avea umbrelă, mergeau şi se rugau de oameni, mai ales de cei mai timizi: "Hai, mai luaţi! Vreţi nişte cozonac bun, românesc?"

“Am luat şi eu o felie: umplutura de brânză dulce înăuntru! O bunătate! Am aflat ulterior că sunt de la magazinul de produse româneşti "La Strada" din zonă Tiburtina!!”, mai spune Anca Elena Dincă, prietena mea româncă din Roma.

Niciunul din cei care împărţeau de mâncare nu făceau propagandă. Se rugau efectiv de oameni să ia să mănânce fiindcă "mai aveţi de stat la coadă şi nu aţi mâncat nimic!"... nu au pronunţat niciun nume!

Comunismul ne-a instilat neîncrederea între noi, suspiciunea; de aici până la ură nu a mai fost decât un pas. Neîncrederea în alţi români o avem acolo, până în fiecare celulă a fiinţei noastre. Uitasem să avem încredere în celălalt şi în capacitatea lui de a fi bun sau mai bun. Dar de data asta am uitat să fim neîncrezători şi a ieşit bine. Ne-am deschis inimile unii către ceilalţi. Ura dispăruse şi atmosfera era fantastică: stăteam şi câte 4 sau 5 sub aceeaşi umbrelă, dar nimeni nu voia să renunţe, pentru ca oamenii voiau să se întoarcă acasă. Dar la un ''acasă'' mai normal decât până acum. Un ACASA mai normal şi mai bun.

Vă dau întâlnire tuturor românilor cât mai curând în România. Să ne revedem acasă cu bine.

Dana Betlevy - un român din diaspora.