Revoltă împotriva sultanului din Brunei: A introdus legea Sharia şi lapidarea pentru adulter

Brunei: Sultanul Hassanal Bolkiah (ROSLAN RAHMAN / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
06.05.2014

În ciuda protestelor organizaţiilor umanitare internaţionale, normele vor fi aplicate chiar şi creştinilor. Apeluri de boicotare a hotelurilor de 5 stele ale sultanului din Brunei.

În cuvintele sultanului Hassanal Bolkiah, introducerea codului penal islamic pentru oamenii fericiţi din Brunei este "un act de credinţă şi de recunoştinţă faţă de Allah, atotputernicul". Este vorba despre introducerea unor pedepse, cum ar fi biciuirea, amputarea mâinilor la hoţi şi moarte prin lapidare pentru adulteri şi cei care comit acte sexuale împotriva naturii.

Decizia a fost luată după o controversă lungă care a implicat organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului. Dar sultanul, de la înălţimea averii personale de 20 miliarde de dolari construită pe petrol cât şi de dreptul divin de a domni peste 416.000 de supuşi în micuţul său stat situat pe coasta insulei Borneo din Asia de sud-est, a emis decretul la data de 1 mai 2014. Conform relatărilor din presă, sultanul trăieşte într-un palat cu 1.788 de camere, este protejat de o garnizoană de 1.000 de soldaţi britanici moşteniţi din perioada colonială şi este cunoscut pentru extravaganţa sa: atunci când şi-a sărbătorit aniversarea vârstei de 50 de ani, l-a angajat pe Michael Jackson pentru o seară care l-a costat 17 milioane de dolari. Cadoul de nuntă pentru cea de-a treia sa soţie, un star de televiziune care are mai puţin de jumătate din vârsta sultanului, a fost o coroană din aur în valoare de patru milioane de dolari.

Dar se pare că familia regală se distinge prin excese. Fratele sultanului, Jefri Bolkiah, are un harem şi un super iaht numit "Tits" şi două ambarcaţiuni de sprijin numite "Nipple 1" şi "Nipple 2". Acum câtva timp cei doi fraţi s-au ciocnit de un deficit de miliarde în cuferele Bruneiului.

Sultanul Hassanal Bolkiah este în vârstă de 67 de ani şi odată cu trecerea anilor, spun analiştii politici, a devenit din ce în ce mai religios. Conform sondajelor, sultanul are sprijinul a 70 la sută din populaţia din Brunei, populaţie formată din musulmani sunniţi. Restul populaţiei este formată din 15% chinezi şi o minoritate catolică şi anglicană. Legea islamică va fi aplicată şi acestora iar episcopii locali se tem că trebuie să suspende botezurile pentru a nu intra în conflict cu codul penal islamic.

Bolkiah susţine: codul penal islamic va apăra regatul de influenţele exterioare ale globalizării care aduc ispitele decadente răspândite prin intermediul internetului. "Aceste legi sunt un ajutor al lui Dumnezeu", declară sultanul iar codul legat de legea Sharia va fi introdus în trei faze.

În prima frază vor suferi amenzi şi pedepse cu închisoarea toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi de comportament indecent, vor aduce pe lume copii în afara căsătoriei sau nu vor participa vinerea la riturile religioase din moschee.

În a doua fază, care va fi introdusă la sfârşitul anului, cei condamnaţi pentru furt şi jaf vor fi biciuiţi public sau li se vor tăia mâinile.

Etapa finală va fi introdusă anul viitor şi este vorba despre lapidarea până la moarte pentru adulter şi sodomie.

Protestul Comisiei ONU pentru Drepturile Omului nu l-a oprit pe sultan. L-a lăsat indiferent chiar şi ameninţarea venită din partea Londrei de o revizuire a acordul care furnizează Bruneiului (contra cost) batalionul de soldaţi ai Maiestăţii Sale. Există, de asemenea, o mobilizare împotriva acestei legi, pornită de diferite personalităţi internaţionale, condusă de actorul britanic Stephen Fry şi starul american Ellen DeGeneres. "Noi trebuie să trimitem un mesaj clar sultanului: începem cu boicotarea lanţului său de hoteluri de cinci stele Dorchester Collection" a scris pe Twitter Stephen Fry, care se adresează celor 6,7 milioane de followers ai săi.

Şi designerul de pantofi american Brian Atwood s-a alăturat protestului, cerând industriei modei să boicoteze hotelurile Dorchester din Londra, Paris şi Milano în săptămânile cu parade de modă (fashion weeks). Lanţul hotelier al sultanului include, printre altele, Bel-Air din Los Angeles, Dorchester din Londra, Hotelul Athenée din Paris, Principe di Savoia din Milano. În acelaşi timp angajaţii hotelurilor au emis şi ei un comunicat prin care declară „Noi nu suntem implicaţi în problemele religioase şi politice”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor