Calatorie in Essaouria, Maroc

Aratosul barman, purtand la gat un papion si servind cocktailuri in barul Orson Welles, statea in fata imaginii lui Humphrey Bogart. Prietenul meu si cu mine ne aflam la Hotel des Isles, in prima naopte a weekend-ului nostru in Essaouira, pe coasta Atlanticului din Maroc.

“Aici il vedeti pe Orson Welles, cel care sta langa bar, inainte sa filmeze Othello,” afirma el, aratand catre o fotografie alb-negru de deasupra barului. Filmul a castigat premiul la festivalul de la Cannes din 1952. “iar acesta este el cu fata lui, cand s-a reintors sa ne viziteze dupa. Il iubim deoarece el a iubit Essaouria.”

Barul este o nestemata a orasului si merita sa ramana neschimbat, chiar daca hotelul, primul din cele construite de-a lungul plajei, se afla in renovare. Mai in jos pe litoral se gaseste Resortul Mogador, cu un teren de golf marca Gary Player si cu vedere inspre Atlantic.

In largul marii sunt Insulele Violete, momentan un sanctuar nelocuit al pasarilor. In urma cu cateva secole, fenicienii extrageau pigmenti dintr-o specie de melci, murex, pentru a colora hainele imperiale ale Imparatului roman.

Vremea ploioasa

In dimineata urmatoare, ne-am indreptat catre piata centrala, Piata Moulay Hassan, pentru un tur al cartierului. Mohamed, ghidul nostru, mergea inainte cu motul negru de pe fesul sau arab rotindu-se si roba sa bej fluturand in vant.

Ne plimbam pe strazile cartierului sau printre zidurile orasului; apoi inspre o rampa a turnului circular nordic al fortaretei Skala de la Ville. 5 kilometri de metereze inconjoara fortareata Mogador, asa cum se numea atunci cand o comstruisera portughezii in secolul al 15-lea. De-a lungul culoarului, zac tunuri aliniate, indreptate catre mare.

Cerul este de un gri amenintator, in locul acelui albastru prietenos. Pescarusii planeaza pe briza de coasta deasupra Atlanticului. Valuri puternice se lovesc de digurile de sub noi, se zdrobesc si se ridica de doua ori mai sus decat inaltimea rocilor crestate, aruncand dupa noi cu stropi mari de apa.

Ne intoarcem in cartier, o zona boema linistita, care-i atrage pe artistii, muzicantii si regizorii locali sau internationali. De exemplu, filmul Alexandru a fost filmat aici in 2004, urmat de Regatul Cerului in 2005. Magazine, ateliere, si galerii de arta se aliniaza pe strazile vechiului cartier evreiesc, o veche zona diplomatica. “Aceasta a fost baia turceasca preferata a lui Orson Welles,” ne informeaza Mohamed la un colt de strada, “aici a fost filmata scena cand Iago l-a omorat pe Rodrigo, in Othello.”

Artele si mestesugurile din regiune sunt expuse in Muzeul Sidi Mohamed Ben Abdallah, care isi ia numele dupa sultanul care a construit cartierul in secolul al 18-lea. Este unul dintre cele mai accesibile cartiere din Maroc, deoarece este construit pe sistem de grila. Cartierul este patrimoniu international UNESCO, fiind o combinatie de stiluri marocane si europene, ziduri albe, ferestre pictate in albastru si pereti ornati cu piatra de calcar.

In vremurile de demult, caravanele cu camile soseau aici tocmai din Timbuktu, prin Marrakesh, iar vanzatorii se desfasurau in vechile caravanseraiuri, unde curtile erau pavate cu pietricele de diferite marimi aranjate in tot felul de forme. Mohamed ne demonstreaza cum, dupa ce stateau perioade lungi de timp in picioare, comerciantii isi frecau talpile de pietricelele pavajului pentru a-si face masaj, sau pentru a scapa de diferite dureri. Cafenelele care se gasesc de-a lungul curtii sunt un loc perfect pentru o pauza de ceai gustos cu menta.

Cerul se innegreste vazand cu ochii. Ploaia navaleste, iar planurile de a vedea portul de pescuit sau de a merge la calarit trebuie amanate. Atlanticul s-a transformat intr-o forta dezlantuita a naturii. Plaja este ingropata sub valuri peste valuri de spume, care se trantesc si se revarsa peste drumuri, iar insula Violeta pare sa fie acum o nascocire a imaginatiei, pierduta in spatele unei cortine impenetrabile de valuri si ploaie.

Muzica 'gnaoua'

Odata cu lasarea noptii, furtuna se opreste. Rachid, un prieten marocan, ne invita la o petrecere intr-un cort mare de pe plaja.

Atractia serii este un concert al unor muzicieni ganoua, care apartin unei fratii religioase. Rachid ne traduce unele versuri: “O Doamne, stii ce am in sufletul meu.” Se spune ca muzica lor poate induce oamenilor o stare de transa.

Sase gnaoua canta vesel imbracati in albastru, purtand fesuri decorate cu scoici. Conducatorul lor este Hamid Al Kesri, unul dintre cei mai cunoscuti cantareti la guembri (instrument de bass cu trei corzi). Vocea sa joasa, rezonanta se combina cu notele guembri-ului sau, asimilandu-se parca intr-un singur instrument muzical sublim.

Un gnaoua coboara de pe scena intr-un ring de dans, alunecand de la stanga la dreapta ca si cum picioarele sale ar fi pe patine cu rotile. Pentru o vreme, sase oaspeti muzicanti din diferite tari li se alatura pe scena.

Este o experienta antrenanta. Oamenii danseaza sarind in sus si-n jos in ringul de dans. Asta trebuia sa fie atmosfera atunci cand Festivalul Gnaoua si Muzica Wolrd vine aici in luna iunie a fiecarui an.

Ceai cu Hisham

Vantul si parapantistii apar din nou in ultima noastra zi, profitand de brizele si valurile marii. Exploram cartierul fara vreo tinta anume, intrand in vorba cu negustorii prietenosi din magazinele de bijuterii, covoare, cutii de lemn, sau obiecte sculptate din lemn de tuia.

De-a lungul unei alei, chiar dupa zidurile orasului, ne oprim sa admiram operele croitorilor si artizanilor care confectioneaza instrumente muzicale. Galeria de Arta Otthelo si riadele marocane cu frumoasele lor gradini interioare ne invita sa le trecem pragul usilor deschise.

Peretii farmaciei Hisham, de langa piata de peste, sunt aliniati cu borcanele de ierburi, condimente si pigmenti. Farmacistul ne ofera ceai, scotand pe o tava un ceainic cu apa fierbinte si niste pahare. Apoi toarna putin din asta si cealalta in ceainic. Are un gust atat de nevinovat si suficient de placut pentru a te convinge sa iti mai pui un pahar.

Inainte de plecare, discutam putin despre parfumuri, despre amestecurile speciale de condimente facute de mama sa, si pigmenti (folositi in colorarea vopselelor, a lanii sau a hainelor) cu nume evocatoare cum ar fi albastru de Mogador.

Cosurile cu melci si capturile zilei de tipari, calcani si platici sunt raspandite de-a lungul tarabelor pietelor de peste. In drum spre iesire, Ahmed ne opreste pentru o mica discutie, rugandu-ne sa cumparam din parfumurile sale solide folosind aceste cuvinte de duh: “Ambra se foloseste de femei pentru a atrage barbatii. Moscul este folosit de barbati pentru a atrage femeile.”

Este noapte, iar noi ne pregatim sa parasim Essaouira asa cum am gasit-o. In drumul nostru de doua ceasuri cu autobuzul peste intinderea Marrakesh, soarele a hoinarit mai bine de o ora printre norii cerului, intunecandu-l si luminandu-l din nou si din nou. Cerul era dominat de acel efect de carbune aprins, trecand de la rosu, portocaliu, la un gri de carbune.

Diseara vom conduce departe de locul unde grupurile de oameni ratacesc in sus si-n jos, de-a lungul acelei fasii de nisip largi si curbe, prin fata hotelului in care barmanul seamana atat de mult cu Bogart. In final, vom ajunge la Casablanca, de unde ne vom lua zborul inapoi spre casa.

Myrisa Luke s-a desprins cu calatoritul inca de la o varsta frageda. Ea este o scriitoare calatoare a carei creatii literare si fotografii au fost publicate in Marea Britanie, America, Australia si Canada.