File de istorie: se împlinesc 160 de ani de când trupele Rusiei ţariste au ocupat Principatele Române din nou
Acum 160 de ani, în anul 1853, fără a declara război Imperiului Otoman, trupele Rusiei ţariste au trecut Prutul, supunând Principatele Române unei noi ocupaţii militare, care a durat până în august-septembrie 1854. (21 iun./3 iul.).
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea marile puteri socoteau prăbuşirea definitivă a Imperiului Otoman, numit „omul bolnav” al Europei, doar o problemă de timp.
Chestiunea moştenirii otomane a ascuţit contradicţiile dintre marile puteri, acestea ducând în cele din urmă la izbucnirea războiului Crimeii (1853-1856). Războiul a început prin ocuparea Moldovei şi Ţării Româneşti de către armatele ruseşti, care au trecut Prutul la 21 iunie 1853 fără să declare război. Sultanul Abdulmegid declara, în septembrie 1853, război Rusiei, însă după ce obţinea asigurări din partea Angliei şi Franţei că va fi sprijinit împotriva Rusiei. La 30 noiembrie 1853, amiralul rus Nahimov distruge flota otomană în golful Sinope, obţinând asigurarea supremaţiei de către flota rusă nu numai în Marea Neagră, dar şi dincolo de Strâmtori. Bătălia şi înfrângerea flotei turce a alarmat Anglia şi Franţa, care au pătruns cu flotele în Marea Neagră. În acest fel, cele două ţări s-au implicat în operaţiunile militare, declarând formal război împotriva Rusiei în cursul lunii martie 1854.
Campania militară la Dunăre declanşată în paralel cu cea navală de către Rusia a continuat în iarna anului 1853, precum şi în primăvara anului următor. S-au dat lupte grele la Calafat, Olteniţa, Turnu, Călăraşi, Ismail, Brăila. Trupele ruseşti, suferind înfrângeri peste înfrângeri, s-au retras din Ţara Românească şi Moldova, teritoriile fiind ocupate de armatele turco-austriece. Astfel, frontul s-a mutat pe teritoriul Crimeii. S-au dat lupte grele în localităţile Alma, Balaklava şi Inkerman din Crimeea, în urma asediului Sevastopolelui, care a durat aproape un an de zile, capitulând abia în august 1855.
Înfrângerile militare pe front, dublate de presiunile diplomatice ale Austriei, au silit Rusia să se aşeze la masa tratativelor, mai ales că între timp ţarul Nicolae I murise, urmând la tron, în februarie 1855, Alexandru al II-lea, partizan al păcii. Ca urmare, după multe tratative, congresul de pace a început la Paris pe 25 februarie şi s-a încheiat la 30 martie 1856, prin semnarea tratatului ce avea să devină un document fundamental pentru reglementarea litigiilor ulterioare în Europa, inclusiv Imperiul Otoman.
Condiţiile de pace au fost grele pentru Rusia: restituirea Karsului, cucerit de ruşi la sfârşitul anului 1855, neutralizarea Mării Negre şi cedarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei - acestea au fost principalele pierderi ale Rusiei.
Neutralizarea Mării Negre avea să afecteze nu numai interesele Rusiei, ci în aceeaşi măsură şi interesele Porţii Otomane. Stabilirea normelor de navigaţie de la gurile Dunării se transferă unei comisii europene, iar în ceea ce priveşte organizarea viitoare a Moldovei şi Ţării Româneşti, deşi Congresul a menţinut suzeranitatea otomană, s-a instituit un protectorat colectiv al marilor puteri.
Războiul Crimeii, declanşat în cursul anului 1853,a avut importante consecinţe pe plan european; înfrângerea Rusiei a creat un nou echilibru pe continent, şi a îngăduit ca problema românească să fi e tratată ca o problemă europeană.
