Revolta de la Braşov. "Ia calitatea asta neglijabilă de aici şi împuşcaţi-l!" 36 de ani şi niciun torţionar pedepsit

Cei care şi-au trăit viaţa după '89, într-o Românie cu hipermarketuri pline cu de toate, cu greu îşi pot imagina cum arăta România comunistă: o ţară în care pentru hrană se făceau cozi la care te aşezai de cu noapte, unde iarna caloriferele erau reci iar copiii învăţau serile la lampă şi unde îţi era frică să spui ceva rău despre cel ce te condamnase la frig şi foame - Ceauşescu - să nu te mânce cumva puşcăria.

Într-o astfel de ţară în care se instaurase teroarea, acum 36 de ani, pe 15 noiembrie 1987, în jur de 300-400 de muncitori de la Steagul Roşu Braşov şi-au înfrânt teama de repercusiuni şi au ieşit în stradă să protesteze.

Aparent, motivul revoltei muncitorilor au fost banii, faptul că li se luase între 40 şi 70% din salariu deşi depăşiseră planul. Banii furaţi de la chenzină au fost însă doar picătura care a umplut un pahar deja plin de nesfârşitele cozi la mâncare, de frigul din case, de teroarea instaurată de Securitate şi, finalmente, de lipsa unui viitor în ţară, transformată de Ceauşescu într-o uriaşă închisoare. O închisoare în care, culmea perversităţii, trebuia să-l şi aplauzi pe cel care te înfometa şi te ţinea în frig...

"Sincer, faptul că mi-a tăiat salariul nu m-a înfuriat foarte tare, era o întâmplare repetitivă la momentul ăla, nu asta m-a stârnit pe mine, ci condiţiile grele de viaţă, condiţiile grele de viaţă prin care treceau colegii mei care aveau familii, copii mici, care mi se plângeau cât de greu trăiesc şi lipsa speranţei într-un viitor mai bun pentru mine. Sigura speranţă de un viitor mai bun era să încerci să fugi din ţară, să-ţi rişti viaţa trecând graniţa ilegal. În România nu aveai niciun viitor şi ca tânăr nu puteai să-ţi concepi altfel viaţa decât trăind într-un sistem închis, în care să taci din gură, să nu spui niciodată nimic, să te fereşti chiar şi de cei mai apropiaţi, adică era un sistem de teroare instituit la nivel de naţiune, asta m-a mânat pe mine în luptă, nu neapărat condiţia mea personală - căci eram destul de tânăr, n-aveam nevoi atât de mari - cât sistemul în care simţeam că mă prăbuşesc", a explicat pentru Epoch Times Marius Neculăescu, participant la Revolta din '87.

"Lipsa de orizont. Eram căsătorit de două săptămâni, mă prezentasem la biroul social unde se repartizau locuinţele şi mi-au spus că până nu am 2-3 copii, nu am cum să intru în atenţia lor. Vă daţi seama, că eram foarte nemulţumit. Asta se întâmpla vineri, duminică -atunci când am ajuns la serviciu, colegii mei manifestau. Şi atunci, normal că mi-am arătat, aşa să zic... nemulţumirea şi frustrarea, şi m-am alăturat colegilor. Plus faptul că primisem fluturaşul şi aveam o reţinere de 40% din salariu. Teoretic, era lipsa de viitor, nu aveam, nu vedeam o soluţie", a explicat, la rândul său, Dănuţ Iacob, de asemenea participant la revoltă.

Pe drumul dinspre uzină spre sediul Comitetului Judeţean de Partid (simbol al răului care le mutilase vieţile), muncitorilor nemulţumiţi li s-au alăturat mii şi mii de alţi braşoveni, sătui şi ei de "binefacerile" comunismului. Aşa că, la destinaţie au ajuns peste 10.000 de oameni, iar între timp protestul se schimbase dintr-unul pentru lumină şi hrană, într-unul politic la care s-a scandat „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” „Jos tiranul!”. Tabloul lui Ceauşescu a fost dat jos, aruncat pe geam şi incendiat. La fel s-a procedat şi cu operele alese ale „tovarăşului.”

Curajul de a ieşi în stradă, într-o Românie în care singura atitudine permisă cetăţenilor era obedienţa totală şi adularea lui Ceauşescu, le-a adus braşovenilor arestarea. Urmată de anchetele Securităţii, de-a lungul cărora muncitorii au fost bătuţi crunt, ameninţaţi, torturaţi şi fizic şi psihic, doar-doar vor spune cine a organizat protestul spontan (şi comuniştii aveau nevoie de-un Soros). Şi, pentru a-i zdrobi pe cei arestaţi, Securitatea nu s-a dat în lături de la nimic.

"Am avut un moment când l-am cunoscut pe Dumnezeu (....) momentul în care anchetatorul a chemat doi gealaţi şi-a zis: 'Ia calitatea asta neglijabilă de aici şi împuşcaţi-l, de la el nu mai putem scoate nimic!'

Şi m-au dus într-o cameră, 4 pe 4, deasupra era o plasă, pe jos se vedeau urme de sânge, mi-au spus să stau în genunchi. Mai era o uşă cu o vizetă şi mă aşteptam din clipă în clipă să deschidă acea vizetă şi să tragă cu arma. (...) Şi atuncea m-am pus în genunchi şi m-am rugat la Dumnezeu să nu mor. Şi mi s-a îndeplinit dorinţa. L-am cunoscut pe Dumnezeu pentru că de fiecare dată când povestesc lucrul ăsta, simt că m-a salvat. Atunci nu mai aveam nimic, eram gol şi aşteptam o minune, iar minunea s-a produs", a povestit Dănuţ Iacob.

În opinia acestuia, ceea ce i-au făcut a fost din pură răutate şi din bătaie de joc.

"Din răutatea umană, în primul rând, al doilea bătaie de joc şi al treilea, pentru distracţia lor. Cred că se amuzau văzând reacţiile noastre, sau un studiu făcut, până unde poate să ducă, ştiu eu, pielea umană, nici nu ştiu... Noi aveam o vorbă, pielea se zgârâie şi doare, dar mai mult doare sufletul sau alte momente urâte. (...) Vine un anchetator şi vorbeşte de mamă, de soţie, de fraţi, nu pot să reproduc, vorbeşte într-un mod anume şi cred că ei se bazau pe acest mod de a te distruge", a rememorat Dănuţ Iacob, modul în care a fost tratat în închisoare.

Un moment asemănător îşi aminteşte şi Marius Neculăescu. Întrebat care a fost momentul din detenţie care l-a marcat cel mai mult, braşoveanul răspunde: "Momentul în care am avut curajul să îmi întreb anchetatorul ce se va întâmpla cu mine şi răspunsul acestuia a fost că mă aşteaptă zidul. La 24 de ani, să te uiţi în ochii unui colonel de securitate să îţi spună (...) că altceva decât împuşcat fără judecată nu prea avem la ce să ne aşteptăm, ăla a fost un moment în care într-adevăr am fost şocat şi a fost greu pentru mine."

În urma "tratamentului" primit, mulţi deţinuţi au rămas cu sechele care, ulterior, au dus la îmbolnăviri. Şi la decese premature. La ora actuală, Dănuţ Iacob spune că este singurul supravieţuitor al celulei sale.

36 de ani de la Revolta de la Braşov. Torţionarii încă în libertate. Probabil şi cu pensii speciale

Potrivit lui Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu ucis în bătăi de Securitatea comunistă, muncitorii de la Braşov erau anchetaţi pe timp de noapte şi câte 8-10 ore de mai multe ture de torţionari.

În ciuda numelor presupus implicate în anchetarea şi torturarea muncitorilor uzinei „Steagul Roşu” din Braşov, în prezent nu există nicio condamnare sau ispăşire de pedeapsă, scrie Europa Liberă.