Retrospectivă Epoch Times 2012: Miniştri ai Educaţiei acuzaţi de plagiat, episodul Ecaterina Andronescu
alte articole
În iulie, când a devenit ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că nu a fraudat niciodată, iar de plagiat nici nu poate fi vorba. Aceasta după ce alţi doi miniştri, culmea, tot ai Educaţiei – Corina Dumitrescu şi Ioan Mang - fuseseră schimbaţi recent pentru acuzaţii de plagiat. Însă ulterior, şi Ecaterina Andronescu a fost acuzată de plagiat în multiple cazuri.
5 mai - Ecaterina Andronescu nu a fost desemnată ministru al Educaţiei din cauza incompatibilităţii constatate de ANI, spune premierul
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu nu a fost desemnată de la bun început pentru funcţia de ministru al Educaţiei în actualul Guvern din cauza situaţiei de incompatibilitate în care a fost găsită de Agenţia Naţională de Integritate, a declarat premierul Victor Ponta, într-o emisiune difuzată duminică de PRO TV.
"N-aţi vrea să fiţi în locul meu la momentul desemnării. (...) Au fost mai multe (variante - n.r.), dar, după cum ştiţi foarte bine, doamna Andronescu, cea care din cadrul PSD are cea mai mare experienţă, a fost preventiv atacată, declarată incompatibilă de către ANI. Doamna Dumitrescu (Corina Dumitrescu, desemnată iniţial pentru funcţia de ministru al Educaţei - n.r.), pe care am numit-o, a fost ţinta numărul unu. Domnul Mang, de când a fost numit, a fost şi el ţintă. Sunt convins că pe cine voi numi va fi ţintă, pentru că nu mai discutăm aici de persoane", a spus Ponta.
20 iunie - Andronescu şi Haşotti, propuşi miniştri
Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite miercuri Preşedinţiei propunerile de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educaţiei şi a lui Puiu Haşotti pentru funcţia de ministru al Culturii. Actualul ministru de la Cultură, Mircea Diaconu, a declarat că se retrage din Guvern în urma respingerii apelului său în procesul care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
21 iunie - Băsescu i-a cerut lui Haşotti să declare pe propria răspundere dacă a plagiat
Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Ponta ca ministrul desemnat la Cultură să depună o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat la lucrarea de doctorat şi la alte lucrări ale sale. Haşotti s-a conformat pe loc şi a declarat că va depune foarte repede declaraţia
Solicitarea preşedintelui survine în contextul în care tot mai mulţi politicieni sunt acuzaţi că şi-au copiat lucrările, ultimul pe lista plagiatorilor fiind premierul Victor Ponta.
22 iunie - Scandalul plagiatelor. Crin Antonescu ameninţă cu declanşarea suspendării lui Băsescu
Declanşarea suspendării preşedintelui Băsescu ar putea începe dacă acesta nu îl va învesti în funcţia de ministru al Culturii pe Puiu Haşotti în cursul zilei de luni. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PNL, Crin Antonescu.
22 iunie - Preşedinţia: Traian Băsescu nu condiţionează numirea lui Haşotti
Preşedintele Traian Băsescu nu condiţionează numirea lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii, iar declaraţiile care susţin contrariul sunt "rău-voitoare", se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. În document se mai precizează că interpretarea potrivit căreia preşedintele Băsescu condiţionează învestirea lui Haşotti este neconformă cu textul scrisorii trimise premierului.
22 iunie - Preşedinţie: Declaraţia domnului Haşotti există, ceremonia de învestitură va putea avea loc luni
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a precizat vineri că Preşedinţia consideră că declaraţia ministrului desemnat al Culturii, Puiu Haşotti, există depusă la Guvern, prin urmare ceremonia de învestitură va putea avea loc luni, la Palatul Cotroceni.
25 iunie - Haşotti, învestit ministru al Culturii de preşedintele Băsescu
Liberalul Puiu Haşotti urmează să fie învestit azi, la ora 19.00, în funcţia de ministru al Culturii. Ceremonia vine după un conflict între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta legat de o solicitare făcută de preşedinte care i-a cerut lui Haşotti să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat în lucrările sale.
28 iunie - "The Irish Times": Miniştrii plagiatori amplifică dispreţul românilor pentru politicieni
Scandalurile de plagiat din rândul oficialilor guvernamentali români a ajuns subiect important într-una dintre cele mai serioase publicaţii irlandeze, într-un articol semnat de Daniel McLaughlin pentru "The Irish Times".
Jurnalistul aminteşte şi de cazul Corinei Dumitrescu, cea "care a minţit în CV-ul propriu", al lui Ioan Mang, cel "care părea o alegere sigură, până când mediile academice din Israel, Japonia şi Taiwan l-au acuzat că a copiat diverse lucrări din aceste ţări" şi, desigur, pe cel al premierului Victor Ponta.
29 iunie - Ministerul Educaţiei: Pleacă Liviu Pop, vine Ecaterina Andronescu
Ministrul interimar Liviu Pop a anunţat că vineri predă mandatul, întrucât îi expiră interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei.
2 iulie - Preşedintele îi cere Ecaterinei Andronescu să declare în scris că nu a plagiat
2 iulie – Vasile Blaga despre Andronescu: Preşedintele nu vrea să mai aibă încă un ministru cu probleme
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, consideră că şeful statului nu vrea să mai aibă încă un ministru cu probleme, care ar dăuna imaginii şării, şi aşa foarte afectată, de aceea i-a cerut Ecaterinei Andronescu, ministrul propus pentru Educaţie, să depună o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat în lucrările sale.
2 iulie - Probleme cu legea, două procese
Deşi este propusă pentru a prelua Ministerul Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD) se află în proces cu Agenţia Naţională de Integritate, fiind acuzată de conflict de interese, după ce Curtea de Apel i-a dat dreptate, iar ANI a declarat recurs. Pe de altă parte, Andronescu a fost declarată incompatibilă de Curtea de Apel Bucureşti, pentru că a ocupat concomitent funcţiile de rector şi senator.
În cazul acuzaţiilor de conflict de interese, după ce a fost numită ministru în decembrie 2008, Ecaterina Andronescu nu s-a suspendat din funcţia de manager al unui proiect pentru masteranzi finanţat din fonduri europene, de pe urma căruia ar fi încasat 40.000 de lei.
O parte din bani ar fi fost încasaţi şi în perioada în care Andronescu era la conducerea Ministerului Educaţiei, conform ANI.
Senatorul PSD susţine însă că nu a primit "niciun leu" de la aprobarea proiectului până când şi-a încheiat mandatul de ministru.
În cazul unei alte acuzaţii, Curtea de Apel Bucureşti a declarat-o incompatibilă, tot în urma unei sesizări ANI, pentru că a ocupat în acelaşi timp funcţiile de rector, senator şi vicepreşedinte al PSD.
Însă potrivit noii legi a Educaţiei nu pot fi rectori persoane care ocupă o demnitate publică sau funcţii de conducere înte-un partid politic. Ecaterina Andronescu a contestat decizia instanţei, iar în prezent aşteaptâ decizia ÎCCJ.
2 iulie - Ecaterina Andronescu, învestită ministru al Educaţiei
Ecaterina Andronescu a depus jurământul la învestirea în funcţia de ministru al Educaţiei. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezenţa şefului statului, care îi ceruse anterior să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat. Traian Băsescu i-a mai cerut să se asigure că nu este în incompatibilitate.
Numirea lui Andronescu în funcţie nu a fost condiţionată de depunerea declaraţiei, aşa că preşedintele a semnat numirea ei în funcţie..
Andronescu a declarat tot azi că ea nu a plagiat niciodată şi că întreaga sa carieră e construită pe muncă şi onestitate.
"N-am fraudat, nu am fost participantă la fraudă şi nu o să fiu niciodată participantă la fraudă şi cred că fiecare este responsabil pentru ceea ce face el. (...) Dovezile că nu am plagiat rezultă din analiza activităţii mele pe tot parcursul ei", a precizat Andronescu, spunând că întreaga sa carieră se bazează pe muncă şi onestitate.
2 iulie - Ecaterina Andronescu: Nu am fraudat şi nu am plagiat niciodată
Senatorul social-democrat Ecaterina Andronescu, propusă pentru portofoliul Educaţiei, a declarat luni, la Senat, că nu a fraudat, nu a participat şi nici nu va fi participantă la o fraudă.
Întrebată dacă va depune o declaraţie pe propria răspundere cerută de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia nu a fraudat şi nu este incompatibilă, Ecaterina Andronescu a spus că nu este vorba "că vrea sau nu vrea să depună o astfel de declaraţie", dar a susţinut că există dovezi că nu a plagiat şi că acest lucru rezultă din analiza activităţii sale.
"Toată cariera mea profesională am construit-o pe muncă şi onestitate. În această carieră profesională sunt mai multe trepte pe care le parcurgi atunci când porneşti de jos, de la prima poziţie de asistent stagiar, şef lucrări, conferenţiar, profesor şi conducător de doctorat. Pentru fiecare etapă pe care o parcurgi se depune un dosar şi se constituie o comisie ce trece prin votul Consiliului profesional al Senatului universitar şi ajunge la CNATDCU şi acest organism dă verdictele", a explicat Andronescu.
Referitor la existenţa riscului unei posibile viitoare acuzaţii de plagiat, Andronescu a susţinut că acest lucru nu se va întâmpla în ceea ce o priveşte.
"Mi-am construit cariera şi întreaga viaţă pe onestitate, corectitudine şi foarte multă muncă", a ţinut să precizeze senatorul social-democrat.
25 sept. - Camera Deputaţilor: PDL a depus moţiunea simplă "Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi la eşec şcolar"
Prin liderul Mircea Toader, grupul parlamentar al PDL a anunţat marţi, în plenul Camerei, că depune moţiunea simplă pe Educaţie intitulată "Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar", în care cere şi demisia premierului.
În moţiune, PDL solicită renunţarea la bacalaureatul profesional şi la revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă, precum şi demisia premierului, acuzat de plagiat.
2 oct. - Ping-pong cu plagiatul Ponta: Ce a anunţat Ecaterina Andronescu
Aflată marţi la Camera Deputaţilor, la moţiunea simplă pe educaţie a PDL, intitulată "Brambureala din educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar", ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a precizat că ea nu poate fi implicată în decizia privind retragerea titlului de doctor în cazul premierului Victor Ponta. Ministrul a precizat că “legea lui Funeriu” nu dă niciun fel de competenţe ministerului pe această problematică, iar autoritatea în domeniu este doar Consiliul naţional de etică, care a stabilit deja în iulie că nu Victor Ponta nu a plagiat.
Ministrul a mai precizat că „doar direcţia juridică din cadrul ministerului trebuie să dea un aviz de legalitate, aviz legat doar de respectarea procedurilor prevăzute în asemenea situaţii”.
2 oct. - Moţiunea a fost respinsă prin vot
“Solicităm renunţarea la introducerea bacalaureatul profesional pentru 2013 şi continuarea învăţământului profesional. Renunţarea la ideea mutării clasei pregătitoare de la şcoli la grădiniţe. Depolitizarea organismelor care se ocupă de etica universitară, precum şi numirea urgenţă în acest comisii a oamenilor de valoare, inclusiv din diaspora. Retragerea de către ministrului Educaţiei a titlului de doctor deţinut de Ponta şi interdicţia de mai activă cel puţin cinci ani de zile în învăţământ. Şi nu în ultimul rând, demisia lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru şi a doamnei Ecaterina Andronescu din cea de ministru al Educaţiei, petru neglijenţă şi sabotarea sistemului de învăţământ”, a afirmat Raluca Turcan, în cadrul dezbaterii de marţi a plenului Camerei Deputaţilor.
Moţiunea a fost respinsă la vot, marţi.
8 nov. - Revista "Nature" revine cu o nouă acuzaţie de plagiat, referitoare la Ecaterina Andronescu
Revista ştiinţifică “Nature”, care a relatat despre cazul plagierii tezei de doctorat a premierului Victor Ponta, dezvăluie un nou caz în care a fost aplicată metoda “copy-paste”, în care critică sistemul de supraveghere în cercetarea românească, acuzând-o pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, de girare a unei cereri de finanţare în valoare de jumătate de milion de euro bazată pe plagiat, notează portalul anticorupţie Alianţa pentru o Românie Curată.
Ecaterina Andronescu a semnat cererea de finanţare pentru proiectul OWHAN în calitate de rector al uneia dintre universităţile participante la proiecte - Universitatea Politehnică Bucureşti - funcţie pe care a deţinut-o până în luna aprilie. În iulie, Andronescu a devenit ministrul Educaţiei.
Ecaterina Andronescu a refuzat să răspundă direct întrebărilor puse de jurnaliştii britanici în legătură cu încetarea investigaţiilor în cazurile de plagiat, atât în calitate de rector, cât şi în calitate de ministru.
În schimb, Andronescu a răspuns către revista “Nature”, într-un e-mail, că nu poartă nicio răspundere personală pentru întârzierea investigaţiilor, dar că “este îngrijorată în legătură cu asemenea cazuri în procesul de cerere al granturilor de cercetare”.
29 nov. - Frankfurter Allgemeine Zeitung: Ecaterina Andronescu, acuzată de plagiat
Ecaterina Andronescu a fost pusă în faţa unei noi acuzaţii de plagiat, caz descris de jurnaliştii de la publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), după ce ziariştii de la Nature au scris, la rândul lor, despre posibilitatea ca ministrul Educaţiei să fi girat o cerere de finanţare în valoare de jumătate de milion de euro bazată pe plagiat.
După scandalul legat de plagiatul premierului Ponta, FAZ relatează despre un nou posibil caz în guvernul condus de acesta. Este vorba despre ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care ar fi plagiat într-o lucrare ştiinţifică din 2003, după cum a informat platforma integru.org, informaţie preluată apoi de FAZ.
Articolul, asupra căruia există suspiciunile de plagiat, este unul de cinci pagini, din revista "Analytical Chemistry", în care este descris un experiment al Aureliei Cristina Nechifor, doctorand aflat sub îndrumarea Ecaterinei Andronescu. Anumite părţi din articol ar fi fost preluate din lucrările altor oameni de ştiinţă. Articolul respectiv a fost co-semnat de Ecaterina Andronescu şi fost inclus în lucrarea de doctorat a Aureliei Cristina Nechifor.
Anchetă jurnalistică din 2006
Problema legată de plagiat ar fi fost descoperit în 2006, de o jurnalistă româncă, dar conducerea ziarului la care lucra nu a permis publicarea materialului. Chimistul olandez Gerard van Ewijk, de la Universitatea Utrecht, i-a declarat jurnalistei că rezultatele muncii sale au fost copiate "cu neruşinare" şi prezentate drept rezultatele unor alte cercetări.
Platforma integru.org prezintă mărturiile unor oameni de ştiinţă din Germania, Canada, Marea Britanie şi SUA care au comparat textul cu sursele şi au fost de părere că autorii nu au respectat normele etice ale activităţii ştiinţifice.
Profesorul Christian Holm de la Universitatea din Stuttgart a declarat că un asemenea comportament trebuie anchetat în justiţie şi că nu există nicio scuză pentru aşa ceva.
Ecaterina Andronescu a fost numită ministru al Educaţiei în luna iulie, după ce Corina Dumitrescu şi Ioan Mang au fost retraşi din funcţia respectivă din cauza unor acuzaţii de plagiat.
3 dec. - Ecaterina Andronescu, acuzaţii de plagiat în mai multe lucrări
Noi acuzaţii de plagiat au apărut în weekend referitoare la ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. După ce la începutul săptămânii trecute era semnalată o primă acuzaţie de plagiat pe numele ministrului, au ieşit la iveală alte patru situaţii de plagiat, auto-plagiat şi suspiciuni de încălcare a drepturilor de autor, relevă integru.org.
Acuzaţiile planează asupra a patru articole publicate între anii 2006-2007, semnate, printre alţii, de Ecaterina Andronescu şi de Sorin Jinga, ambii profesori în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Lucrările sunt practic aceleaşi, cu schimbarea numelui autorului de la o lucrare la alta.
Mai exact, este vorba de un articol iniţial, în care numele celor doi nu apare, cu trei republicări, sub alte titluri, însă fără contribuţii esenţiale la conţinut, la care Ecaterina Andronescu şi Sorin Jinga în calitate de co-autori.
Articolele au fost prezentate la o conferinţă internaţională, apoi au apărut în două jurnale de specialitate şi într-unul al Academiei Române.
Conform integru.org plagiatul a fost confirmat de patru experţi internaţionali din SUA şi din Marea Britanie.
7 dec. - Cazul plagiatelor marca Ecaterina Andronescu: Ministrului Educaţiei i se retrag din portofoliu trei articole
Conducerea Institutului pentru Fizica Materialelor (IFM) a decis joi că mai mulţi angajaţi ai instituţiei se fac vinovaţi de autoplagiat. Ca urmare, va cere vineri retragerea celor trei articole semnate de ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu, care au fost publicate în reviste ştiinţifice.
Consiliul Ştiinţific şi Comisia de Etică de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM), de la Măgurele, au decis joi să ceară oficial retragerea din publicaţiile de specialitate a celor trei articole ştiinţifice semnate inclusiv de Ecaterina Andronescu. Acestea au făcut obiectul celor mai recente acuzaţii de plagiat din partea integru.org.
18 dec. - Va fi ministru la Educaţiei şi în noul guvern
În ciuda existenţei multiplelor acuzaţii de plagiat, premierul desemnat Victor Ponta a anunţat că Ecaterina Andronescu va fi ministru al Educaţiei şi în noul guvern de după alegerile parlamentare din 9 decembrie.
19 dec. - Ponta s-a răzgândit? Andronescu nu face parte din noul guvern
Victor Ponta şi Crin Antonescu au finalizat miercuri negocierile pentru lista viitorului Executiv. Ministrul Educaţiei şi Cercetării este ocupat de Remus Pricopie (PSD).
Ecaterina Andronescu a afirmat că, atât timp cât a ocupat fotoliul de ministru al Educaţiei, nu i s-a reproşat nimic, apoi a adăugat: „Nu e nimeni de neînlocuit şi nimeni, sau cel puţin eu nu am făcut niciodată parte din categoria celor care desfăşoară o activitate având o ţintă – să fiu ministrul Educaţiei”.
Andronescu a subliniat motivul pentru care nu mai este ministru: „Păi nu trebuie să mai încerce şi alţii să fie foarte buni miniştri ai Educaţiei?”. Ea a explicat că „probabil” va prelua conducerea Comisiei de Învăţământ din Senat, „dar asta întotdeauna se distribuie prin votul senatorilor”.