Remus Cernea a supus dezbaterii parlamentului "Lege privind Localitatea Pungeşti"
alte articole
Deputatul Remus Cernea a transmis comisiilor Camerei Deputaţilor o propunere legislativă intitulată "Lege privind Localitatea Pungeşti", care prevede că "Toţi oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decât alţii", iniţiativa fiind respinsă de Senat, potrivit Mediafax.
Senatul a respins deja această lege, care acum este în dezbaterea comisiilor Camerei Deputaţilor.
În expunerea de motive, Cernea afirma că a vizitat în zilele de 13-14 decembrie 2013 localitatea Pungeşti şi a fost "martorul unor abuzuri incredibile asupra oamenilor, drepturile acestora fiind încălcate flagrant". Totodată, acesta precizează că în Pungeşti erau numeroşi reprezentanţi ai forţelor de ordine şi sute de jandarmi intimidau localnicii.
Cernea a mai arătat că nu era permisă staţionarea maşinilor particulare în apropierea şantierului deschis de compania Chevron la aproximativ 650 de metri de case, iar jandarmii au încercat să-l împiedice să se apropie de şantierul Chevron.
Deputatul a mai afirmat că localnicii i s-au plâns că femei şi bătrâni din comună au fost bătuţi de jandarmi. "Guvernul a utilizat forţa în locul procedurilor democratice", afirma Cernea, acuzând încălcarea regulilor şi în Parlament, de către majoritatea USL de la acea dată.
"Şirul de abuzuri ale liderilor USL, evidente în ultimele luni şi cu privire la Roşia Montană şi la gazele de şist, a culminat marţi, 10 decembrie, cu forţarea adoptării unor legi extrem de controversate, cu prevederi care afectează statul de drept şi fără a avea o dezbatere reală asupra lor (...) Toate aceste lucruri trădează derapaje grave ale actualei puteri, care amintesc de modul în care o democraţie poate aluneca spre dictatură, mod descris admirabil de scriitorul George Orwell în 'Ferma Animalelor'. Din acest motiv supun atenţiei parlamentarilor o lege simbolică dedicată compatrioţilor noştri din Pungeşti care acum sunt supuşi unor nedreptăţi îngrozitoare. Propunerea legislativă este o 'lege' care face trimitere la acele personaje din 'Ferma Animalelor' care au dorit să impună dictatura asupra celorlalte animale. În locul legii democratice stabilite iniţial, de comun acord, 'Toate animalele sunt egale', s-a dorit impunerea unei noi legi, care să consfinţească dictatura şi anume 'Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele'. Cam acelaşi lucru îl încearcă actuala putere, iar această propunere legislativă simbolică trage un nou semnal de alarmă asupra riscurilor spre care ne îndreptăm. Dedic această propunere legislativă tuturor politicienilor din România care dovedesc reflexe autoritariste şi dispreţ faţă de drepturile cetăţenilor", a afirmat Cernea.
Consiliul Legislativ a dat aviz negativ proiectului de lege, întrucât iniţiatorul a avut în vedere exprimarea unei îngrijorări şi nu reglementarea unor relaţii sociale, subliniind faptul că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţiile sociale cele mai generale şi cele mai importante.
Consiliul Legislativ a mai subliniat că, chiar dacă legea are un caracter simbolic, stabilirea, folosirea expresiei "toţi oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decât alţii" nu este posibilă, în nicio situaţie, deoarece în Constituţie şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se arată că toţi oamenii sunt egali în faţa legii.