Referendumul din Ungaria: exerciţiul de imagine eşuat al lui Orban

Trebuie spus de la bun început că întrebarea pusă alegătorilor: ”Doriţi să permiteţi Uniunii Europene să mandateze reinstalarea cetăţenilor non-ungari în Ungaria fără aprobarea Parlamentului?” este manipulatorie şi vagă pentru că nu este clar dacă se referă la relocarea refugiaţilor din Italia şi Grecia, în baza cotelor obligatorii, resettlement-ul nu este acelaşi lucru cu relocarea, iar această decizie ţine de competenţa exclusivă a UE. Cu alte cuvinte, chiar dacă referendumul era validat, acesta nu putea să aibă consecinţe legale, dat fiind că legislaţia europeană primează asupra celei naţionale, iar în ciuda opoziţiei Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi României, decizia a fost luată de majoritatea statelor membre şi trebuie respectată. Totuşi liderul Fidesz pretinde că referendumul este un semnal împotriva viitoarelor cote de refugiaţi.

”Referendumul a fost un eşec pentru Orban pentru că şi-a ratat scopul: acesta nu a fost validat. Oricum acesta era neconstituţional deoarece pe asemenea chestiuni, reglementate de tratate internaţionale, nu se pot face referendumuri. Şi totuşi Orban va încerca să modifice Constituţia în sensul unui referendum invalid, în cooperare cu Jobbik. Este un lucru fără precedent, nemaivorbind despre propaganda brutală şi unilaterală a guvernului. Guvernul Orban a cheltuit se pare mai mulţi bani pentru campania anti-refugiaţi decât tabăra Brexit în Marea Britanie. Cât despre opoziţie, aceasta şi-a îndeplinit scopul ca prin boicot referendumul să fie invalidat, dar asta nu înseamnă nimic în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. Deşi multe segmente ale societăţii îl resping pe Orban, opoziţia este foarte slabă şi şi-a pierdut în parte credibilitatea, astfel încât îi va fi greu să-l învingă pe acesta. Pe de altă parte, votanţii Jobbik îl urăsc pe Orban, dar au o problemă cu noul curs mai soft al lui Gabor Vona. Cred că invalidarea referendumului poate fi explicată şi prin faptul că Jobbik nu a şi-a mobilizat foarte mult votanţii să participe pentru că ştiau că n-au multe de câştigat din asta”, a comentat jurnalistul maghiar Zsolt Bogar, din Budapesta, pentru Epoch Times.

Pentru validarea referendumului era nevoie de o prezenţă de minimum 50 %. În ultimele săptămâni guvernarea Orban a dus o adevărată campanie de incitare la ură şi de agitare a pericolului reprezentat de refugiaţii care ar urma să fie relocaţi în Ungaria, cu panouri pe care le erau adresate mesaje acestora să nu le fure ungurilor locurile de muncă, în limba maghiară de parcă aceştia puteau înţelege... O campanie toxică şi un referendum pentru care s-au cheltuit 40 de milioane de dolari menite să alimenteze frica faţă de terorism şi să acrediteze ideea că refugiaţii ameninţă identitatea creştină şi vor să islamizeze Ungaria. Scopul premierului Viktor Orban a fost să mobilizeze, printr-o propagandă apocaliptică a urii şi fricii, cât mai mulţi oameni pentru a obţine o victorie simbolică, care să-l legitimeze şi să-i întărească poziţia de negociere în interiorul UE.

Deşi a eşuat să mobilizeze cei 50% necesari, el a anunţat victoria, prevalându-se de majoritatea zdrobitoare a celor prezenţi la urne care au respins cotele. Liderul Fidesz a declarat că UE ”nu poate forţa” Ungaria să accepte imigranţi şi că în urma acestui rezultat va schimba Constituţia şi că vor exista consecinţe legale ale plebiscitului, chiar dacă ştie foarte bine că decizia de relocare a refugiaţilor luată în septembrie 2015 nu poate fi invalidată.

Adevărul este că referendumul nu a avut în realitatea nicio legătură cu refugiaţii sau migranţii pe care trebuie să-i preia Ungaria. Dincolo de construirea de garduri de sârmă ghimpată la graniţele cu statele vecine, Ungaria n-a preluat până în prezent niciun refugiat din Grecia şi Italia, în baza cotelor obligatorii de relocare a celor 160.000 de oameni, şi nici nu participă la schema de resettlement, adică preluarea directă a refugiaţilor sirieni din Turcia. Miza reală a lui Orban a fost să folosească sperietoarea cu migranţii pentru a-şi întări legitimitatea şi pentru a abate atenţia de la stagnarea economică şi cazurile de corupţie în care sunt implicaţi şi membri ai partidului său. UE şi refugiaţii, pe care-i asociază la nivel de discurs cu terorismul, sunt cei mai buni ţapi ispăşitori.

Din acest punct de vedere, premierul a reuşit să mute atenţia populaţiei de la plecarea forţei de muncă în străinătate, problemele economice şi cele din sistemul sanitar şi de educaţie şi să fure şi temele principale ale partidului extremist Jobbik. Prin incitarea la ură împotriva refugiaţilor musulmani şi agitarea pericolului terorist, el a rupt din voturile acestuia, prezentându-se ca şi mai extremist, şi mai xenofob.

Orban, ca apărător al Europei creştine

După ce a reuşit să-şi redreseze procentele în sondaje, recurgând la mitul cetăţii asediate din exterior de refugiaţi, premierul Ungariei încearcă acum să-şi construiască imaginea de apărător al culturii naţionale creştine împotriva invaziei musulmane la nivelul UE. El se profilează ca liderul celor care se opune Angelei Merkel, politicii sale în criza refugiaţilor, şi Bruxelles-ului, pe care îl acuză că vrea prin mai multă integrare să dilueze identităţile naţionale.

Miza lui Orban a fost să folosească sperietoarea cu migranţii pentru a-şi întări legitimitatea şi pentru a abate atenţia de la stagnarea economică şi cazurile de corupţie în care sunt implicaţi şi membri ai partidului său.

Viktor Orban predică o reîntoarcere la o Europa a naţiunilor, în care multe puteri ale UE sunt transferate înapoi statelor membre, iar precedentul inaugurat de el este periculos pentru că şi alte ţări vor putea recurge la referendumuri similare pentru a-şi întări poziţiile şi a provoca instituţiile europene. Liderii Fidesz au clamat în mod iresponsabil că supravieţuirea pe termen lung a Ungariei este ameninţată de refugiaţi, dar politicile actuale ale lui Orban sunt cele care ajung să fie o ameninţare pentru viitorul UE.

Deriva premierului maghiar către ceea ce el numeşte iliberalism este tot mai pronunţată. UE nu a intervenit (în afară de declaraţia premierului luxemburghez care cerea ca ţara să fie exclusă din Uniune!), iar Orban se bazează tocmai pe faptul că nu există o clauză de excludere şi în contextul Brexit nici o majoritate pentru tăierea drepturilor de vot în Consiliu. Ca urmare, premierul ungar nu doar că-şi continuă nestingherit consolidarea puterii regimului său în plan intern, recurgând la mesaje xenofobe, ci acum îşi caută aliaţi pentru transformarea UE în conformitate cu "iliberalismul", pe care-l exportă ca model alternativ de demnitate naţională.

Aici este pericolul mare. Orban se erijează în liderul ţărilor grupului de la Visegrad şi al unui curent eurosceptic al celor care au curajul să înfrunte Comisia Europeană şi statele mari precum Germania în numele poporului. Mai grav, el prezintă gardurile ridicate la graniţele cu Serbia şi Croaţia ca pe soluţii practice la criza refugiaţilor şi "iliberalismul" său ca pe o alternativă la liberalismul decadent al Occidentului.

Discursul acesta care pune accent pe triumful libertăţii individuale prost înţelese, care se transformă în relativism moral şi consumism excesiv, lipsit de valori, pe opoziţia faţă de dominaţia marilor corporaţii, aminteşte de propagandă rusească care încearcă să afirme Kremlinul ca fiind apărătorul tradiţiei, a familiei şi a credinţei, atacate de un Occident decadent. Nu întâmplător Orban s-a apropiat de Putin.

Această retorică periculoasă nu mai poate fi ignorată pentru că Viktor Orban nu mai este marginal. Cu el se afişează şi liderul CSU, Horst Seehofer, un alt critic vehement al Angelei Merkel, iar premierul maghiar îl inspiră pe lidrul PiS, Jaroslav Kaczynski, care încearcă să pună în aplicare în Polonia ceea ce face acesta în Ungaria. Într-o întâlnire cu Kaczynski, Orban anunţa o “contrarevoluţie culturală în UE” a grupului ţărilor de la Visegrad împotriva ”elitelor nihiliste de la Bruxelles”. În opinia sa, referendumul va fi o ”sabie pentru a duce o luptă pe viaţă şi pe moarte cu birocraţia bruxelleză”.

În concluzie, liderul Fidesz nu vrea să scoată Ungaria din Uniune, dar va căuta să transforme UE după ideile sale. Va continua să se bucure de avantajele oferite de aceasta, dar nu va arăta solidaritate şi va continua provocările, ştiind că nu va fi sancţionat şi că are şi aliaţi. Deocamdată Uniunea tolerează neputincioasă tiradele sale xenofobe împotriva musulmanilor.