Războiul non-linear al Rusiei în Ucraina şi doctrina Gherasimov
alte articole
Doborârea avionului malaezian cu 298 de oameni nevinovaţi la bord cel mai probabil de către separatiştii pro-ruşi din Ucraina este considerată de unii analişti ca un punct de cotitură în conflictul ucrainean. Putin ar fi acum obligat să dea înapoi şi să-i lase din braţe pe rebeli. SUA şi UE se amăgesc însă sperând în acest scenariu. Conform noii doctrine militare ruse, Rusia nu are altă şansă să devină o putere globală decât prin războiul non-linear pe care îl duce în prezent în Ucraina.
Publicaţia poloneză Gazeta Wyborcza scria ca reacţie la prăbuşirea avionului malaezian că ”cele 298 de victime sunt rezultatul politicii cinice a lui Putin, iar a cincea coloană rusă din Donbass a ucis nevinovaţi. Putin vrea să refacă imperiul, în timp ce UE crede că poate îmblânzi bestia cu mângâieri”.
Şi Washington Post observa că ”tragedia este un rezultat al invaziei ruse în Ucraina, o operaţiune lansată doar cu scopul de a semăna haos politic şi militar, fără de care niciodată n-ar fi fost lovit avionul de rachetă”.
În schimb, alte ziare precum The Times susţineau că doborârea avionului este o catastrofă politică pentru Putin şi ar putea să fie o oportunitate pentru soluţionarea conflictului ucrainean. Publicaţiile respective consideră că Putin ar fi constrâns să se delimiteze de separatiştii pro-ruşi, pe fondul presiunilor internaţionale. Acest scenariu este însă greu de imaginat pentru că faptele arată exact contrariul. Separatiştii şi Rusia nu s-au grăbit să facă lumină în acest caz, ba mai degrabă să-şi şteargă urmele. Iar reacţia Occidentului a fost una de neputinţă şi slăbiciune.
Mai mult, delimitarea Kremlinului de separatişti ar presupune ca Moscova să-şi schimbe noua doctrină militară. În prezent, oricât ar vrea Rusia să pară o putere globală, ea este doar o putere regională, cu vulnerabilităţi economice şi militare mari. Totuşi Kremlinul reuşeşte să umfle muşchii Rusiei şi să joace dincolo de capacităţile ţării prin folosirea războiului non-linear.
Rusia duce în Ucraina un război nedeclarat, non-linear, care se bazează pe lovirea adversarului simultan pe întreg teritoriul său, printr-o combinaţie de forţe speciale, forţe convenţionale şi protestatari localnici. Această nouă abordare este imprimată de şeful Statului Major al forţelor armate ale Federaţiei Ruse, Valery Gherasimov, care şi-a expus concepţia într-o publicaţie militară rusă din februarie 2013.
Moscova a căutat să-şi adapteze strategia militară la slăbiciunile adversarilor. Generalul Gherasimov scrie în Military Industrial Kurier că regulile de bază ale războiului s-au schimbat, iar importanţa mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice şi strategice a crescut. Războiul nu mai este în prezent doar militar, ci în acelaşi timp se duce în plan politic, economic, informaţional şi umanitar. Conflictul informaţional şi acţiunile forţelor speciale sunt elemente cheie în purtarea ostilităţilor.
În schimb, forţele militare convenţionale sunt folosite ca ameninţare doar la un anumit stadiu, pentru a asigura victoria finală, susţine Gherasimov. Exact după acest principiu s-au ghidat ruşii în Crimeea – mai întâi au fost infiltrate forţele speciale ruseşti fără însemne, iar în final a intrat şi armata convenţională pentru a confirma anexarea.
Gazeta Wyborcza: cele 298 de victime sunt rezultatul politicii cinice a lui Putin, iar a cincea coloană rusă din Donbass a ucis nevinovaţi. Putin vrea să refacă imperiul, în timp ce UE crede că poate îmblânzi bestia cu mângâieri
O altă caracteristică a noii doctrine militare ruse evidentă în Ucraina este atacarea simultană a mai multor obiective ale inamicului, un fel de deschidere de multe focare mici de conflict pe tot teritoriul său. ”Acţiunile asimetrice sunt tot mai folosite pentru că ele permit anularea avantajelor adversarului într-un conflict armat. Printre acestea se numără folosirea forţelor speciale şi a opoziţiei interne pentru a crea un front pe toată întinderea ţării”, scrie în acest sens Gherasimov.
El se referă şi la conflictul din Libia ca exemplu de nouă manieră de abordare militară prin impunerea unei zone de excludere aeriană, folosirea masivă de contractori privaţi şi înarmarea opoziţiei. Rusia preia de aici ideea că sub pretextul responsabilităţii de a proteja civilii, a unei intervenţii umanitare sau de peacekeeping, ea ar putea interveni agresiv şi în alte ţări, aşa cum a făcut-o în Ucraina.
Generalul rus se referă şi la operaţiunea din 2008 împotriva Georgiei, arătând că ruşilor le lipseşte o abordare unitară a folosirii forţelor ruseşti dincolo de graniţele Federaţiei Ruse. Legea federală “On Defense” adoptată în 2009 permite folosirea operaţională a forţelor armate ruse în afara graniţelor, dar nu defineşte exact modul lor de acţiune. Gherasimov scrie că ar fi nevoie de o simplificare a procedurii de trecere a graniţelor altor state, de folosire a spaţiului aerian şi a apelor teritoriale ale acestora. Totuşi el precizează că una dintre formele pe care ar putea s-o îmbrace utilizarea forţei militare este peacekeeping-ul, chiar dacă acesta nu este foarte bine definit în doctrina rusă.
Mark Galeotti, profesor la Center for Global Affairs din cadrul New York University, specialist pe Rusia, argumentează într-o analiză că Rusia a pus în practică această doctrină de război non-linear în Crimeea. Mai întâi, serviciul de informaţii GRU şi-a infiltrat oamenii în Crimeea, susţinut de unităţi militare regulate. În estul Ucrainei, FSB-ul, care penetrase aparatul de securitate ucrainean, a încurajat dezertări în armată şi poliţie. Cât despre GRU, serviciul a coordonat fluxul de arme şi recrutarea de voluntari pentru separatiştii din Donbass. Aceste acţiuni au fost dublate de un război informaţional şi mediatic foarte agresiv purtat fără oprire pentru a delegitima noul guvern de la Kiev ca fiind ilegitim şi brutal, cât şi de atacuri informatice împotriva băncilor ucrainene şi a site-urilor oficiale ale ministerelor.
Prin urmare Rusia a ales să compenseze slăbiciunile sale prin doctrina Gherasimov, lovind Ucraina printr-un război asimetric pe cât mai multe paliere. Este puţin probabil ca Putin să renunţe la această abordare pentru considerente umanitare. Kremlinul nu crede în lacrimi nici după tragedia avionului malaezian, aşa cum nu crede nici în sancţiuni şi ameninţări occidentale care nu sunt puse în practică.
În prezent este evident că abordarea sticks and carrots propusă de Merkel şi Obama a eşuat. Rămâne de văzut dacă UE va impune măcar în al 12–lea ceas sancţiunile economice extinse sau îi va permite lui Putin să continue fără prea multe costuri războiul non-linear împotriva Ucrainei.
