Putin ratifică un acord major privind livrarea de gaz către China
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin a ratificat sâmbătă un acord pentru furnizarea de gaze către China care va permite ca priuntr-un gazoduct din Siberia, cunoscut sub numele de Ruta Estică, să se livreze gaz către Beijing, susţine Forbes.
Acordul face parte dintr-un proces de apropiere a Rusiei de China, proces care s-a amplificat după ce statele vestice au aplicat o serie de sancţiuni împotriva Moscovei datorită implicării sale în criza din Ucraina.
Acordul a fost aprobat în 24 aprilie de către Camera Inferioară a Parlamentului rus şi în 29 aprilie de Camera Superioară.
Putin şi liderul chinez Xi Jinping au semnat în mai 2014 un contract pentru livrarea de gaz pe o perioadă de 30 de ani. Rusia va furniza Chinei 38 de miliarde de metri cubi de gaz anual începând cu 2018.
Gazprom a purtat discuţii cu Beijing-ul în această privinţă încă din 2013. Dar, de atunci, statul chinez a negociat şi alte contracte.
Corporaţia Naţională Chineză pentru Petrol (CNPR) a obţinut o participaţie de 20% la proiectul Arctic LNG al companiei Novatek. În plus, CNPR se alătură acum companiei franceze Total în calitate de partener la proiectul Yamal LNG în valoare de 20 de miliarde USD. Yamal LNG plănuieşte să construiască o centrală pentru a produce 16,5 milioane de tone metrice de gaz natural lichefiat pe an şi va începe livrările în 2016. Proiectul necesită construirea unui aeroport şi a unui port în Oceanul Arctic.
În ceea ce priveşte sectorul energetic, acesta este cel mai mare sector economic din Rusia şi acoperă aproape două treimi dintre exporturile sale, conform Forbes.
Mai mult, Exxonmobil a semnat un acord pentru livrarea de petrol cu Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei. Acel acord a fost suspendat, cel puţin temporar, datorită sancţiunilor vestice.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.