Rusia ameninţă Europa cu sistarea livrărilor de gaz ca urmare a cazului antitrust împotriva Gazprom - surse

Diplomaţii UE susţin că recentele ameninţări ale Gazprom în privinţa securităţii livrărilor de gaze către Europa reprezintă o încercare de a presa procedurile de antitrust ale Comisiei Europene, conform publicaţiei EUobserver.
Vedere generală a sediului de la Moscova al companiei ruse de gaz Gazprom. (YURI KADOBNOV / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
21.04.2015

Diplomaţii UE susţin că recentele ameninţări ale Gazprom în privinţa securităţii livrărilor de gaze către Europa reprezintă o încercare de a presa procedurile de antitrust ale Comisiei Europene, conform publicaţiei EUobserver.

Comisia va trimite miercuri o “declaraţie de obiecţii” către compania rusă de stat Gazprom, conform unor surse UE familiare cu cazul.

Acuzaţia împotriva Gazprom a luat naştere în urma unei plângeri formulate în 2011 de Lituania, conform căreia Gazprom abuzează de poziţia sa dominantă pe piaţa din estul Europei.

Ulterior, oficialii UE au percheziţionat birourile Gazprom de pe cuprinsul Uniunii Europene şi au confiscat documente interne.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la acea vreme că “va urmări cu cea mai mare atenţie ceea ce se întâmplă în privinţa Gazprom.”

Cazul a fost îngheţat de fostul comisar UE pentru antitrust, Joaquin Almunia, declanşându-se speculaţii că Uniunea Europeană a suspendat procedurile pentru a nu complica relaţiile UE-Rusia în contextul crizei ucrainene.

Margrethe Vestager, succesoarea lui Almunia, a semnalat în această lună că nu îi este frică să provoace corporaţiile gigant, dezvăluind un caz similar intentat împotriva companiei americane Google.

Un diplomat senior al UE a declarat marţi pentru EUobserver: “Rusia a cântărit această chestiune de ceva timp şi cred că, până într-o anumită măsură, toate aceste ameninţări cu suspendarea livrărilor de gaze prin Ucraina începând cu 2019 şi construirea gazoductului Turkish Stream sunt o reacţie alergică la acel caz [de antitrust].”

O a doua sursă UE a declarat că există un risc ca gigantul Gazprom să suspende livrările de gaze către statele membre vulnerabile, precum statele Baltice, pentru a creşte nivelul de presiune împotriva Bruxelles-ului.

Sursa a adăugat că precedentul stabilit în cazul Google poate fi folosit de oficialii UE pentru a arăta că legea blocului european este aplicată într-o manieră non-politică.

Rusia a declarat în decembrie 2014 că nu va mai construi South Stream, un gazoduct prin Bulgaria, care a fost forţată să respecte legile UE anti-monopol. Mai nou Moscova a anunţat că va construi un gazoduct spre Turcia şi că va suspenda livrările de gaze către UE prin Ucraina începând cu 2019, când Turkish Stream va deveni operaţional.

Directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller, a repetat ameninţările companiei sale săptămâna trecută în Berlin, adăugând că Rusia plănuieşte să vândă în viitor mai mult gaz către Orientul Îndepărtat, adaugă EUobserver.

Miller va discuta astăzi în Grecia despre potenţiala participare a Atenei la proiectul Turkish Stream.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor