Instrumente de tortură fabricate în China, puse la vânzare într-un târg militar din Paris. Amnesty International şi UE reacţionează
alte articole
Amnesty International (AI) a denunţat vânzarea de instrumente de tortură ilegale la târgul internaţional militar şi de securitate Milipol, care are loc în capitala Franţei, Paris. Expoziţia, care găzduieşte peste 1.000 de expozanţi din 43 de ţări, a început miercuri, 22 noiembrie, şi va dura până vineri, 24 noiembrie.
Bastoane cu ţinte metalice, veste care declanşează şocuri electrice şi cătuşe grele sunt unele dintre instrumentele - fabricate în mare parte de companiile chineze - pe care târgul le-a pus în vânzare.
Încălcarea legilor europene
Organizaţia umanitară a afirmat că importul, exportul şi expunerea în saloanele profesionale a acestor materiale sunt interzise în legislaţia Uniunii Europene (UE) din 2016.
Cercetătorii noştri au descoperit un echipament ilegal de tortură expus la vânzare la @ Milipol_Paris, incluzând bastoane cu ţinte metalice, dispozitive cu şoc electric, veste de şoc electric şi cătuşe grele pentru picioare.
Reglementările UE sunt încălcate în centrul @Milipol_Paris care conţine bastoane cu ţinte metalice, dispozitive de şoc electric, veste de şoc electric şi cătuşe grele pentru picioare.
Reglementările UE sunt încălcate în centru #Paris. pic.twitter.com/ggikFKkyx7
— Amnesty EU (@AmnestyEU) 22 de noviembre de 2017
Amnesty International a cerut autorităţilor franceze să investigheze importul acestor articole şi să aplice măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea legislaţiei europene. Consiliera de la Amnesty pentru controlul armamentului, Ara Marcen Naval, a acuzat Franţa că a încălcat reglementările UE şi că a "acceptat un târg cu instrumente de tortură". AI le-a cerut, de asemenea, celor responsabili de organizarea acestui târg să retragă urgent instrumentele de tortură expuse la vânzare.
Reacţia Uniunii Europene
Comisarul european de Comerţ, Cecilia Malmstrom, a postat pe contul său de Twitter că expunerea acestor obiecte este „o încălcare flagrantă a legislaţiei UE“ şi a cerut Franţei să „investigheze de urgenţă“.
...investigaţi aceasta. Vă mulţumesc @AmnestyEU pentru că mi-aţi adus la cunoştinţă. https://t.co/mb8eINYti9
Am lansat Alianţa globală pentru comerţ @TortureFree pentru a închide această afacere . Trebuie să lucrăm mai intens şi să amplificăm cooperarea în continuare https://t.co/n7LEFzcZMN 2/2
— Cecilia Malmström (@MalmstromEU) 22 de noviembre de 2017
Prizonieri de conştiinţă torturaţi în China
Partidul Comunist Chinez foloseşte numerose sisteme de tortură asupra prizonierilor de conştiinţă, ţintind de fapt drepturile indivizilor de a căuta să se îmbunătăţească şi valorile morale şi integritatea întregii natiuni.
Pe lângă tibetani, avocaţi de drepturilor omului, uiguri, cel mai mare grup persecutat este Falun Gong - o practică traţiţională chinezească care include exerciţii meditative şi un cod moral la baza căruia stau valorile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă.
Zeci de mii de practicanţi Falun Gong au fost torturaţi în custodie, autorităţile şi administraţiile închisorilor încercând să îi forţeze să renunţe la credinţa lor. Ei sunt electrocutaţi cu bastoane electrice, arşi, atârnaţi de tavan, bătuţi, hrăniţi forţat cu ardei iute şi excremente umane etc. Femeile sunt violate şi chiar copii şi bătrâni sunt închişi şi abuzaţi. Informaţiile obţinute în spitale, martori şi alte surse sugerează că sute de mii au fost ucişi pentru profit prin prelevarea forţată de organe pe viu.