“Propaganda rusă ucide”, susţine fiica lui Nemţov
alte articole
Cea mai mare fiică a liderului asasinat al opoziţiei ruse Boris Nemţov şi-a intensificat criticile la adresa mass mediei de stat ruseşti, făcând o paralelă cu propagandiştii nazişti şi acuzând posturile naţionale de televiziune de “alimentarea unei uri” care duce la violenţă fatală, conform RFE/RL.
“Propaganda rusă ucide”, a scris Zhanna Nemţova într-un articol publicat de ziarul rusesc Vedomosti în 9 iunie. “Nu ucide doar raţiunea şi bunul simţ, ci efectiv ucide.”
Nemţova, în vârstă de 31 de ani, a părăsit recent Rusia şi susţinătorii ei au declarat că aceasta nu ştie când se va mai întoarce. Ea a declarat săptămâna trecută pentru RFE/RL că a primit mai multe mesaje de ameninţare în mass media socială de când tatăl său a fost împuşcat mortal în apropierea Kremlinului în 27 februarie, adăugând că nu se simte în siguranţă în Rusia.
În articolul din Vedomosti, Nemţova a declarat că mass media de stat este în mare parte vinovată de uciderea tatălui său, un fost premier liberal, avocat şi guvernator regional care a devenit unul dintre cei mai proeminenţi şi vocali critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
Asasinarea lui Nemţov a fost o “răzbunare politică” pentru care directorii televiziunii de stat, “care timp de mulţi ani au incitat metodic la ură împotriva sa şi împotriva altor lideri ai opoziţiei, descriindu-i ca pe trădători ai ţării”, poartă o răspundere personală, a declarat Nemţova.
Nemţova a legat propaganda rusă de stat de retorica mass mediei din Germania nazistă şi cea din timpul genocidului din Rwanda, referindu-se la rolul jucat de stat în masacrul care a zguduit ţara africană în 1994.
Aceasta a declarat că “o campanie similară condusă de stat de spălare pe creier în masă” are loc în Rusia în ultimii ani, împingând o parte a populaţiei să se ridice împotriva altei părţi.
“Maşina informaţională a lui Putin – similară cu maşinile de propagandă din Germania nazistă şi Rwanda – foloseşte metode criminale de propagandă, de alimentare a unei uri care generează violenţă şi teroare”, a scris Nemţova.
Boris Nemţov s-a opus implicării Rusiei în conflictul care a izbucnit în aprilie 2014 în estul Ucrainei între rebelii separatişti pro-ruşi şi trupele guvernamentale ucrainene. Chiar înaintea asasinării sale, Nemţov lucra la un raport despre care el susţinea că documentează prezenţa şi uciderea soldaţilor ruşi pe teritoriul ucrainean, adaugă RFE/RL.
Zhanna Nemţova a cerut guvernelor occidentale să impună sancţiuni asupra unor figuri importante din mass media rusă, directori şi jurnalişti, despre care susţinătorii lui Boris Nemţov au declarat că sunt vinovaţi de incitare la ură în societatea rusă.
Recent, Nemţova a înmânat liderilor polonezi o aşa zisă “listă Nemţov” care include figuri din mass media rusă. Lista, pe care sunt trecute 8 nume, îi include pe Dmitri Kiseliov, şeful organizaţiei media de stat Rossia Segodnia, Oleg Dobrodeiev, directorul VGTRK, şi Aleksei Puşkov, prezentator de televiziune şi legiuitor.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.