Proiectul de lege privind limitarea tranzacţiilor în numerar, pe cale să fie aprobat de Guvern
alte articole
Premierul Victor Ponta a precizat miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern, că este posibil ca în cursul săptămânii viitoare să fie aprobat proiectul de lege referitor la limitarea tranzacţiilor în numerar la 10.000 lei pentru persoanele fizice.
"Am discutat din nou cu ministrul de Finanţe şi probabil săptămâna viitoare, ca proiect de lege, vom veni cu acea iniţiativă prin care pe de-o parte se limitează tranzacţiile în numerar la 10.000 de lei, la persoane fizice, dar în paralel cu plafonarea comisioanelor bancare în aşa fel încât oamenii să nu piardă nimic şi băncile care o să aibă rulaj mai mare să nu-şi crească profitul pe seama oamenilor. E un mod de combatere a evaziunii fiscale, dar şi de sprijin pentru populaţie care să nu afecteze băncile", a declarat premierul Ponta.
Proiectul de lege realizat de Ministerul Finanţelor condus de liberalul Daniel Chiţoiu nu i-a picat deloc bine primarului Radu Mazăre, care s-a declarat „înfiorat” de această perspectivă.
"Înţeleg că domnul Chiţoiu a băgat o ordonanţă care pe mine m-a înfiorat când am aflat. Ce am văzut acolo va fi îngrozitor pentru România. Dacă se vor limita plăţile cash între persoanele fizice, aşa cum este ordonanţa de acum, va fi dezastru. Italia are o astfel de lege de doi ani şi limitează plăţile la o mie de euro. Ştiţi ce se întâmplă? Italienii fug şi cheltuiesc banii în Austria şi Germania, cumpără excursiile cu bani cash în Austria şi Germania. În România, va fi la fel", a declarat Radu Mazăre.
Replica lui Ponta a fost scurtă: "Daţi-mi voie să nu comentez. Cine are bani cash de cheltuit poate să fie supărat".
Potrivit Hotnews, proiectul de ordonanţă realizat de Ministerul Finanţelor prevede că plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.
Totodată, guvernul va limita şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit.