Profesor la Oxford: Operaţiunea specială "Georgescu" are trei filiere - naţional-ceauşistă, rusească şi chinezească

Călin Georgescu (Facebook/calingeorgescuro)
Andrei Pricopie
11.02.2025

Această operaţiune specială "Georgescu" de deraiere, de decuplare a României din sfera sa geopolitică, are trei ramuri - partea securistică naţional-ceauşistă, o aripă rusească şi filiera chinezească, a afirmat, la Digi24, profesorul de diplomaţie digitală Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford.

Jurnalist: Va veni marea devoalare? Asta este întrebarea. Va veni marea devoalare a lui Călin Georgescu, aşa cum spune Mihai Răzvan Ungureanu (fostul şef al SIE)? Deci, se va întâmpla? Când va ieşi la lumină, îl vor ucide razele soarelui? Se va întâmpla asta? Punem întrebarea şi pentru că, vă reamintesc, un serviciu din Franţa face un raport despre cum au fost furate alegerile din România, în vreme ce, la noi, niciun serviciu nu ne zice nimic. Dar poate se pregătesc.

Corneliu Bjola: Referitor la întrebarea dvs., în ce măsură va fi devoalat şi când va fi devoalat Călin Georgescu... pentru mine ar fi mai interesant care vor fi consecinţele acestui lucru, de asemenea. Despre ce vorbim în momentul de faţă, o să o spun foarte succint, este o operaţiune specială Georgescu. Această operaţiune specială Georgescu de deraiere, de decuplare a României din sfera sa geopolitică, ce ştim până în momentul de faţă, are trei ramuri.

Partea securistică naţional-ceauşistă, pe care o vedem, e deja vizibilă peste tot, nu se mai ascunde, e pe faţă. Mai e o aripă rusească, pe care o trimite prin aceste rapoarte şi legătura cu ce s-a întâmplat. Şi mai apare, interesant, filiera chinezească, prin domnul Potra, care, într-adevăr, a apărat... dar pe cine a apărat în Africa? Că nu a apărat interesele statului român. A apărat interesele Partidului Comunist Chinez. Interesele Partidului Comunist Chinez întotdeauna nu sunt foarte benevole. Se face o anumită reţea de influenţă.

Deci, trei ramuri sunt toate integrate. Nu ştim exact toate datele, cum sunt integrate. La un moment dat va trebui să se afle, pentru că securitatea statului român este în momentul de faţă atacată foarte clar. Şi să nu ne spunem acest lucru cu relaxare. Domnul Potra era vehiculat, apropo, ca numele posibilului director SRI pentru domnul Georgescu.

Şi toate aceste ameninţări pe care le face domnul Georgescu, în dreapta şi în stânga, împotriva lui Mihai Răzvan Ungureanu, împotriva lui Hellvig (fost şef SRI). Ăsta este reflexul cu care v-a apelat şi pe dumneavoastră la televiziune. Domnul Prelipceanu, nu mai vorbiţi că de mâine o să fac asta şi asta. Doamna Dumitrescu, nu mai îndrăzniţi să mă criticaţi, dacă el ajunge la conducere. Că mâine o să facă... Ăsta este viitorul, cum vorbea şi domnul Ioniţă, cu sistemul 2, sistemul pe care îl ştim, ăla întunecatul, în care am trăit şi de care ne-am dezlipit.

Dar această operaţiune specială Georgescu, cu toate ramurile ei, trebuie desluşită. Iar cei care au fost complici, că sunt complici probabil la acest lucru, va trebui să răspundă. Să răspundă în faţa statului român.

Mihai Cernea (analist politic): Concluzia rămâne aceeaşi. Trebuie ca statul român să investigheze foarte clar ce se întâmplă cu acest Călin Georgescu. Sunt absolut de acord cu toţi invitaţii care avertizează cu privire la pumnul în gură care se va pune presei într-un regim Georgescu, în care nu vom mai afla nici de scandaluri de tip Laura Vicol, dar nici despre legăturile tenebroase pe care le are acest Călin Georgescu, cu mai multe segmente de securitate.

Şi, într-adevăr, e o întrebare foarte bună cum de au ajuns să lucreze active din structura de securitate românească pentru Horaţiu Potra în apărarea minelor chinezeşti din Congo şi din Sierra Leone.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor