Problema nu este doar Xi Jinping, ci comunismul

Pentru comunişti şi pentru cei ca ei, adevărul este orice idee pe care Partidul o promulgă la un moment dat, aceasta doar până când este înlocuită cu o nouă idee.

Aceasta este tema marelui roman al lui George Orwell, 1984. Protagonistul, Winston Smith, lucrează la Ministerul Adevărului, modificând în mod constant înregistrările istorice pentru a fi în concordanţă cu varianta oficială curentă a Partidului. În special, cei lichidaţi sunt transformaţi în non-persoane, ca şi cum nu ar fi existat niciodată.

Adevărul a fost împachetat exact în acest fel în China comunistă în mod continuu şi consecvent din 1949, şi aşa au stat lucrurile începând de la naşterea şi terminând cu prăbuşirea URSS. În consecinţă, atunci când şeful poliţiei secrete a lui Iosif Stalin, Lavrenti Pavlovici Beria, a fost executat de succesorii săi, abonaţii la Marea Enciclopedie Sovietică primeau instrucţiuni de a înlocui paginile elogioase la adresa lui Beria cu materiale suplimentare despre Marea Behring. Beria a fost transformat în non-persoană.

Dar adevărul este că duşmanul fiecărui regim comunist este Adevărul însuşi, la fel ca şi celelalte valori şi principii ale societăţii civilizate, în special propoziţia care se află chiar în centrul Declaraţiei de Independenţă. Acest lucru nu este doar american. Potrivit lui Winston Churchill, după Magna Carta şi Legea drepturilor din Anglia, Declaraţia este cel de-al treilea mare Act pe care se întemeiază libertăţile poporului anglofon, nucleul Occidentului.

Acesta enunţă principiul fundamental conform căruia omul este înzestrat de Creatorul său cu anumite drepturi inalienabile, principiu care este incompatibil cu comunismul, indiferent cine este conducătorul suprem.

Acest din urmă aspect este important. Ceea ce putem numi "Lobby-ul comunist chinez" - un grup de presiune puternic în Statele Unite şi în multe naţiuni democratice - pretinde că liderul chinez Xi Jinping este singura sursă a problemelor actuale cu Partidul Comunist Chinez.

Greşit. Sursa acestui rău este comunismul. O ilustrare flagrantă este comerţul odios în valoare de mai multe miliarde de dolari cu organe extrase cu forţa de la oameni sănătoşi - care a început mult înainte de ascensiunea lui Xi Jinping la putere.

Comunismul este şi a fost întotdeauna străin de civilizaţie. Nu ne putem baza pe regimurile comuniste pentru a ne comporta în mod adecvat sau onorabil. Nu putem avea încredere în cuvântul lor, nici măcar în cele mai elementare chestiuni.

Să luăm, de exemplu, statisticile privind COVID-19 publicate de Partidul Comunist Chinez. Ni se spune că decesele cauzate de acest virus în Australia, o ţară cu 26 de milioane de locuitori, le vor depăşi în curând pe cele din China comunistă, o ţară cu o populaţie de peste 1,4 miliarde de locuitori.

În mod clar, nicio persoană cu mintea întreagă nu ar lua în serios nici statisticile, nici cuvântul lor. Dar acest lucru evident, dispare în mod curios, când subiectul este reducerea emisiilor de CO2.

În egală măsură, orice persoană înţeleaptă trebuie să se aştepte la o reacţie ostilă atunci când cere o anchetă care poate expune comuniştii, aşa cum s-a întâmplat atunci când Australia a îndrăznit să ceară o investigaţie internaţională privind originile pandemiei.

Singura greşeală a Australiei a fost că a permis ca ancheta să fie condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o organizaţie aflată sub influenţa puternică a Partidului Comunist Chinez.

Australia ar fi trebuit să propună fostei administraţii americane înfiinţarea unui tribunal internaţional ad-hoc care să investigheze originile pandemiei, să evalueze răspunderea regimului de la Beijing, şi, dacă este cazul, să ceară despăgubiri.

În cazul în care se acordă despăgubiri şi nu se plătesc, legislaţia ar putea autoriza recuperarea acestora din activele din Australia aflate sub controlul final al statului vinovat - mă gândesc la portul Darwin.

Întrucât Australia a fost supusă unor represiuni economice tot mai mari şi ilegale din partea Beijingului ca răspuns la solicitările sale de investigarea originii virusului Wuhan, Partidul nu prea mai are ce să facă dacă vom confisca astfel de active pentru a satisface o hotărâre internaţională legală. Cel puţin o serie de active premium şi strategice ar putea fi recuperate.

Ideea este că nu numai că nu ne putem baza pe informaţiile sau pe adevărul acestui regim, chestiunea mai mare este că acest regim controlează un teritoriu în care nu există stat de drept, nu există drepturi ale omului şi nu există protecţie a drepturilor lucrătorilor.

Acest lucru nu a apărut odată cu Xi Jinping, ci a fost instaurat din 1949.

Odată cu căderea Zidului Berlinului şi cu prăbuşirea dictaturilor comuniste europene, obiectivul permanent al Partidului Comunist Chinez a fost de a evita o soartă similară.

Deng Xiaoping, liderul de atunci al Partidului, s-a inspirat din Noua Politică Economică (NEP) a lui Vladimir Lenin, care a salvat Uniunea Sovietică de la un colaps timpuriu, în 1922. El l-a urmat pe Lenin şi a îndreptat Partidul Comunist Chinez către o "economie de piaţă socialistă" în cadrul "comunismului cu caracteristici chinezeşti".

Lenin nu a intenţionat niciodată ca NEP să fie permanentă. Cuvintele care îi sunt atribuite ilustrează adevăratele intenţii ale comunistului: "Capitaliştii ne vor vinde frânghia cu care să-i spânzurăm". Ceea ce au şi făcut, Stalin inversând direcţia, socializând economia, forţând colectivizarea duşmanului de clasă şi folosind brutal foametea pentru a-i distruge pe aşa-numiţii duşmani de clasă.

Deng Xiaoping a avut mai multe de oferit Occidentului decât Lenin. A fost ceva care a uimit elitele occidentale: o piaţă totalizând o cincime din populaţia lumii.

Bill Clinton a pariat pe primirea Republicii Populare Chineze în Organizaţia Mondială a Comerţului în 2000. În schimb, a permis accesul fără cea mai elementară măsură de siguranţă pentru a împiedica regimul comunist să-şi facă de cap - să ignore regulile, să fure sau să extragă cu forţa ceva mult mai mare - vastul portofoliu de proprietate intelectuală al Americii.

Din Europa până în Australia, liderii occidentali şi marile întreprinderi au urmat orbeşte exemplul. Ca urmare, aceste elite au salvat un regim tiranic de la soarta pe care Ronald Reagan şi Margaret Thatcher au oferit-o Uniunii Sovietice.

În acest proces au trădat muncitorii americani, australieni şi occidentali prin închiderea şi transferul industriilor lor în China. I-au trădat pe muncitorii chinezi profitând în mod indecent de pe urma suprimării drepturilor lor fundamentale.

Cu toate acestea, aceleaşi elite au fost prea des luate peste picior de comuniştii care i-au înşelat la fiecare pas şi au permis naţiunilor lor să devină dependente de Partidul Comunist Chinez. Doar sub fosta administraţie americană această tendinţă a fost inversată pentru scurt timp.

Acum, din America până în Europa şi Australia, acelaşi lobby al Chinei comuniste, care vrea ca industria occidentală să revină în China, încearcă cu disperare să restabilească această dependenţă. Ei au o justificare uniformă pentru acest lucru. Problema, spun ei, este temporară. Va dispărea atunci când vremea liderului suprem Xi Jinping va trece.

Dar nu este aşa. Problema nu este liderul suprem, oricine ar fi el. Problema este, aşa cum a fost întotdeauna, acel "bacil malefic al ciumei", care este comunismul.