Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că a avut o discuţie "sinceră" cu premierul ungar Viktor Orban

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o conversaţie "sinceră" cu premierul ungar Viktor Orban, în marja inaugurării preşedintelui argentinian Javier Milei, 10 decembrie 2023 (Screenshot)
D.B.
11.12.2023

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut o conversaţie "sinceră" cu premierul ungar Viktor Orban, în marja ceremoniei de învestire a preşedintelui argentinian Javier Milei, duminică, informează Reuters.

"A fost o discuţie cât se poate de sinceră - şi, evident, a fost vorba despre afacerile noastre europene", a declarat Zelenski în discursul său video nocturn postat pe canalul Telegram, la începutul zilei de luni.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Orban ameninţă să blocheze sprijinul financiar din partea Uniunii Europene pentru Kiev, se opune intrării Ucrainei în blocul comunitar, iar Casa Albă şi-a intensificat presiunile pentru ajutorarea Kievului după ce republicanii au blocat un proiect de lege privind cheltuielile de urgenţă pentru finanţarea războiului.

Şeful biroului de presă al lui Orban, Bertalan Havasi, a confirmat întâlnirea într-un e-mail, în care nu se spune dacă liderul ungar va continua să se opună intrării Ucrainei în Uniunea Europeană.

"În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE, Viktor Orban a semnalat că statele membre ale Uniunii Europene discută în permanenţă această problemă", a declarat Havasi în e-mail.

O înregistrare video de pe canalul YouTube al Senatului argentinian i-a arătat pe Zelenski şi Orban conversând timp de aproximativ 20 de secunde în timp ce interacţionau cu alţi invitaţi în parlamentul argentinian, înaintea summitului UE din 14-15 decembrie, care urmează să decidă dacă va începe sau nu negocierile de aderare cu Ucraina.

Orban a declarat în mod repetat că se opune începerii discuţiilor acum. Orice decizie de a continua trebuie să fie luată în unanimitate. El a ameninţat, de asemenea, că va bloca demersurile de a acorda Kievului un sprijin bugetar de 50 de miliarde de euro până în 2027, deşi un oficial de rang înalt a declarat vineri că UE va găsi modalităţi de a sprijini financiar Ucraina chiar dacă Ungaria se va opune prin veto.

Zelenski a declarat anterior că a vorbit la telefon cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a-şi coordona poziţiile.

"Contăm pe o decizie pozitivă în ceea ce priveşte alocarea a 50 de miliarde de euro şi pe începerea negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE. Europa trebuie să îşi apere în mod decisiv valorile şi unitatea. Ştiu că ne putem baza pe sprijinul doamnei preşedinte în această chestiune", a spus el într-o postare pe Telegram.

Zelenski urmează să sosească luni la Washington pentru discuţii cu preşedintele american Joe Biden şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Mike Johnson, despre războiul actual al Rusiei în Ucraina şi despre "importanţa vitală" a continuării ajutorului american ce urmează a fi acordat Ucrainei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor