Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Colectiv
alte articole
Preşedintele Klaus Iohannis a depus, miercuri dimineaţă, la clubul Colectiv, o coroană de flori şi a aprins o candelă în memoria victimelor celui mai grav incendiu din ultimii zeci de ani, care a răpus nu mai puţin de 65 de suflete omeneşti şi a lăsat sute de răniţi, informează Digi24.
Şeful statului nu a făcut declaraţii cu acest prilej.
Miercuri s-au împlinit 4 ani de la tragedia care s-a petrecut într-unul din cluburile Bucureştiului, Colectiv, care a zdruncinat puternic opinia publică şi scena politică.
Reamintim că în noaptea de 30 octombrie 2015, la Clubul Colectiv din Bucureşti a izbucnit un incendiu care a curmat viaţa a 27 de persoane, alte peste 160 ajungând în spitalele Capitalei, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp şi intoxicaţi cu fum. De la momentul tragediei şi până acum, 65 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Supravieţuitorii dramei Colectiv şi familiile celor ce nu au avut şansa să scape cu zile au făcut plângere penală contra lui Nicolae Bănicioiu, a lui Raed Arafat şi a lui Victor Ponta - la vremea respectivă premier, acuzându-i pe aceştia că au întârziat transferul răniţilor din Colectiv în afara ţării şi au susţinut că "avem de toate" pentru a-i trata, cu toate că România nu avea condiţii pentru a îngriji astfel de pacienţi. Multora dintre ei, întârzierea transferului în afara ţării le-a fost fatală.
Mai amintim că, recent, în spaţiul public a apărut o înregistrare video cu intervenţia pompierilor, ascunsă timp de 4 ani, atât de opinia publică cât şi de procurori. După publicarea materialului video de către jurnaliştii de la Libertatea, Parchetul Militar a anunţat că a dispus începerea urmăririi penale in rem în cazul Colectiv, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu.
Totodată, în condiţiile în care un ofiţer ISU a fost înregistrat în timp ce înjura victimele - mai exact morţii - se cercetează şi fapta de profanare de cadavre sau morminte. De asemenea, cercetările vizează şi sustragerea de probe, având în vedere că înregistrarea a fost ascunsă timp de 4 ani.