Nicuşor Dan: Ne vom inspira după modelul islandez pentru combaterea şi prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, marţi, că municipalitatea pregăteşte o serie de programe pentru combaterea de droguri în rândul tinerilor. Potrivit edilului, Primăria se va inspira după modelul Islandei, ţară care a avut rezultate semnificative în acest domeniu.
Redăm postarea lui Nicuşor Dan
Aşa cum bucureştenii au decis prin referendum, anul acesta pregătim o serie de programe de combatere şi prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor.
Ne vom inspira după modelul islandez, această ţară nordică având rezultate semnificative în acest domeniu. Trebuie să acţionăm pe mai multe paliere, de la programe care încurajează activităţile în familie şi până la programe prin care copiii să facă mai mult sport în şcoli.
Astfel, deja am început, din luna octombrie, să aplicăm în liceele bucureştene un chestionar prin care ne propunem să identificăm factorii de risc şi factorii care contribuie la prevenirea consumului de substanţe în rândul tinerilor noştri.
La finalul anului 2024 au fost aplicate peste 8.000 de chestionare în cele 62 de licee/colegii cu care DGASMB a încheiat un acord de parteneriat. Pe baza acestor chestionare va fi întocmit, în următoarele luni, un raport la nivelul Capitalei, care ne va ajuta să înţelegem.
Intenţionăm ca acest raport să fie adus atât la cunoştinţa instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, cât şi a publicului larg, chiar în primăvara aceasta, în cadrul unei conferinţe la care vor fi invitaţi să participe şi partenerii islandezi.
De asemenea, fiecare unitate de învăţământ participantă va primi un raport individual, pentru a vedea care este situaţia propriilor elevi în raport cu media din Bucureşti. Ulterior, pe baza acestor rapoarte individuale se va putea acţiona punctual, la nivel de liceu/colegiu.
Analizăm şi posibilitatea construirii unei unităţi medicale destinată celor dependenţi, unde aceştia să poată beneficia de tratamente adecvate şi consiliere psihologică. Acest centru se poate edifica pe spaţiile care aparţin unor spitale pe care le avem în administrare, cum ar fi spitalul Colentina sau Obregia.