AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Iohannis
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, pentru a putea începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.
"Scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit o simplă mascaradă a aceleiaşi guvernări nefaste PSD-PNL care a prăbuşit România, dar în acelaşi timp pentru a putea începe procedura de suspendare a preşedintelui ilegitim Klaus Werner Iohannis, astfel încât ţara să revină în cadrul constituţional. Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice în care se află România", transmit reprezentanţii AUR într-un comunicat de presă.
Cererea a fost înaintată Birourilor Permanente ale celor două camere de către reprezentanţii grupurilor parlamentare AUR.
"Am luat această decizie ca răspuns direct la strigătul de disperare al românilor care au ieşit în stradă pentru a-şi apăra democraţia. Într-o ţară normală, preşedintele ar fi trebuit să iasă public, să îşi asume responsabilitatea şi să demisioneze, împreună cu guvernul pe care l-a nominalizat. Regimul Iohannis, alături de complicitatea PSD, PNL şi UDMR, a aruncat România într-o criză politică fără precedent, cu consecinţe economice catastrofale asupra românilor, iar noi, AUR, suntem hotărâţi să punem capăt acestui coşmar politic.
Totodată, răspundem solicitării Partidului Oamenilor Tineri (POT) de a susţine cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis. Toţi cei 91 de parlamentari AUR au semnat deja pentru demararea procedurii de suspendare. Considerăm că este responsabilitatea tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenenţa politică, să pună interesele naţionale înaintea celor personale sau de partid.
Facem un apel către toţi cei care refuză să accepte lovitura de stat orchestrată de regimul Iohannis, prin intermediul CCR, să se alăture acestui demers pentru a pune capăt abuzurilor", mai susţin reprezentanţii AUR.