Preşedintele Italiei: Invazia rusă în Ucraina nu poate fi rezolvată recompensând agresorul şi umilindu-i pe cei atacaţi

Sergio Mattarella (Getty Images)
Redacţia
09.05.2024

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a declarat marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că invazia Rusiei în Ucraina nu poate fi rezolvată prin recompensarea agresiunii sale şi că pacea poate veni doar atunci când suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei vor fi restabilite, informează AP News.

Sergio Mattarella a afirmat că Italia, care conduce în prezent reuniunile G7, şi mulţi parteneri internaţionali au venit în apărarea Ucrainei pentru a susţine principiul conform căruia trebuie să se acorde solidaritate naţiunilor atacate prin acte care încalcă dreptul internaţional şi Carta ONU.

„Niciun stat, indiferent cât de puternic sau de dotat ar fi cu un arsenal nuclear ameninţător, nu se poate gândi să încalce principiile, inclusiv suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa unei alte ţări, fără a se confrunta cu sancţiuni”, a spus el.

Mattarella a declarat că sfârşitul celor două războaie mondiale şi prăbuşirea Uniunii Sovietice au adus o nouă speranţă în Europa şi că „Rusia şi-a asumat marea responsabilitate istorică de a fi readus războiul în inima continentului european”.

Preşedintele italian a subliniat că invazia Rusiei în Ucraina nu este un simplu conflict regional, întrucât Moscova doreşte să îşi exercite influenţa globală. Rusia este membru permanent cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, care este însărcinat cu asigurarea păcii şi securităţii internaţionale.

Războiul din Ucraina, o ţară care era cândva unul dintre principalele grânare ale lumii, a creat penurie de alimente şi energie, în special în unele părţi ale Africii, a spus el.

Mattarella a adăugat că dividendele păcii care au stimulat alocarea resurselor pentru dezvoltare în locul armelor după încheierea Războiului Rece au fost irosite, deoarece Rusia dă timpul înapoi şi începe o nouă cursă a înarmării.

În contextul în care războiul din Ucraina se află acum în al treilea an, el a declarat că Italia, partenerii săi internaţionali şi oamenii de pretutindeni sunt angajaţi să ajungă la o soluţie paşnică şi de lungă durată care să stingă acest conflict.

„Nu orice soluţie, însă, cu atât mai puţin o soluţie care ar recompensa agresorul şi i-ar umili pe cei atacaţi, creând un precedent periculos pentru toată lumea”, a specificat Mattarella.

„Pentru ca pacea să fie echitabilă şi de lungă durată, aceasta trebuie să se bazeze pe principiile nobile şi inalienabile ale dreptului internaţional şi ale Cartei Naţiunilor Unite”, a adăugat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor