Povestea cidrului. Leacul marinarilor înainte de descoperirea vitaminei C

În epoca marilor descoperiri geografice, oceanele reprezentau un teritoriu plin de primejdii. Printre acestea, lipsa apei potabile era un pericol la fel de mare ca şi furtunile violente. Butoaiele cu apă se contaminau uşor, carnea sărată se strica rapid, iar echipajele navelor se confruntau cu o boală misterioasă şi mortală, care le slăbea trupurile, provoca pierderea dinţilor şi răpise mii de vieţi: scorbutul, numit adesea „ciuma mării”.

Farmacista Elena Monje (@infarmarte) readuce în atenţie această poveste fascinantă prin intermediul videoclipurilor sale, explicând cum, înainte ca vitamina C să fie izolată şi cunoscută, marinarii au descoperit un leac empiric într-un aliat neaşteptat – cidrul de mere fermentat. Acesta s-a dovedit a fi un medicament natural extrem de eficient în prevenirea şi tratarea scorbutului, aducând, în plus, numeroase beneficii farmacologice datorită compoziţiei sale complexe.

„Ciuma mării” – blestemul necruţător al explorărilor maritime

Boala a fost descrisă pentru prima dată în detaliu de exploratorul Vasco da Gama, care în 1498 a pierdut jumătate din echipajul său din cauza acesteia. Simptomele erau cumplite: gingii sângerânde, dureri articulare, oboseală extremă, edeme şi, în final, moartea. În acele vremuri, cauza rămânea un mister, atribuită unor factori contagioşi sau unor remedii magice. Realitatea era mult mai simplă şi mai tragică: lipsa vitaminei C, un nutrient vital neidentificat până în secolul XX, prezent în alimentele proaspete care marinarilor le lipseau în timpul lungilor călătorii.

Elena Monje explică: „Umiditatea şi căldura din depozitele navelor, împreună cu absenţa alimentelor proaspete, au creat condiţiile ideale pentru dezvoltarea acestei boli. În schimb, cidrul rezista bine, rămânea potabil şi îşi păstra nutrienţii esenţiali, de aceea a salvat mii de vieţi”.

Cidrul – „medicamentul lichid” care a susţinut echipajele navelor maritime

Pe lângă rolul său antimicrobian natural, cidrul conţinea vitamina C, alături de vitaminele B, E şi K, şi minerale importante, precum potasiu, zinc şi magneziu. În plus, datorită antioxidanţilor naturali, cidrul contribuia la combaterea stresului oxidativ şi la întărirea organismului, vital pentru marinarii epuizaţi şi înfometaţi.

Spre deosebire de vin, care putea îmbăta şi slăbi inflenţa fizică şi mentală a echipajelor, cidrul menţinea moralul ridicat, hidrata şi oferea o protecţie reală împotriva scorbutului.

Pionierii cercetării scorbutului şi experimentul revoluţionar al lui James Lind

Deşi legătura dintre scorbut şi dietă a început să fie bănuită încă din 1720 de medicul Vicente Lardizabal, adevărul a fost demonstrat convingător abia în 1747. James Lind, chirurg britanic, a realizat primul studiu clinic controlat din istorie, împărţind 12 marinari bolnavi în grupuri. Fiecare grup a primit tratamente diferite: cidru, elixir vitriolic, oţet, apă de mare, portocale şi lămâi sau un purgativ.

Doar cei doi marinari care au consumat citrice proaspete s-au vindecat rapid, deşi portocalele şi lămâile au fost epuizate după doar şase zile. Aceasta a fost dovada clară a rolului esenţial al vitaminei C în prevenirea scorbutului, chiar dacă mecanismul chimic a fost înţeles mult mai târziu.

O tradiţie populară cu rădăcini empirice

În rândul bascilor (Ţara Bascilor, Spania), scorbutul era mult mai puţin frecvent, fapt explicat prin obiceiul de a avea întotdeauna cidru la bord. Această practică tradiţională, transmisă din generaţie în generaţie, ascundea o înţelepciune acumulată prin experienţă, pe care ştiinţa a confirmat-o secole mai târziu.

Farmacista Monje afirmă: „Când bem cidru, bem o bucăţică de istorie. Această băutură a fost, de secole, un adevărat medicament care a traversat oceanele şi a permis multor echipaje să se întoarcă acasă în viaţă”.

Descoperirea vitaminei C – un pas revoluţionar în medicina modernă

Deşi marile expediţii maritime au suferit pierderi uriaşe din cauza scorbutului, adevăratele dovezi ştiinţifice au apărut abia în secolul al XVIII-lea. James Lind a publicat în 1753 Tratatul asupra scorbutului, document în care expune concluziile experimentului său, fundament pentru înţelegerea bolii.

Mai târziu, exploratorul James Cook a schimbat soarta marinarilor în timpul călătoriilor sale, introducând varză murată şi citrice în raţiile echipajului, prevenind astfel scorbutul cu succes. Marina Regală Britanică a adoptat oficial aceste surse de vitamina C în 1795, reducând drastic mortalitatea pe mare.

Abia în secolul XX, biochimistul maghiar Albert Szent-Györgyi a izolat vitamina C (acidul ascorbic), demonstrând rolul său crucial în prevenirea şi vindecarea scorbutului, pentru care a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Medicină în 1937.

O lecţie din istorie pentru sănătatea contemporană

Istoria scorbutului şi a cidrului ne învaţă cât de importantă este alimentaţia adecvată, dar şi cât de valoroase sunt observaţia şi experienţa practică în descoperirea unor remedii vitale. De la o simplă băutură fermentată până la molecula izolată a vitaminei C, omenirea a găsit în natură un scut împotriva unei boli care a marcat o epocă.

Astăzi, această poveste ne aminteşte că soluţiile simple şi naturale pot avea un impact uriaş şi că legătura dintre alimentaţie, sănătate şi supravieţuire este profundă şi vitală.