Descoperire făcută de cercetători şi trecută sub tăcere: Copiii nevaccinaţi sunt mai sănătoşi decât cei vaccinaţi

(Getty Images)
Zachary Stieber
14.09.2025
(Getty Images)
Zachary Stieber
14.09.2025

Copiii vaccinaţi au mai multe şanse să dezvolte o afecţiune cronică, este descoperirea făcută de cercetători dintr-un mare sistem de sănătate din Michigan care însă au preferat să nu publice niciodată concluziile, potrivit unei copii a studiului obţinute de The Epoch Times.

Henry Ford Health System, ale cărui cadre au realizat studiul, a declarat că acesta era deficitar.

Dr. Marcus Zervos, specialist în boli infecţioase la Henry Ford Health, şi colegii săi au studiat 18.468 de copii născuţi între 2000 şi 2016 care erau înscrişi în planul de asigurare al sistemului, extrăgând date din dosarele medicale, clinice şi financiare şi completând cu informaţii din registrul de imunizare din Michigan.

După 10 ani, 57% dintre copiii vaccinaţi aveau o afecţiune cronică precum astmul, comparativ cu doar 17% dintre copiii nevaccinaţi.

„Acest studiu a constatat că expunerea la vaccinare a fost asociată independent cu o creştere de 2,5 ori a probabilităţii de a dezvolta o afecţiune cronică, comparativ cu copiii nevaccinaţi.

Această asociere a fost determinată în principal de astm, boli atopice, eczeme, boli autoimune şi tulburări de dezvoltare neurologică.

Acest lucru sugerează că, la anumiţi copii, vaccinarea poate creşte probabilitatea de a dezvolta o afecţiune cronică, în special una dintre acestea”, au scris autorii.

Studiul a fost raportat pentru prima dată de Aaron Siri, partenerul principal al Siri & Glimstad LLP, în această lună, în cartea sa Vaccines, Amen: The Religion of Vaccines („Vaccinuri, Amin: Religia Vaccinurilor” - n.tr).

Înainte de a primi o copie a studiului, The Epoch Times i-a solicitat lui Zervos şi coautorilor acestuia studiul şi i-a întrebat de ce nu a fost niciodată publicat.

Zervos a răspuns la întrebări printr-un e-mail: „Îmi puteţi spune în ce carte a apărut acest lucru.” După ce i s-a spus, nu a mai răspuns.

Coautorii nu au răspuns solicitărilor.

Un purtător de cuvânt al Henry Ford Health a recunoscut că cercetătorii de acolo au realizat studiul.

„Acest raport nu a fost publicat pentru că nu a îndeplinit standardele ştiinţifice riguroase pe care le cerem ca instituţie medicală de cercetare de prestigiu. Datele au arătat în mod constant că vaccinurile sunt o modalitate sigură şi eficientă de a proteja copiii împotriva bolilor care le pot schimba viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Henry Ford Health pentru The Epoch Times într-un e-mail.

Singura problemă reală

Siri, care a colaborat cu secretarul pentru sănătate Robert F. Kennedy Jr., reprezintă un grup numit Informed Consent Action Network. El şi Del Bigtree, directorul executiv al grupului, spun că s-au întâlnit cu Zervos în 2017 şi i-au propus să compare sănătatea copiilor vaccinaţi şi nevaccinaţi.

Iniţial au propus obţinerea de date dintr-o reţea federală numită Vaccine Safety Datalink, dar Zervos a sugerat folosirea datelor de sănătate de la Henry Ford Health, a scris Siri în cartea sa.

Siri a cerut ca cercetătorii să publice rezultatele studiului, indiferent de ce ar arăta acestea.

„Dr. Zervos s-a uitat direct în ochii noştri şi ne-a asigurat că este un om integru şi va publica rezultatele, oricare ar fi concluzia”, a spus Siri.

Siri a primit o copie a studiului în 2020. El şi Bigtree spun că Zervos şi un coautor le-au spus că superiorii de la Henry Ford Health nu au dorit ca studiul să fie trimis spre publicare şi că erau îngrijoraţi că şi-ar putea pierde locurile de muncă dacă l-ar fi trimis.

„Singura problemă reală cu acest studiu – şi motivul pentru care nu a fost trimis spre publicare – este că concluziile sale nu se potriveau cu credinţa şi politica potrivit cărora ‘vaccinurile sunt sigure’.

Dacă ar fi constatat că copiii vaccinaţi sunt mai sănătoşi, fără îndoială ar fi fost publicat imediat. Dar pentru că a constatat opusul, a fost băgat într-un sertar”, a spus Siri în timpul unei audieri în Senat, la Washington, pe 9 septembrie.

Cercetări anterioare care comparau copiii vaccinaţi şi nevaccinaţi au oferit rezultate mixte. Un studiu german publicat în 2011, de exemplu, a constatat că copiii nevaccinaţi aveau mai multe şanse să sufere de bolile ţintite de vaccinuri. Un studiu american publicat în 2020 a constatat că copiii vaccinaţi aveau şanse mai mari să sufere întârzieri de dezvoltare, astm şi infecţii ale urechii în primul lor an de viaţă.

Dr. Jake Scott, medic infecţionist la Şcoala de Medicină a Universităţii Stanford, a declarat în cadrul audierii că a revizuit studiul şi l-a considerat problematic. O problemă era că, în perioada studiului, copiii vaccinaţi mergeau mai des la doctor decât cei nevaccinaţi, potrivit lui Scott.

„Când diagnosticele necesită vizite la medic, copiii care merg mai des la doctor vor avea inevitabil mai multe afecţiuni înregistrate. Aceasta este o eroare clasică de detecţie care umflă estimările de risc fără a reflecta diferenţe reale de sănătate”, a spus el.

Chiar şi după excluderea copiilor nevaccinaţi ai căror părinţi nu i-au dus niciodată la doctor după naştere, grupul vaccinat avea în continuare un risc crescut de a dezvolta o afecţiune cronică, au afirmat cercetătorii, potrivit lui Zervos şi altor cercetători. Ei au analizat, de asemenea, datele la unu, trei şi cinci ani după naştere şi au constatat că şi atunci copiii vaccinaţi aveau mai multe şanse să dezvolte o afecţiune cronică.

„Prin urmare, concluziile noastre nu par să fie rezultatul unei utilizări diferenţiate a resurselor de sănătate”, au scris ei.

Potrivit cercetătorilor, concluziile lor „nu pot dovedi cauzalitatea şi justifica investigaţii viitoare”.

Audierea a fost organizată de Subcomisia permanentă pentru investigaţii a Senatului.

Sen. Ron Johnson (R-Wis.), preşedintele comisiei, a declarat în cadrul audierii că studiul era „de înaltă calitate” şi „în mod suspect reţinut de autori”.

Sen. Richard Blumenthal (D-Conn.), membrul de rang înalt al comisiei, a întrebat de ce au trecut cinci ani de la finalizare până la dezvăluirea studiului publicului.

„Speranţa mea a fost întotdeauna ca oamenii de ştiinţă să-l publice. Şi am încercat să-i convingem de foarte multe ori, astfel încât să poată trece prin procesul normal de recenzie de specialitate”, a spus Siri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor