Ponta, despre MCV şi aderarea la Schengen
alte articole
Premierul Victor Ponta a declarat luni seară, la postul B1 TV, că ştie cum va arăta Raportul MCV, deoarece a trimis
"Eu ştiu cum arată (raportul MCV — n.r.). Comisia Europeană a procedat (...) normal şi corect, în sensul că au trimis către Ministerul Justiţiei, cu caracter confidenţial o primă formă, s-au făcut observaţii, s-a discutat. Eu ştiu un singur lucru despre raportul MCV: oricum va fi în realitate, fiecare va citi din el ce-i place. Dumneavoastră o să citiţi că e foarte rău, eu o să citesc că e foarte bine. Important e un lucru: dacă ştim ce avem de făcut în continuare, pentru că să nu ai niciun obiectiv e foarte rău", a declarat Victor Ponta.
Cum "să nu ai niciun obiectiv e foarte rău", premierul a explicat ca oficialii români si-au propus o sumă de scopuri, printre ele numărându-se intrarea în vigoare a codurilor penale de la 1 februarie, precum şi impunerea unui MCV la nivel european, care ar urma să fie valabil pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, nu numai pentru România şi Bulgaria.
"Dacă reuşim după alegerile europarlamentare un lucru pe care l-am susţinut (...) de a avea un fel de MCV, dar nu doar pentru România şi Bulgaria, ci pentru toţi 28, în aşa fel încât regula care trebuie respectată de români trebuie respectată şi de portughezi şi de suedezi şi de greci şi de toată lumea", a susţinut Ponta.
Primul-ministru şi-a exprimat speranţa că în raportul MCV va fi apreciată activitatea Ministerului Justiţiei şi a Guvernului.
"Puteţi să o întrebaţi şi pe preşedinta Înaltei Curţi şi pe fosta preşedintă a CSM-ului, actualul preşedinte al CSM-ului, pe procurorul general, pe şeful DNA-ului şi şeful DIICOT-ului, vorbesc de oameni cu funcţii, şeful ANI, dacă de când sunt prim-ministru, de aproape doi ani, a existat vreo problemă din partea Guvernului să sprijine logistic, legislativ, sprijin de funcţionare. (...) Sunt absolut convins că şi în raportul MCV activitatea Ministerului Justiţiei şi activitatea Guvernului, că noi nu avem legătură cu Justiţia decât prin intermediul Ministerului Justiţiei, va fi apreciată", a afirmat Victor Ponta.
"Părerea mea este că până la alegerile pentru Parlamentul European nu, n-o să intrăm", a declarat Ponta. Acesta a subliniat că promisiunile legate de stoparea migraţiei românilor constituie una din temele de campanie electorală pentru mai multe partide politice din statele vest-europene. În opinia premierului, toate forţele politice din ţar anoastră trebuie să susţină aderarea la Schengen, adăugând că şi preşedintele Traian Băsescu a avut "o schimbare de poziţie". "Cea mai mare prostie pe care putem să o facem, şi am făcut-o de destule ori şi unii încă o mai fac, tot felul de indivizi, este să ne dăm cu Schengen-ul în cap unii la alţii. Singura şansă ca România să intre în Schengen este să spunem: Domne’, ok, noi în România ne luptăm, Băsescu cu Ponta, PDL cu USL, dar când este vorba de Schengen şi de România suntem toţi uniţi, că merităm", a declarat premierul. Alte opinii pe tema raportului MCV Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că în opinia lui Raportul MCV din ianuarie va fi unul prost pentru România şi va avea ca efect îndepărtarea ţării şi mai mult de Schengen. „Raportul MCV va fi un raport prost pentru România, care ne va îndepărta şi mai mult de Schengen şi nu are cum să fie un raport pozitiv şi aici nu vorbim numai de marţea neagră, pentru că, iată, Curtea Constituţională, la cererea PDL şi ICCJ, a anulat doleanţele USL din acest punct de vedere, numai că au demonstrat că nu au învăţat nimic din marţea neagră şi nu regretă nimic din cele făcute şi aţi văzut declaraţiile în continuare ale premierului Ponta, care nu găseşte de cuvinţă să-şi apostrofeze colegii din Constanţa care s-au comportat cum s-au comportat şi ameninţă că dacă ajung la putere desfiinţează instituţii ca DNA”, a declarat Vasile Blaga.