Platforma DA: Protestele din PMAN din Chişinău vor fi reluate. Termenul primit de actuala guvernare a expirat
alte articole
Membri ai Platformei Civice Demnitate şi Adevăr au organizat marţi o conferinţă de presă legată de protestul din 24 aprilie organizat de Consiliul Marii Adunări Naţionale, societatea civilă şi opoziţia protestatară. La protest vor lua parte cetăţenii Republicii Moldova şi toţi acei care nu sunt mulţumiţi de actuala guvernare.
După cum a declarat şi jurnalistul Vasile Năstase, membru al Consiliului Marii Adunări Naţionale, reluarea protestelor este importantă, întrucât la 4 martie a expirat termenul primit de actuala guvernare pentru a îndeplini revendicările înaintate de Forumul Civic.
„Practic nu au îndeplinit niciuna dintre revendicările Forumului civic. Dimpotrivă putem constata că din 20 ianuarie şi până acum această guvernare nu a produs nici o reformă. Să luăm ca exemplu modul în care a fost promovat Poalelungi la Curtea Supremă de Justiţie (Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ – n.r.), cum a fost ales noul director la Moldtelecom, nu se cunoaşte nici până la ora actuală ce fel de concurs a fost organizat, cine a participat şi cum a fost ales director contabilul dlui Plahotniuc”, a afirmat Vasile Năstase, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit privesc.eu.
Luând în considerare că acţiunile de protest din Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău se desfăşoară de mai bine de un an, organizatorii evenimentului de duminică intenţionează să vină cu un scurt istoric al protestelor de până acum. Năstase a ţinut să puncteze şi faptul că deşi oamenii protestează în număr de zeci de mii, cetăţenii nu au obţinut până acum ceea ce şi-au propus.
Deşi admit faptul că anumite lucruri au fost totuşi schimbate de autorităţi, organizatorii protestelor consideră că nu este reuşita actualei guvernări, ci dimpotrivă sunt nişte mici cedări care s-au produs „sub presiunea protestelor”, a precizat Năstase. „Alegerea preşedintelui de către întreg poporul, sau tentativa de a renunţa la imunitatea parlamentară, toate aceste lucruri se fac sub presiunea celor peste 400 de mii de semnături acumulate”, a adăugat jurnalistul.
"Vom acorda protestului din 24 aprilie un caracter social, pentru că la ora actuală una dintre cele mai mari probleme din Moldova este sărăcia şi de vină pentru această stare de lucruri este tocmai guvernarea care a furat miliardele şi nu s-a îngrijit de cetăţeni”, a mai menţionat Vasile Năstase.
Membrii Platformei DA au făcut apel către cetăţeni să nu se lase intimidaţi de autorităţi şi forţele de ordine, mai ales cei care au decis să ia parte la campania de informare cu afişe şi fluturaşi. „Avem semnale din raioane cum că poliţia merge acasă la protestatari şi le spune să nu pună afişe decât la primărie. Am informaţie de la un protestatar care şi-a pus un afiş acasă la el şi a venit poliţistul de sector şi i-a spus să scoată afişul. Vin la colegul nostru Nicolae Josan poliţiştii de sector şi îi spun că nu e bine ce-a postat pe Facebook. SIS trimite citaţii oamenilor pentru a discuta despre proteste”, a conchis Năstase.
Menţionăm că membrii Platformei DA au anunţat organizarea unei acţiuni de protest pe 24 aprilie ca urmare a anulării de Comisia Electorală Centrală (CEC) a peste 400 de mii de semnături pentru organizarea unui referendum republican pentru modificarea Constituţiei în vederea alegerii şi demiterii şefului statului de către popor, limitării imunităţii parlamentare şi reducerii numărului de deputaţi.