Pentru cei ce nu imbatranesc niciodata
"Ce bine e sa ai 80 de ani! Nu-ti fauresti planuri sa faci una sau alta, ci pur si simplu traiesti", spunea Tolstoi. Dar depinde cum traiesti...sau mai bine zis, cum ai trait. Ai stiut s-o faci? Ai invatat suficient din lectiile vietii astfel incat sa privesti cu inima usoara chiar si sfarsitul ei?
Oricum, poate Tolstoi se referea aici la acea seninatate conditionata de altceva, nu de varsta sau de inactivitate, ci mai degraba de o constientizare a propriului sine si a unei vieti traite cu un set de valori si calitati carora le-ai fost credincios (si te-ai chinuit sa le ramai credincios), care au dat un sens vietii. Abia atunci, la 80 de ani iti poti contempla viata in liniste si te poti bucura de ea, asa cum este ea - pentru ca o intelegi si ai muncit ca ea sa aiba un sens.
Dar intelepciunea asta nu vine odata cu varsta, cum gresit se crede, intelepciunea este o alegere constienta de zi cu zi, an de an, o alegere din tinerete pana la batranete.
Daca privim in jur, batranetea e un lucru trist. Boala, singuratate, oboseala, dependenta. Traiesti dintr-o multime de amintiri si cu o groaza de regrete. De fapt te intrebi cand a trecut totul ca deja trebuie sa pleci...
Din fericire nu pentru toti cei din partea a treia a vietii e valabil acest lucru, caci, se spune ca imbatranirea e si o stare mentala. La fel cum vedem varstnici activi, pasionati de munca lor, dedicati unor idei sau pur si simplu educatiei nepotilor, vedem si tineri apatici, neinteresati de nimic, imbatraniti parca prea devreme. Dar sunt prea tineri ca sa-si dea seama ca viata lor nu se va schimba cu nimic, ci va fi la fel de terna si fara idealuri ca si a parintilor lor (pe care adesea ii judeca aspru) sau poate si mai trista, daca ei nu ii vor da un sens.
Am mers in padure pentru ca imi doream sa traiesc constient, sa ma aplec doar spre lucrurile esentiale ale vietii si sa vad daca as putea sa invat ce aveau ele sa ma invete, ca nu cumva, cand va fi sa mor, sa descopar ca nu am trait.
Scriitorul american H. D. Thoreau spunea ca doar oamenii care isi pierd entuziasmul imbatranesc; Eistein ii scria unui prieten ca oameni ca ei nu vor imbatrani cat vor trai pentru ca ei „nu inceteaza niciodata sa stea asemenea copiilor curiosi inaintea marelui mister in care s-au nascut”. T.S. Eliot spunea ca nu crede in imbatranire, ci in stagnare.
Cand incetezi sa te mai miri de frumusetea copacilor si a ochilor de copil, cand nu mai accepti idei noi si te incapatanezi sa ti le aperi pe ale tale, cand nu esti dispus sa inveti ceva nou si sa te descoperi mereu pe tine insuti, cand nu mai esti dispus sa-ti risti comoditatea pentru un proiect care ar ajuta pe altii, si, de ce nu, sa militezi pentru un bine general, inseamna ca faci loc in viata ta, incet dar sigur, bolii, singuratatii, oboselii, lehamitei. Adica batranetii.
Sunt oameni care nu imbatranesc niciodata. Lor li se potrivesc cuvintele lui Thoreau (din minunata carte Walden) : „Am mers in padure pentru ca imi doream sa traiesc constient, sa ma aplec doar spre lucrurile esentiale ale vietii si sa vad daca as putea sa invat ce aveau ele sa ma invete, ca nu cumva, cand va fi sa mor, sa descopar ca nu am trait”.
