Pe fondul relaţiilor bilaterale slăbite, Barack Obama va încerca să intre în cărţile de istorie cu ocazia vizitei la Berlin

Mulţi dintre preşedinţii americani au vizitat Berlinul, unde au fost primiţi mai mult sau mai puţin călduros. Barack Obama începe marţi o vizită în Germania şi, la fel ca predecesorii săi, va încerca să intre în cărţile de istorie, conform unor relatări ale televiziunii germane. Aceasta analizează momentul vizitei preşedintelui american şi constată că, pe fondul unor relaţii bilaterale care, dincolo de suprafaţa diplomatică, pot fi îmbunătăţite substanţial, din cauza multor puncte divergente, există multe aşteptări mai ales de la discursul pe care Obama îl va rosti în faţa simbolicei Porţi Brandenburg.

Relaţia dintre Berlin şi preşedinţii americani constituie o poveste care a început cu mult timp înainte - încă de când Thomas Jefferson cultiva, la începutul secolului 19, o prietenie faţă de eruditul Alexander von Humboldt. Însă relaţiile germano-americane au devenit cu adevărat intense abia după al doilea război mondial. În 1945, Harry S.Truman revenea şocat de la conferinţa aliaţilor de la Potsdam, după ce văzuse şi Berlinul în ruine, şi descria capitala drept un oraş al fantomelor, cu clădiri distruse şi economia la pământ. Cu toate acestea, cu ajutorul americanilor, capitala şi-a revenit curând - sau cel puţin partea de vest. În 1961 a fost construit un zid, iar doi ani mai târziu (26 iunie 1963, n.r.) John F. Kennedy a rostit istoricul 'Ich bin ein Berliner', în cadrul discursului care a devenit atât de cunoscut şi care a fost un balsam pentru greu încercatul suflet al berlinezilor de vest.

Vreme îndelungată, războiul rece a constituit fundalul altor vizite prezidenţiale, fie că a fost vorba de Richard Nixon, Jimmy Carter sau Ronald Reagan, primiţi ca oaspeţi la Berlin. Împotriva venirii celui din urmă au fost organizate proteste, însă, în cele din urmă, caracterul profetic al discursului său de la Poarta Brandenburg, când a spus 'domnule Gorbaciov, dărâmaţi Zidul', s-a limpezit numai doi ani mai târziu. Cu toate acestea, berlinezii nu l-au iubit niciodată cu adevărat pe Ronald Reagan, întrucât, în principiu, ei consideră că oraşul trece prin momente grele cu preşedinţi republicani.

Asta a putut constata şi George W. Bush când a vizitat Berlinul înainte de războiul din Irak, în 2002. 'George Bush, ştim noi cine eşti, tatăl tău a fost şi el un criminal', i-au strigat atunci manifestanţii.

Pe de altă parte, în cazul lui Bill Clinton, predecesorul lui Bush junior, au rămas mai degrabă imaginile alături de cancelarul Gerhardt Schröder, precum şi faptul că, ulterior, Clinton s-a declarat admirator al Germaniei.

În ultima vreme, la Berlin nu au mai fost văzuţi preşedinţi în funcţie; ultimul a fost Bush junior, în urmă cu peste zece ani. La momentul vizitei din 2008, Barack Obama era numai candidat la preşedinţie şi a fost primit cu ovaţii de 200.000 de berlinezi, în partea de vest a oraşului. De data aceasta, preşedintele american are voie să-şi rostească discursul din faţa Porţii Brandenburg, însă doar în faţa a 4.000 de ascultători, aleşi pe sprânceană.

Marţi, în ziua în care începe vizita preşedintelui american Barack Obama, postul public de televiziune din Germania relatează despre doi parteneri dezamăgiţi, care trebuie să-şi vindece rănile şi să-şi identifice perspectivele comune. Aceasta este sarcina pe care trebuie să şi-o asume Obama şi Merkel cu ocazia vizitei la Berlin, căci experţii susţin că relaţiile dintre SUA şi Germania sunt mai proaste decât ar crede mulţi.

La nivelul miniştrilor de externe, dacă John Kerry şi Guido Westerwelle ar fi întrebaţi care este situaţia, amândoi ar da răspunsuri prietenoase, însă destul de lipsite de conţinut: Germania este un partener minunat, iar Germania şi SUA împărtăşesc aceleaşi valori, drept pentru care parteneriatul trebuie întărit. Asta trebuie să spună diplomaţii, însă specialiştii din afara sferelor de guvernare pot să explice lucrurile mai bine. Heather Conley, de la Center for Strategic and International Studies, spune, de exemplu că relaţiile bilaterale ar putea fi semnificativ mai bune: 'acestea au avut de suferit din cauza crizei economice din Europa, care a arătat că Germania şi SUA au viziuni complet diferite referitoare la depăşirea acestei situaţii - şi asta rămâne o mare provocare', explică ea.

De exemplu, preşedintele american Obama nu a trecut peste faptul că, în cazul Libiei, Germania s-a abţinut când a fost vorba de instaurarea unei zone de excluziune aeriană, poziţie interpretată la Washington drept un act neprietenos. De cealaltă parte, cancelarul Angela Merkel este supărată că NSA a acţionat şi în Germania, iar dezvăluirile legate de programul de supraveghere al agenţiei americane constituie un punct de fricţiuni. Berlinului nu i-a picat bine faptul că datele de pe internet ale germanilor au putut fi spionate de serviciile secrete americane, aminteşte sursa citată.

Problema cea mai mare este ridicată tocmai de speranţele mari pe care şi le-au pus germanii în Barack Obama; în ultimii cinci ani, au trebuit moderate aşteptările iraţionale de la acest preşedinte - lucru care a dus la dezamăgire. Relaţiile germano-americane pot fi mai bune şi de aceea există acum speranţe mari faţă de vizita lui Obama, în special în privinţa discursului pe care acesta în va rosti la Berlin. 'Ştiu că va vorbi despre trecut, însă sper că nu prea mult. Vreau să aud cum va dirija relaţia bilaterală pe viitor. Îi ies bine apariţiile publice. Sunt sigură că va fi un discurs istoric', mai spune Conley.

SUA ştiu foarte bine că Germania are o importanţă deosebită, fiind motorul economic al Europei. Iar în următorii ani şi, chiar, decenii, trebuie stabilit faptul că fără Germania nu merge nimic în Uniunea Europeană. Cu o astfel de poziţie, nimeni nu vrea probleme.