Pe cine a propus Ilie Bolojan pentru prezidenţiale, pe lângă Crin Antonescu

Ilie Bolojan, Preşedinte PNL (Epoch Times Romania)
Ana Ion
03.02.2025

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat că propunerile lui de candidat comun cu PSD la alegerile prezidenţiale au fost Daniel David - actualul ministru al Educaţiei, şi Emil Hurezeanu - Ministru de Externe, alături de Crin Antonescu.

”A fost o discuţie în coaliţie şi fiecare partid a venit cu mai multe propuneri, iar domnul Crin Antonescu s-a regăsit în aceste propuneri peste tot. A fost una dintre propunerile avansate inclusiv de către mine. (…) Au fost încă doi oameni pe care îi respect foarte mult (şi pe care i-am propus – n. r.): domnul Daniel David şi domnul Emil Hurezeanu”, a spus Bolojan, citat de G4Media, la Prima TV.

Însă, potrivit publicaţiei citate, cel care l-a propus pe Crin Antonescu în decembrie a fost Hubert Thuma, liderul PNL Ilfov, cunoscut pentru relaţiile bune cu fostul şef SRI Eduard Hellvig şi cu o serie de lideri PSD. Ilie Bolojan nu a respins ideea la acel moment.

Primul care a pronunţat numele lui Crin Antonescu drept posibil candidat comun al PSD şi PNL la prezidenţiale a fost Kelemen Hunor, liderul UDMR, în 10 decembrie. În ultimii doi ani, Kelemen Hunor şi-a coordonat îndeaproape deciziile şi politicile cu Marcel Ciolacu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor