Lasconi, critici dure la adresa unui nou contracandidat pentru Cotroceni: E un alt profitor al anulării alegerilor prezidenţiale de anul trecut
Şefa USR, Elena Lasconi, candidata partidului în cursa pentru Cotroceni, a lansat, duminică seara, la TVR Info, un atac la adresa fostului premier Victor Ponta, care şi-a anunţat propria-i candidatură la prezidenţiale, acuzându-l că este un “alt profitor” al anulării alegerilor de anul trecut.
“Cred că Victor Ponta, la fel ca şi Mircea Geoană, nu au înţeles de ce românii au ales să voteze altceva atunci când ei au fost într-o competiţie. Ei nu pot să accepte şi să înţeleagă asta. Pe de altă parte, să nu uităm, Victor Ponta ce viziune are: social-democrat a fost, am văzut că era în adoraţie pentru chinezi, acum este suveranist şi libertarian, că e Donald Trump suveranist şi libertarian. Ne putem aşteptă la absolut orice.
Din punctul meu de vedere, aceştia sunt oamenii fără coloană vertebrală. [Victor Ponta – n.r.] e un alt profitor al anulării alegerilor prezidenţiale de anul trecut, la care până acum nu avem niciun răspuns foarte clar. Poate că mulţi români au răsuflat uşuraţi, dar cred că a fost un moment în care democraţia chiar a fost călcată în picioare”, a precizat Lasconi.
Remarcile lui Lasconi vin în contextul în care fostul premier PSD Victor Ponta şi-a anunţat candiatură la Cotroceni.
Mai exact, fostul artizan al USL-ului a transmis, pe Facebook, că a vrut să vorbească în faţa congresului PSD reunit pentru a valida candidatura lui Crin Antonescu, dar nu i s-a permis şi a încercat să se prezinte, alături de Călin Georgescu, drept un candidat antisistem şi un “lider curajos”.
“Românii au dat un semnal foarte clar în noiembrie. S-au săturat de acest sistem falimentar al lui Iohannis, s-au săturat de aranjamente între şefi de partide, vor să fie auziţi, vor să fie ascultaţi şi vor să facă o schimbare radicală. Din păcate, coaliţia nu îi ascultă pe români prin desemnarea unui candidat al trecutului, al sistemului, un candidat al nimănui pentru nimic.
Arată că nu vor să facă schimbare, vor să perpetueze tot ceea ce a fost rău în acei 10 ani. Azi, un singur candidat anunţat, Călin Georgescu, vorbeşte despre schimbare radicală. Ceilalţi sunt oamenii sistemului, vor să ţină sistemul.
Ştiu că vor să-l scoată din competiţie, vor să închidă gura tuturor. Eu ştiu foarte bine în 2014 cum au manipulat alegerile, ştiu cum au îndatorat ţara cu 200 de miliarde de euro, ştiu cum au făcut dosare şi au distrus dreptul românilor de a trăi mai bine. Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulţi lideri curajoşi care să propună o schimbare radicală aşa cum aşteaptă ei.
Nu să las să se perpetueze sistemului Iohannis încă 5 ani cu un preşedinte la fel ca Iohannis. Ştiu cum trebuie să duc această bătălie, o să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală şi o să mă lupt pentru acesta alături de toţi românii care vor schimbare. Trebuie neapărat să punem România pe primul loc. Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a transmis pe, Facebook, Victor Ponta.
Reamintim că Ponta, alături de Crin Antonescu, a fost unul dintre autorii tentativei de lovitură de stat din 2012. În timpul mandatului său de premier, Ponta a încercat să le dea pe tavă chinezilor, ţară non-NATO şi intrată la vremea respectivă în conflict economic cu UE, mai tot sistemul energetic românesc.