Paul Goma sau vocaţia eliberării de închisoarea din interior

IN MEMORIAM

Astăzi, 2 octombrie 2013, îl aniversăm pe Goma, de la a cărui naştere se împlinesc 78 de ani. Îl aniversăm numai în suflet, căci la un elementar "search pe google", nici o instituţie nu a organizat vreo festivitate pentru celebrarea scriitorului ale cărui cărţi deschid o cale spre salvarea noastră, căci nu ne lasă să uităm ce am pătimit în trecut. Mare iubitor de libertate, împătimit al ei, de fapt, Paul Goma, supranumit Soljenitîn de România, a scris, cum puţini alţii au făcut-o, despre ororile petrecute în comunism.

"Oamenii, odată ce li s-au tăiat lanţurile de la picioare, nu aruncă, nu distrug acel simbol al sclaviei, ci îl repară, îl întăresc, eventual îl perfecţionează, ca să-l poată folosi înlănţuind picioarele altuia, altora” - Paul Goma, Ostinato.

Nici nu îşi imagina Paul Goma câţi ani de zile va pluti fantoma cuvintelor sale peste România încă ne-liberă de comunism, România unde la zeci de ani după crimele comuniste, magistraţii încă se codesc să îi investigheze pe torţionarii comunişti (a se citi Vişinescu, Ficior şi alţii asemenea lor ce-i vor urma în închisoare, să sperăm).

Goma, cel mai celebru scriitor anti-comunist român, a devenit persona non grata după ce, în 1971, varianta necenzurată a romanului sau "Ostinato" a fost publicat în RFG. În România, cartea lui Goma, care vorbea despre gratiile fizice şi mentale după care erau închişi românii, fusese masacrată de cenzura PCR.

În muzică, ostinato este o tehnică prin care se revine, la anumite intervale, la acelaşi motiv melodic. Ostinato-ul lui Goma este leitmotivul libertăţii într-o ţară transformată într-o închisoare de regimul comunist. Goma descrie abisul închisorilor pe care comunismul le-a construit nu numai la Jilava ci şi în spiritul uman.

Publicarea variantei necenzurate a Ostinato în RFG, în anul 1971, a stârnit un scandal enorm împotriva lui Goma care s-a născut cu vocaţie de disident.

La fel ca personajul Ilarie din romanul său, artistul care aflat după gratii "trebuie să încerce să rămână liber, să creadă că e liber, să spună adevărul, ca un om liber, fiindcă adevărul face ca spiritul să devină liber, iar libertatea îl face şi adevărat” şi Goma şi-a dorit dintotdeauna să fie liber fizic, mental, spiritual şi să spună adevărul despre comunism.

Paul Goma a fost menit să fie un copil "al persecuţiei", fiind născut în 1935 în înlăcrimata Basarabie ce urma să fie dăruită de comuniştii români, comuniştilor ruşi. Odată cu cedarea Basarabiei fostei URSS, în urma Pactului Molotov - Ribbentrop, părinţii lui Goma, învăţători, s-au mutat în România, împreună cu cei doi copii ai lor.

Goma urma să crească purtând în suflet germenele împotrivirii faţă de sistemul opresiv. A cunoscut arestul securităţii pentru prima oară în 1952, pe când era elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Goma a fost convocat la Securitate, ţinut opt zile şi apoi exmatriculat din toate şcolile din ţară, deoarece susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate şi arestate sub acuzaţia de anticomunism.

A fost până la urmă primit la liceul „Radu Negru” din Făgăraş, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a devenit student la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu”. Spiritul său liber i-a adus probleme şi la facultate, unde a început să aibă "discuţii" cu o serie de profesori.

Tânărul Goma şi-a "confirmat" reputaţia de "duşman al poporului" în 1956 când, după înfrângerea revoluţiei maghiare de către trupele sovietice, Paul Goma şi-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM (Uniunea Tineretului Muncitoresc, precursorul fostului UTC). Gestul său de mare curaj i-a adus arestarea şi o condamnare la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la închisorile Jilava şi Gherla. Aceste locuri i-au fost sursă de inspiraţie pentru romanul Ostinato care avea să îi aducă celebritatea ca scriitor şi mazilirea de către PCR.

Ieşit din închisoare, Goma a avut domiciliu forţat în câmpia Bărăganului, zonă considerată un loc al ispăşirii pentru mulţi disidenţi anticomunişti, şi a locuit în satul Lăţeşti din judeţul Ialomiţa până în anul 1964, când s-a întors în Bucureşti.

Oamenii, odată ce li s-au tăiat lanţurile de la picioare, nu aruncă, nu distrug acel simbol al sclaviei, ci îl repară, îl întăresc, eventual îl perfecţionează, ca să-l poată folosi înlănţuind picioarele altuia, altora - Paul Goma

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universităţii din Bucureşti.

Persecuţia şi viaţa fără perspective ca intelectual ratat prin sate pierdute de lume, l-a făcut pe Goma să se înscrie în PCR. A încercat să publice Ostinato în ţară dar romanul a fost masacrat de cenzura partidului comunist. Punând spirtul deasupra materialismului dialectic, Goma a riscat persecuţia din nou. A trimis Ostinato în RFG unde a fost publicat in integrum, fără tăieturi.

Gestul a fost un afront teribil pentru PCR care a trebuit însă să-şi înghită jignirea. Goma fusese făcut celebru de Ostinato şi de Europa Liberă care difuza pe post fragmente din Uşa, un alt roman al lui Goma respins de cenzura PCR.

Paul Goma devenise un nume, nu mai putea fi aruncat în Jilava fără să se stârnească valuri de protest contra regimului comunist de la Bucureşti. A continuat să lupte cum a ştiut el mai bine contra PCR, nu doar prin cărţile pe care le scria. În 1977, Goma a trimis la Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă prin care cerea Guvernului României respectarea drepturilor omului în România.

Celebritatea nu l-a mai salvat pe Goma de această dată de consecinţele "gestului" său. Persecuţia a reînceput. Scriitorul a fost pus sub urmărirea permanentă a securităţii, a fost în repetate rânduri "reţinut" şi bătut. Nu arestat, ci reţinut, nu condamnat, ci bătut, pentru a evita ecourile internaţionale pe care condamnarea unui Goma celebru ar fi iscat-o în Occident.

Finalmente, pentru PCR a fost mai practic să se descotorosească de Goma decât să îl bată cu regularitate de metronom. La 20 noiembrie 1977, lui Goma, soţiei şi copilului le-a fost retrasă cetăţenia română şi au fost expulzaţi în Franţa. Ajunşi la Paris, au cerut azil politic.

În Franţa, Goma şi-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la Bucureşti. A sprijinit înfiinţarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). "Răsplata" regimului lui Ceauşescu: un atac cu colet-capcană şi o tentativă de asasinat.

Activitatea de scriitor a lui Goma a fos prodigioasă, iar cărţile sale, Ostinato, Uşa noastră cea de toate zilele, Gherla, Patimile după Piteşti, Amnezia la români, Săptămâna roşie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia şi Evreii (iar lista operelor lui nu se opreşte aici) au, nu doar incontestabila valoare beletristică ci şi valoare de document.

Document despre teroarea roşie a comunismului care ucide, sau încearcă să ucidă tot ceea ce este bun în om. Fără să reuşească însă, atunci când, omul ştie să rămână fidel Divinităţii. Când omul trece pragul fricii de moarte, spiritul său rămâne veşnic viu.

În ianuarie 2013, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a anunţat că îl va propune pe scriitorul şi disidentul Paul Goma la premiul Nobel pentru literatură. Dealtfel, din 2013, Goma a primit cetăţenie moldovenească iar fraţii noştri de peste Prut se mândresc cu el. Presa dă drept sigur faptul că Goma se va stabili la Chişinău, unde va conduce Centrul de studiu al comunismului din Basarabia şi Bucovina.

În România post decembristă, Goma nu a fost simpatizat, din cauza condeiului său ascuţit şi gurii sale mult prea mari care "prea critică" pe toată lumea. În special pe cei care au colaborat cu PCR, au cenzurat şi oprimat, iar după Revoluţie şi-au pus haina nevinovăţiei obligată la compromis.