Pateu de ficat cu plante aromatice - deosebit de gustos
alte articole
Pateul de casă nu se compară nici pe departe cu ceea ce se găseşte în comerţ. Pe lângă faptul că se prepară extrem de uşor, este nemaipomenit de gustos şi aromat, fiind de asemenea lipsit de orice fel de chimicale. Se poate servi ca antreu în cadrul unei mese festive, sau se poate savura ca atare alături de ridichi şi ceapă verde, sau alte vegetale de sezon.
Ingrediente:
450 g ficat miel, viţel sau porc,
2 linguri ulei,
1 ceapă,
2 căţei de usturoi (sau un mănunchi de frunze de usturoi),
O frunză de dafin,
1 linguriţă rozmarin,
¾ linguriţă cimbru,
1 linguriţă salvie,
250 g unt la temperatura camerei,
Sare, piper măcinat după gust
Modul de preparare:
Separat, se fierbe ficatul în apă clocotită; se lasă să se răcească după care se taie în cuburi.
Ceapa se taie în cubuleţe iar căţeii de usturoi se zdrobesc. În cazul în care doriţi să daţi pateului o tentă uşor verzuie, puteţi folosi frunze verzi de usturoi; acestea se vor mărunţi.
Într-o tigaie încălziţi la foc mic cele două linguri de ulei, apoi adăugaţi ceapa, usturoiul, salvia, cimbrul, rozmarinul şi foaia de dafin. Continuaţi prepararea câteva minute, până când ceapa devine sticloasă. Se dă deoparte şi se lasă să se răcească. Se îndepărtează foaia de dafin.
Cubuleţele de ficat, ceapa cu usturoiul şi untul se pun toate împreună într-un blender.
Se adaugă sare, piper şi se mixează până când toate ingredientele se omogenizează.
Pateul se pune într-un vas sau în borcane cu filet, iar pe deasupra se toarnă un strat subţire de unt topit. Acesta previne oxidarea pateului.
Pasta obţinută este foarte fină şi va căpăta consistenţă prin întărirea untului. Pateul se păstrează la frigider.
Vă dorim să-l savuraţi cu plăcere!