Parlamentul scoţian ar putea bloca Brexit-ul
alte articole
“Dacă Parlamentul scoţian ar judeca acest lucru prin prisma a ceea ce este corect pentru Scoţia, atunci opţiunea de a spune că ‘Nu vom vota pentru ceva care merge împotriva intereselor Scoţiei’, bineînţeles, că este posibilă”, a declarat premierul Nicola Sturgeon duminică pentru BBC.
La întrebarea dacă va lua în considerare să sfătuiască Parlamentul să adopte o astfel de măsură, premierul Scoţiei a declarat:
“Vă referiţi la posibilitatea elaborării unei moţiuni legislative sau a unei moţiuni la legislaţia care scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană?”
“În legătură cu această chestiune, dintr-o perspectivă logică, îmi este greu să cred că nu va exista o astfel de cerere – bănuiesc că guvernul britanic va adopta un punct de vedere diferit asupra acestei chestiuni şi va trebui să vedem unde vor duce discuţiile”, a susţinut premierul scoţian.
Săptămâna trecută, 51,9% dintre britanici au votat în favoarea ieşirii ţării lor din Uniunea European (Brexit), în timp ce 48,15 % au votat împotrivă.
Totuşi, în Scoţia, majoritatea au votat împotriva Brexit-ului. Astfel, 62% dintre scoţieni au cerut ca Marea Britanie să rămână în UE, în timp ce 38% au votat în favoarea Brexit-ului.
“Provocarea mea acum, ca premier, este să aflu cum pot să protejez cel mai bine interesele Scotiei, cum aş putea încerca să împiedic să fim scoşi din UE împotriva voinţei noastre şi luând în considerare toate consecinţele distructive şi dureroase care vor urma”, a mai declarat Sturgeon.
Chiar dacă Scoţia se îndreaptă în acea direcţie, aparent Parlamentul nu are autoritatea de a se opune Brexit-ului.
Marea Britanie este un stat multinaţional format din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. În afară de Anglia, toate celelalte regiuni au parlamente şi guverne proprii, într-un sistem de semiautonomie. Deciziile privind Marea Britanie sunt luate de Parlamentul britanic. Nicola Sturgeon mizează pe faptul că, în virtutea principiului descentralizării, Parlamentul de la Edinburgh ar trebui să fie consultat pe tema ieşirii Marii Britanii din UE, dat fiind faptul că Scoţia este regiune semiautonomă în cadrul Regatului Unit, conform Mediafax. Un refuz de consultare a Parlamentului de la Edinburgh riscă să amplifice tensiunile dintre Scoţia şi Anglia.