Peste 3 milioane de britanici au semnat o petiţie pentru un nou referendum
alte articole
Cei 48% de alegători care au dorit ca Marea Britanie să rămână în UE au fost foarte şocaţi de rezultatul taberei Leave (care a susţinut ieşirea ţării din UE, sau Brexit) încât a fost pusă în circulaţie o petiţie parlamentară pentru un al doilea referendum care a strâns deja peste 3 milioane de semnături.
"Noi, subsemnaţii, facem apel la Guvernul Majestăţii Sale să pună în aplicare o reglementare astfel încât dacă votul de a rămâne sau de a ieşi din UE este mai mic de 60% pe baza unei rate de participare de 75%, să se organizeze un al doilea referendum", conform textului petiţiei.
Petiţia a depăşit pragul de 100.000 de semnături necesare pentru a fi luată în dezbatere în Parlament. Pagina pe care era postată petiţia s-a blocat pentru anumite perioade de timp din cauza traficului aglomerat pe internet.
Este posibil ca un al doilea referendum să fie respins.
Britanici au votat joi pentru ieşirea din Uniunea Europeană cu o marjă mică, şi cu o prezenţă la vot de 72%.
Tabăra pro-Brexit a înregistrat 51,9% dintre voturi (sau 17.410.742 de voturi), în timp ce tabăra anti-Brexit, sau Remain, a obţinut 48,1% dintre voturi (sau 16.141.241 de voturi).
Premierul David Cameron, care a susţinut tabăra Remain, a anunţat, astăzi, în faţa biroului de pe Downing Stree că îşi va da demisia.