Urmează Frexitul? Partidul lui Marine Le Pen cere referendumul şi în Franţa
alte articole
La scurt timp după referendumul din Marea Britanie, în urma căruia s-a decis Brexitul, partidul de extremă- dreapta Frontul Naţional cere organizarea unui referendum similar şi în Franţa, încercând să profite de acest moment pentru a-şi avansa agenda eurosceptică.
Partidul anti-imigraţie şi anti-european condus de Marine Le Pen a fost singura formaţiune politică franceză majoră care le-a cerut britanicilor să voteze pentru ieşirea din Uniunea Europeană.
"Victorie pentru libertate! Acum trebuie să organizăm acelaşi tip de referendum în Franţa şi în (alte) ţări din UE", a scris, pe Twitter, Marine Le Pen, afişând o poză cu steagul britanic.
Adjunctul său, Florian Philippot, a precizat, la rândul său, că a acum a venit rândul Franţei să voteze pentru a părăsi UE. "Libertatea oamenilor va câştiga întotdeauna în cele din urmă! Bravo Regatului Unit! E rândul nostru acum #Brexit #Frexit", a scris oficialul pe Twitter.
De la preluarea şefiei Frontului Naţional (FN) de la tatăl ei, în 2011, Marine Le Pen a refăcut imaginea formaţiunii astfel încât să fie mai mainstream.
De atunci, partidul său merge din ce în ce mai bine, însă nu a putut face un salt semnificativ pentru că - potrivit analiştilor, dar şi unor oficiali de top ai FN şi unor aliaţi de-ai lor -, politica sa anti-europeană şi protecţionistă ţine la distanţă alegătorii mai în vârstă.
Brexitul ar putea rezolva această problemă pentru Le Pen.
"Este o veste bună pentru Le Pen. Alegătorii în vârstă, directori, s-au temut de un salt în necunoscut, din cauza poziţiei sale anti-UE. Dar Marea Britanie este un precedent. Dacă lucurile merg bine acolo, poziţia FN va arăta mult mai mainstream", a explicat analistul Frederic Dabi.
De obicei, omniprezentă în mass-media franceză, Le Pen a devenit în mare măsură tăcută în ultimele câteva luni după ce a suferit o mare dezamăgire în alegerile regionale din decembrie.
Votul pe marginea Brexitului ar putea să o aducă din nou în prim plan.
Le Pen a declarat luna trecută că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din Franţa din 2017, va începe imediat negocierile cu Bruxelles cu privire la o serie de probleme legate de suveranitate, inclusiv privind moneda unică. Dacă aceste negocieri ar eşua, Le Pen susţine că ar urma să le ceară alegătorilor să voteze ieşirea din UE într-un referendum.