Parlamentul European interzice accesul lobbyiştilor Huawei pe fondul unei anchete de corupţie

Comisia Europeană exclude lobbyiştii gigantului tehnologic chinez Huawei în contextul anchetelor din Belgia privind suspiciuni de influenţă nejustificată în Parlamentul European, în care este implicată compania, potrivit DPA.
„Am clarificat foarte bine că reprezentanţii Huawei nu mai au acces la funcţionarii Comisiei. Nu pot intra în clădire”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei pentru jurnaliştii din Bruxelles.
Se va adopta o abordare diferenţiată în cazul organizaţiilor-umbrelă de lobby care au legături cu Huawei. În loc de o interdicţie generală, întâlnirile vor fi evaluate de la caz la caz.
„Dacă există vreun indiciu că punctele de pe ordinea de zi a vreunei întâlniri merg în direcţia greşită, atunci o oprim. Este foarte simplu”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„În Comisia Europeană există oameni inteligenţi, capabili să înţeleagă dacă o anumită problemă inclusă pe agenda unei organizaţii umbrelă are legătură cu aspecte care prezintă interes pentru Huawei sau nu”, a adăugat el.
Într-un nou scandal de corupţie în Parlamentul European, procurorul belgian a pus sub acuzare opt persoane pentru corupţie, spălare de bani şi participare la o organizaţie criminală.
Decizia a fost luată de judecătorul de instrucţie, a anunţat procurorul belgian. La jumătatea lunii martie au fost percheziţionate birouri din Parlamentul European.
Ancheta vizează acuzaţiile că Huawei ar fi încercat să exercite o influenţă nejustificată asupra proceselor decizionale.
Companiile chineze de tehnologie, precum Huawei, sunt criticate de mai mulţi ani din cauza temerilor că Beijingul ar putea câştiga influenţă asupra infrastructurilor de telecomunicaţii occidentale.