Parlamentarii din toate partidele s-au unit în lupta contra ANI

Pentru o „cauză nobilă”, se pare că forţele politice din ţara noastră sunt capabile totuşi să se unească. Parlamentari de la toate partidele politice au decis să scape de presiunea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), vrând să pună capăt viitoarelor situaţii de incompatibilitate şi conflicte de interese pe care agenţia le-ar putea invoca.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dezbateri asupra Proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2013. În imagine, Ilie Sârbu, Victor Ponta şi Crin Antonescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
06.12.2013

Pentru o „cauză nobilă”, se pare că forţele politice din ţara noastră sunt capabile totuşi să se unească. Parlamentari de la toate partidele politice au decis să scape de presiunea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), vrând să pună capăt viitoarelor situaţii de incompatibilitate şi conflicte de interese pe care agenţia le-ar putea invoca, scrie Hotnews.

Un număr de 13 parlamentari de la toate partidele, PSD, PNL, PDL, PPDD şi UDMR au înaintat la începutul lunii decembrie un proiect de lege care îi va scăpa pe parlamentari de ANI.

Proiectul de lege susţine că situaţiile de incompatibilitate şi conflictele de interese sunt "cele stabilite exclusiv prin statutul deputaţilor şi senatorilor", ceea ce ar presupune că ANI nu va mai avea competenţa de a-i ancheta pe parlamentari. În cadrul unui punct de vedere transmis Parlamentului, ANI afirmă că în cazul în care proiectul de lege va fi adoptat în această formă, ANI va fi incapabilă de a-i mai ancheta pe parlamentari, iar legile care definesc regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese nu vor mai putea fi aplicate acestora.

Această iniţiativă legislativă este susţinută de liderii tuturor grupurilor parlamentare, după cum se poate vedea din semnăturile care însoţesc proiectul depus la începutul lui decembrie: deputatul Neacşu Marian (PSD), deputatul Bogdan Ciuca (PC), deputatul Mircea Toader (PDL), deputatul Mate Andras (UDMR), sentorul Dumitru Pelican (PC), senatorul George Scutaru (PNL), deputatul Daniel Fenechiu (PP-DD), senatorul Cristian Rădulescu (PDL), senatorul Ilie Sârbu (PSD), deputatul Varujan Pambuccian (minorităţi), senator Puiu Haşotti (PNL), senator Haralambie Vochitoiu (PP-DD), senator Marko Bela (UDMR).

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă.

Art. 9 din proiect prevede că „incompatibilităţile şi conflictele de interese privind senatorii şi deputaţii sunt prevăzute şi sancţionate conform dispoziţiilor din prezenta lege”, în timp ce art. 12 statuează că „sfera incompatibilităţilor, a conflictelor de interese, a interdicţiilor şi a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară şi aplicarea sancţiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin cap. IV şi XI din legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor”.

Punctul de vedere al ANI

ANI a trimis un punct de vedere la Parlament, iar principalele prevederi sunt următoarele:

"Menţionăm faptul că în situaţia în care proiectul va fi adoptat în forma propusă, nu va mai fi posibilă aplicarea sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 176/2010, pentru parlamentarii care au încălcat regimul juridic privind conflictul de interese şi incompatibilităţile şi, pentru care ar urma să se pronunţe decizii definitive şi irevocabile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.(...)

A accepta soluţia nesancţionării unei persoane care a încălcat regimul juridic privind incompatibilităţile în exercitarea unei funcţii, ar conduce la consecinţa absurdă şi inadmisibilă în acelaşi timp ca acea persoană să exercite un mandat în stare de incompatibilitate, stare constatată definitiv şi irevocabil de instanţa de judecată. (...)

O eventuală adoptare a proiectului ar presupune o substituire a Agenţiei Naţionale de Integritate de către Parlament, în materia verificării respectării regimului juridic privind conflictele de interese şi incompatibilităţilor, conducând astfel la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.(...)

Considerăm că o astfel de soluţie legislativă încalcă flagrant competenţele Agenţiei Naţionale de Integritate, care este singura instituţie competentă să efectueze evaluări în materia regimului juridic privind integritatea în exercitarea funcţiei publice. (...)

Acest text este de natură să excludă de la aplicare dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei precum şi ale Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. (...)

Conform dispoziţiilor normei constituţionale, care consacra principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu poate exista un tratament juridic distinct pentru cei care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică şi faţă de care s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate. (...)

Având în vedere argumentele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate nu susţine adoptarea propunerii de modificare a Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor apreciind că forma propusă, nu corespunde obligaţiilor autorităţilor statului în lupta împotriva corupţiei instituţionale, va afecta negativ imaginea României în procesul de monitorizare a Comisiei Europene prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, cu efecte negative referitor la fondurile europene şi în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen."

Cum răspund demnitarii

"Proiectul de lege este codul de conduită pe care ni l-au cerut cei de la Comisia Europeană. Referirea la incompatibilităţi, conflict de interese şi regimul acestora este prevăzută în Statutul deputaţilor şi senatorilor. Nu am modificat absolut nimic, ci doar facem referire la statutul care este în vigoare. Nu ştiu care sunt observaţiile ANI, de ce nu a contestat statutul la vremea respectivă?", a declarat Mircea Toader (PDL) pentru hotnews.

Amintim că aceasta nu este prima tentativă de modificare a legilor ANI. Au avut loc o serie de iniţiative până în prezent, dar acestea nu s-au bucurat de succes.

Baronii locali ai USL, care au avut constant probleme cu ANI, au făcut o adevărată răscoală în luna iulie. Aproximativ 2.800 dintre aleşii locali, majoritatea de la PSD şi PNL, au făcut un protest împotriva Guvernului, în care au ameninţat că nu vor mai mobiliza cetăţenii să voteze în cazul referendumului pentru modificarea Constituţiei sau la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor dacă această problemă nu se va rezolva. Premierul Ponta declara atunci că vrea să discute cu ANI şi cu Comisia Europeană să ajungă la o soluţie legislativă corectă în contextul în care jumătate din primarii şi consilierii din România au fost declaraţi incompatibili de ANI şi au procese în instanţă.

ANI a găsit un număr foarte mare de aleşi locali în situaţii de incompatibilitate, majoritatea din cauza unei prevederi a Legii 161/2003 potrivit căreia "funcţia de primar, preşedinte al Consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional".

Cu alte cuvinte atât parlamentarii, cât şi baronii locali vor să scape de ANI. În cazul multor parlamentari întâlnim frecvent situaţia de conflict de interese generată de angajarea unor rude la cabinetul parlamentar.

Ironic, chiar unul cei care au semnat proiectului de lege care face imposibilă anchetarea parlamentarilor de către ANI este un deputat care a fost la rândul său acuzat de conflict de interese - Mate Andras (UDMR). De asemenea, întâlnim cazuri de senatori condamnaţi definitiv pentru incompatibilitate, care ar trebui revocaţi din funcţie, dar cu toate acestea Senatul refuză să respecte hotărârea judecătorească - cazul senatorului Mora Akos Daniel.

Crin Antonescu a declarat recent că este nevoie de o clarificare a legii privind regimul incompatibilităţilor, pentru că "scopul ANI nu este de a face vânătoare politică pe alese, ci acela de a preveni şi de a reduce, dacă nu de a elimina, orice situaţie de conflict de interese şi de incompatibilitate".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor