Papahagi: Pentru unii, UE e infernul, iar statul naţional e paradisul. E multă ipocrizie şi ignoranţă

E multă ipocrizie în acuzele aduse Uniunii Europene şi multă ignoranţă în exaltarea virtuţilor statelor naţionale, a scris, pe contul său de Facebook, profesorul Adrian Papahagi, proaspăt retras din viaţa politică a "cetăţii".

"Pentru unii, UE e infernul, iar statul naţional e paradisul; UE e închisoarea, statul naţional eliberarea. Greşeală filozofică majoră. Statul naţional este o construcţie mult mai arbitrară etnic şi geografic, şi mai opresivă birocratic decât UE, care are mai puţine puteri şi se pliază idealmente pe frontierele continentului.

Dacă urâm constrângerile şi iubim libertatea, trebuie să denunţăm deriva statului Leviatan, care e mai opresiv la nivel naţional decât la nivel supranaţional", a opinat Adrian Papahagi, care a adus în continuare o serie de argumente pentru a-şi susţine poziţia.

Statele "naţionale" sunt o construcţie mai arbitrară şi mai opresivă decât UE

"E mult mai arbitrar şi injust ca Ulster, provincie istorică a unei ţări cu o admirabilă tradiţie culturală, să facă parte din Regatul Unit, aşa cum a fost sordidă ocupaţia Irlandei şi uciderea de facto a unei limbi celtice cu o cultură milenară.

E injust şi arbitrar ca Ţara Bascilor să fie tăiată în două şi împărţită între Franţa şi Spania. Belgia e artificială, Franţa a suprimat brutal în două secole orice limbă regională (provensală, bască, bretonă) etc. Nu mai vorbim de mutilările cunoscute ale spaţiului german: ce treabă au Breslau, Thorn sau Danzig cu Polonia?

UE face tocmai să devină mai irelevante aceste fracturi între regiuni şi provincii împărţite arbitrar, în urma războaielor şi ocupaţiei. UE pansează rănile istorice şi uneşte ce a fost dezbinat, fără a aboli statele "naţionale".

Statele naţionale sunt mai opresive decât UE

"Libertarienilor care acuză UE le aduc aminte că nu UE stabileşte fiscalitatea fiecărui stat. Nu UE i-a obligat pe socialiştii francezi să pună taxe aberante de până la 75% pe averile mari, aşa cum nu UE împiedică unele state, ca Irlanda, să aibă o fiscalitate joasă.

Creştin-democraţilor care cer mai multă subsidiaritate le aduc aminte că nu UE oprimă regiunile şi comunităţile locale, ci statele naţionale centraliste, cum e şi al nostru.

Conservatorilor îngrijoraţi de inginerii sociale le reamintesc că nu există un Barnevernet UE, că nu UE, ci David Cameron s-a lăudat cu gay marriage, că nu UE, ci "protecţia" copilului din UK a dat spre adopţie unui cuplu de homosexuali copiii unor români, că nu UE, ci guvernele francez şi britanic au interzis portul simbolurilor religioase vizibile, că nu UE, ci statul belgian permite eutanasia la cerere a minorilor deprimaţi etc.

UE impune nişte reglementări, unele absurde, poate, dar cu siguranţă este mai puţin abuzivă şi opresivă intervenţia UE în economie sau în libertăţile personale decât cea a statelor naţionale, care au fiscul şi poliţia."

Statele naţionale sunt mai birocratice decât UE

"Poate că UK este printre cele mai liberale şi business-friendly state din UE, dar toate ţările în care am trăit mai mult sau mai puţin, începând cu România, continuând cu Franţa şi Italia şi terminând cu însăşi Germania au o birocraţie feroce. La orice pas trebuie completate zeci de formulare complicate, totul este supra-reglementat şi birocratizat.

UE are câteva zeci de mii de birocraţi, dar orice stat-naţiune are de zeci de ori mai mulţi funcţionari în aparatul central.

Lupta celor îndrăgostiţi de libertate este cu statul leviatan în general, cu filozofia modernă a statului confiscator, distributist, corupt şi liberticid."

UE e acuzată de deficit democratic

"Singura instituţie UE nealeasă este Comisia Europeană. Acest lucru se datorează exclusiv aranjamentului UE, care e o confederaţie de state suverane. Fiindcă acestea nu au dorit să-şi cedeze suveranitatea până la constituirea unui guvern federal UE, acesta nu există de facto, iar deciziile sunt luate de Consiliul European, la care participă preşedinţii şi premierii statelor membre.

E nedrept să acuzi Comisia de nelegitimitate doar fiindcă nu doreşti să-i acorzi acea legitimitate aleasă.

În rest, Parlamentul European e la fel de legitim ca orice Parlament, şi el controlează Comisia. Comisia Europeană nu poate face mai nimic în afară de gestiune măruntă fără voinţa Consiliului şi/sau votul Parlamentului European. OK, poate fi îmbunătăţită organizarea puterilor în UE, dar suntem departe de tabloul sumbru pictat de Nigel Farage, Marine le Pen şi emulii lor."

UE costă prea mult, spun unii

"Da: 1% din PIB-ul fiecărui stat membru. Infinit mai puţin decât costul corupţiei în fiecare stat membru (incluzând aici cele mai cinstite state). De zeci de ori mai puţin decât costul populismului în fiecare stat membru. Aceşti 1% sunt apoi redistribuiţi, şi o mare parte din ei se întorc celor care au cotizat.

Beneficiul acestei investiţii de 1% este pacea, însoţită de o creştere economică şi o stabilitate politică fără precedent pe continentul nostru. Cred că toate ţările şi-au scos înzecit banii, iar ţări ca România sunt principalele beneficiare."

UE produce imigraţie nestăvilită

"Nu UE forţează UK să acorde ajutoare sociale nesăbuite tuturor simulanţilor. Dincolo de gestiunea proastă a crizei imigranţilor şi de abuzul de poziţie dominantă a Cancelariei germane, situaţia imigraţiei în Europa nu se datorează UE, ci atractivităţii economice a ţărilor bogate.

După ce au acceptat indiscriminat imigraţia dinspre Africa şi Asia, cu rezultate identitare şi sociale catastrofale, care răbufnesc uneori în acte de terorism, statele "naţionale" acuză UE. Dar nu UE e responsabilă istoric pentru urmările decolonizării, nu UE a ghetoizat populaţii magrebiene imense în Seine-St-Denis sau Molenbeeck, nu UE a promovat discursul resentimentului şi îndreptăţirii, ci filozofi din Franţa şi de aiurea."

E multă ipocrizie şi ignoranţă

"Mă opresc aici, deşi aş putea continua. E multă ipocrizie, după cum se vede, în acuzele aduse UE şi multă ignoranţă în exaltarea virtuţilor statelor naţionale.

UE e, în fond, la fel de birocratică şi coruptă, greoaie şi ineptă ca statele leviatan născute în ultimele două veacuri. Filozofia ei este aceea care domină la Paris, Londra şi Berlin. Răspunderea ei pentru problemele Europei este infinit mai mică decât cea a statelor naţionale, începând cu cele mari, care dau tonul şi conduc, prin forţa demografică, economică şi militară, sau prin prestigiu cultural întreg continentul.

Last but not least, UK has only itself to blame for most of its troubles, both real or imaginary [Nu în ultimul rând, Marea Britanie nu are pe cine da vina decât pe ea însăşi pentru cele mai multe dintre problemele sale, atât reale, cât şi imaginare - n.r.]".