Pakistanul respinge ca nefondate avertismentele unui oficial american cu privire la programul său de rachete
Ministerul pakistanez de Externe a respins sâmbătă ca nefondate şi "lipsite de raţionalitate" afirmaţiile unui oficial american de rang înalt potrivit cărora programul său de rachete ar putea reprezenta în cele din urmă o ameninţare pentru Statele Unite.
La începutul acestei săptămâni, consilierul adjunct pentru securitate naţională al SUA, Jon Finer, a declarat că dezvoltarea de rachete balistice cu rază lungă de acţiune a Pakistanului face din acesta o "ameninţare emergentă", potrivit Reuters.
Comentariile lui Finer, care au venit la o zi după ce Washingtonul a anunţat o nouă serie de sancţiuni legate de programul de rachete balistice, au subliniat deteriorarea legăturilor altădată strânse dintre Washington şi Islamabad de la retragerea trupelor americane din Afganistan în 2021.
Abordând remarcile lui Finer, Ministerul pakistanez de Externe a declarat că percepţia unei presupuse ameninţări este "nefericită".
"Aceste acuzaţii sunt nefondate, lipsite de raţionalitate şi de simţul istoriei", a adăugat ministerul într-o declaraţie.
Capacităţile sale strategice sunt destinate exclusiv apărării suveranităţii sale şi menţinerii stabilităţii regionale şi nu ar trebui să fie percepute ca o ameninţare pentru nicio altă ţară, a afirmat ministerul.
De asemenea, ministerul a evidenţiat lunga istorie de cooperare a Pakistanului cu SUA, în special în eforturile de combatere a terorismului, şi şi-a reiterat angajamentul de a se implica constructiv în toate aspectele, inclusiv în securitatea şi stabilitatea regională.
Relaţiile dintre Statele Unite şi Pakistan au cunoscut suişuri şi coborâşuri semnificative, cele două state colaborând în timpul Războiului Rece şi în lupta împotriva Al-Qaeda după 11 septembrie 2001.
Cu toate acestea, relaţiile bilaterale s-au tensionat din cauza loviturilor de stat date de armata pakistaneză în ţara din Asia de Sud, a sprijinului acordat regimului taliban din Afganistan în perioada 1996-2001 şi a programului de arme nucleare.