Oricalcul, legendarul metal din Atlantida, descoperit într-o epavă de acum 2600 de ani

Universul este plin de mistere care schimbă cunoştinţele noastre actuale. În colecţia ''Dincolo de Ştiinţă'', Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate cu scopul de a stimula imaginaţia şi de a deschide posibilităţi nevisate până acum. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Potrivit legendei, în vremuri străvechi, alături de aur şi argint, un alt metal preţios era râvnit şi căutat în Atlantida. Acest metal era numit oricalc, iar cercetătorii cred că a fost descoperit în cantităţi mari în epava unei nave de acum 2600 ani care a naufragiat pe coasta Siciliei, după cum s-a anunţat la începutul acestui an.

Nava care transporta metalul ce corespunde cu descrierea oricalcului, s-a scufundat în largul coastei Gela, în sudul Siciliei, în timp ce intra în port. Se crede că scufundarea a fost cauzată de o furtună. "Epava datează din prima jumătate a secolului al şaselea î.Hr.", a declarat Sebastiano Tusa, chestorul Oficiului Mării din Sicilia, într-un interviu pentru Discovery News. "A fost descoperit la aproximativ 300 de metri de coasta Gela, şi trei metri adâncime".

Nava venea, probabil, din Grecia sau Asia Mică. Încărcătura sa cuprindea 39 de lingouri de metal preţios. Oricalcul era considerat un metal misterios chiar şi în vremea lui Platon, care a vorbit despre el într-unul dintre dialogurile sale, Critias, în 360 î.Hr. În acel timp el cunoştea doar numele acestui metal, nimeni nu îl văzuse vreodată.

''Toţi pereţii exteriori ai templului (dedicat lui Poseidon şi Cleito), cu excepţia vârfurilor, erau acoperiţi cu argint, iar vârfurile, cu aur", a scris Platon. "În interiorul templului, acoperişul era din fildeş, lucrat în mod curios, peste tot, cu aur şi argint şi oricalc; toate celelalte părţi, pereţi, coloane şi podea, erau acoperite cu oricalc".

Dar ce este oricalcul exact? Pentru că nu apare în tabelul periodic al elementelor, cu siguranţă, nu era un metal independent. Se crede că era un aliaj, sau o combinaţie de metale într-o anumită proporţie. Formula sa exactă a fost îndelung dezbătută de către oameni de ştiinţă şi cercetători în cursul istoriei.

Mai mult decât atât, Platon descrie metalul ca reflectând o nuanţă de roşu: "întregul zid, cel mai îndepărtat, care înconjura cetatea, era acoperit de aramă, următorul cu staniu, iar cel de-al treilea zid, care înconjura cetatea, strălucea de lumina roşie a oricalcului".

Se crede că oricalcul a fost inventat de Cadmus, un personaj din mitologia greacă, despre care se spune că ar fi fondatorul oraşului antic Teba şi, de asemenea, ar fi adus alfabetul fenician în Grecia.

Dario Panetta, administratorul Technologies for Qualities (TQ), a analizat compoziţia lingourilor folosind fluorescenţa de raze X. S-a dovedit că cele 39 de lingouri conţineau 75-80 % cupru, 15-20 % zinc, iar procentul rămas conţinea nichel, plumb şi fier, a declarat Panetta pentru Discovery News.

Această compoziţie este similară cu cea a alamei moderne, un aliaj de cupru şi zinc. Oamenii de ştiinţă au crezut întotdeauna că oricalcul este un aliaj similar cu bronzul, care ar fi putut fi făcut în antichitate într-un creuzet, printr-o reacţie cu un minereu de zinc, cărbune şi cupru.

Cetatea Gela a fost fondată în 689 î.Hr., s-a dezvoltat, având o gamă largă de ateliere de artizanat. Tusa consideră că oricalcul a fost conceput pentru a fi utilizat în magazinele artizanale şi pentru decoraţiuni de înaltă calitate.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.