Atlantida – taina continentului disparut
Potrivit legendei, Atlantida a fost un continent cu o civilizatie foarte dezvoltata. Savantii contemporani presupun ca continentul Atlantidei a existat intre America si Europa de Vest, desi opiniile lor difera, probabil pentru ca inainte de Atlantida au existat alte civilizatii avansate, despre care se cunoaste putin. Filozoful grec Platon, spunea ca Atlantida era un imperiu solid, fiind o forta maritima importanta ce a atacat insula Creta in Grecia antica.
Despre Atlantida, stim din dialogurile lui Platon in "Timaeus" si "Critias". Platon a primit aceste cunostinte de la legendarul legiuitor atenian Solon, care a vizitat Egiptul in secolul sase. In Egipt, Solon l-a intalnit pe preotul Sais, care a tradus istoriile Atenei antice si Atlantidei, inscrise pe papirus, din ieroglifele egiptene in limba greaca.
Dialogul "Timaios" incepe cu reflectiile lui Socrate si pitagoricianul Timaios despre cea mai buna organizare statala. Descriind pe scurt statul ideal, Socrate se plange de natura abstracta si schematica a tabloului rezultat si isi exprima dorinta sa "asculte descrierea modului in care un asemenea stat se comporta in lupta cu alte state, cum paseste destoinic in razboi, cum in timpul razboiului cetatenii sai fac ceea ce se cuvine, in conformitate cu scoala si educatia, indiferent unde - pe campul de lupta sau in cadrul negocierilor cu alte state". Reactionand la aceasta chemare, al treilea participant la dialog, politicianul atenian Critias, povesteste despre razboiul Atenei cu Atlantida, dupa cuvintele bunicului sau, Critias-cel mare, care, la randul sau a auzit-o de la samanii din Egipt. Sensul povestirilor este urmatorul: candva, cu 9.000 de ani in urma, Atena era un stat mai glorios, puternic si virtuos.
Inamicul lor principal era mai sus-mentionata Atlantida. "Aceasta insula intrecea dupa dimensiunile sale Libia si Asia (sau o bucata din ea, n.n) impreuna." Pe ea a aparut "un regat uimitor dupa marime si putere", in care intra toata Libia spre Egipt si Europa pana la Tirrenia (vestul Italiei). La un moment dat toata puterea acestui regat a fost centrata pe inrobirea Atenei. Atenienii s-au ridicat in apararea libertatii sale, si cu toate ca toti aliatii i-au inselat, de unii singuri, datorita vitejiei si virtutii, au zdrobit atlantii si au eliberat popoarele inrobite de ei. Legenda spune ca imediat duppa incidente a avut loc o calamitate naturala enorma, in urma careia intr-o singura noapte a pierit toata armata atenienilor si Atlantida s-a scufundat la fundul marii.
Dialogul "Critias", cu aceiasi participanti, este o continuarea directa a celui intitulat "Timaios" si este dedicat in intregime povestirii lui Critias despre Atena si Atlantida. Atena in acele timpuri (inainte de cutremur si inundatie) era centrul unei tari mari si extrem de roditoare; a fost locuita de oameni virtuosi, regimul de guvernamant era perfect (din punctul de vedere al lui Platon). Totul era dirijat de capetenii si armata care traiau separat de mase, pe Acropole. Atenienii modesti si virtuosi se opuneau Atlantidei care era mareata si puternica. Strabunul atlantilor, dupa Platon, a fost zeul Poseidon, care a venit impreuna cu muritoarea Cleito, si a nascut zece fii divini, in frunte cu cel mai mare, Atlant; el a si impartit insula intre fratii sai si asa au devenit precursorii neamurilor sale imparatesti.
Campia centrala a insulei era intinsa pe lungimea de trei mii stadii (540 km), in latime - doua mii stadii (360 km), centrul insulei il constituia un deal, situat in 50 stadii (8-9 km) de la mare. Poseidon, pentru protectie, l-a inconjurat cu trei inele acvatice si doua terestre; atlantii au construit, peste acestea poduri si au sapat canale, astfel incat navele se puteau apropia de oras, sau mai bine zis de insula centrala, care avea 5 stadii (mai putin de 1 km) in diametru.
Pe insula erau ridicate temple impunatoare, decorate cu argint si aur si inconjurate de statui aurite, un palat regal magnific, precum si santiere navale. "Insula pe care se afla palatul, (...) precum si terasamentele rotunde si podul cu latimea de un pletr (30 m) au fost incercuite de ziduri de piatra si pe poduri, la trecerile spre mare au fost puse peste tot turnuri si porti. Din subsolul insulei mediane si ale inelelor terestre exterioare si interioare ei dobandeau piatra alba, neagra si rosie; iar in cariere era organizata acostarea navelor. Daca ei executau constructii mai simple, din amuzament combinau pietre de diferite culori. Au acoperit peretii inelului terestru pe intreaga lungime cu cupru, aplicand metalul in forma topita. Peretele inelului interior a fost acoperit cu staniu, iar peretele Acropolului cu oricalc, care emitea sclipiri de foc".
In general, Platon acorda mult spatiu descrierii bogatiei si rodniciei nemaiauzite a insulei dens populate, cu flora si fauna bogata. Atata timp cat in atlantii si-au pastrat natura divina, ei neglijau avutia si puneau accent pe virtute; dar cand natura divina a degenerat, coborand la nivelul oamenilor, ei s-au complacut in lux, lacomie si mandrie.
Din aceste texte se poate deduce ca Atlantida a fost stearsa de pe fata Pamantuluil ca urmare a declinului moralitatii. Exista o versiune, care afirma ca Atlantida a disparut nu cu 9 mii de ani in urma, ci mult mai devreme, in timpul Potopului, care a avut loc cu aproximativ 5 mii de ani in urma. Desi opiniile savantilor cu privire la Potop sunt divergente, multi arheologi sunt de parere ca acesta a avut totusi loc, dupa urmele de eroziune acvatica puternica pe multe din rocile muntoase si ramasitele de cladiri foarte vechi.
Se poate presupune ca, probabil, continente intregi se scufunda sub apa. Daca moralitatea umana decade sub limita admisa pentru om, atunci oamenii si chiar locurile unde civilizatiile se ridica, acumuleaza multe pacate. Scufundarea in apa sarata a oceanelor este vazuta in acest sens, ca un fel de curatare. Oamenii de stiinta au descoperit deja multe urme de cladiri vechi si chiar o "autostrada" pe fundul oceanului. Distrugerea intr-o singura zi a unei asemenea civilizatii avansate precum Atlantida, in apogeul dezvoltarii sale, ne aminteste despre fragilitatea existentei noastre. Reorientarea valorilor in directia moralitatii - si nu doar urmarirea progresului tehnologic - par sa fie lectiile lasate de scufundarea Antlantidei..
Va urma ...
