Oraşele antice scufundate: spre o regândire a originilor noastre

Au realizat că omul se răsculase şi s-au hotărât să-l extermine. Mii de pume au părăsit grota şi i-au devorat pe acei oameni care implorau ajutorul maleficului. Dar maleficul a rămas nemişcat la argumentele lor apărătoare. Văzând acest lucru, Inti, zeul Soarelui a plâns. Lacrimile lui au fost atât de multe, încât întreaga vale a fost inundată în 40 de zile.” Legenda incaşă a Lacului Titicaca

Să luăm în considerare o ipoteză antropologică, care admite posibilitatea existenţei unei civilizaţii umane preistorice, care se bucura de o înaltă dezvoltare tehnologică. Unele dovezi sugerează faptul că anticii par a fi avut o tehnologie cu mult mai avansată decât cea pe care ne-o imaginăm. Un argument foarte puternic în favoarea acestei idei vine din descoperirea a zeci de oraşe antice aflate pe fundul oceanelor de-a lungul întregii noastre planete.

Cazuri surprinzătoare ca acelea ale structurilor Yonaguni de-a lungul coastelor Japoniei, sau "Marele Oraş” descoperit în mod accidental în lungul coastei de nord-est a Cubei continuă să ofere cercetătorilor indicii asupra a ceea ce era considerat odinioară exclusiv mitologie geografică — legende precum continentele Atlantida, Mu sau ţara Thule. La fiecare câţiva ani, câte o descoperire de mult scufundată sprijină ipoteza existenţei unor imperii preistorice.

O arhitectură urbană dintr-o vreme de neconceput

Un exemplu tipic din categoria ruinelor arheologice descrise mai sus a fost descoperit sub ape la o adâncime de 36,5 metri în Golful Cabay, de-a lungul coastei de vest a Indiei. Se presupune că marele oraş - descoperit în mod accidental în timpul unei investigaţii legate de poluare - ar putea avea o vechime de cca. 9.000 de ani.

Folosind un detector sonar, investigatorii au reuşit să identifice diferite structuri geometrice precise la o adâncime de cca 36,5 metri. De pe locul respectiv s-au prelevat materiale de construcţie, ceramică, bucăţi de pereţi, bazine, sculpturi, oase şi dinţi umani. Testele cu carbon indică o vechime a acestor obiecte estimată la 9.500 de ani.

Înaintea acestei descoperiri antropologii credeau că această zonă nu a avut parte de civilizaţie cu 2.500 de ani î.C. Aşadar oraşul antic are o vechime chiar mai mare decât civilizaţia Harappan, despre care se credea odinioară că ar fi cea mai veche de pe subcontinent.

Un alt caz surprinzător a apărut în 1967, când Aluminaut - submarin de explorare capabil a se scufunda la o adâncime mai mare decât orice altă navă din acea vreme — descoperă din întâmplare "un drum” de-a lungul zonei de coastă a Floridei, Georgiei şi Carolinei de Sud. Descoperit la o adâncime de aproape 915 metri acest drum urmează o linie dreaptă pe o distanţă de peste 24km.

Şi mai surprinzător este faptul că acest drum a fost pavat cu un ciment sofisticat compus din aluminiu, silicon, calciu, fier şi magneziu. În ciuda vârstei sale, drumul s-a constatat că era lipsit de depuneri, datorită unui curent subacvatic, care-l menţinea curat.

Acest drum uitat s-a dovedit a fi o magistrală demnă de tot respectul, deoarece roţile speciale ale vehiculului "Aluminaut” i-au permis acestuia să călătorească efectiv pe enigmatica şosea. Ulterior oamenii de ştiinţă care au explorat zona au găsit o serie de construcţii monolitice la unul din capetele drumului. Ce tehnologie oare a fost capabilă să construiască un drum lung pavat, care a rămas în condiţii bune de 10.000 de ani?

O descoperire din aceeaşi categorie dar mai recentă a avut loc în anul 2004, atunci când acelaşi tsunami care a lovit coastele Asiei de Sud Est a măturat tone întregi de nisip de pe coastele statului Tamil Nadu din India. Furtuna care a curăţat praful aşternut peste ani, a dus la descoperirea oraşului mitic Mahabalipuram.

Conform legendelor locale, atunci când zeii au devenit geloşi datorită frumuseţii acestuia, oraşul Mahabalipuram a suferit o inundaţie uriaşă, scufundându-se într-o singură zi cu 1.000 de ani în urmă. Localnicii povestesc cum că 6 temple au fost acoperite de ape, dar o parte din cel de-al 7-lea a rămas pe coastă. O echipă formată din 25 de scafandri de la Institutul "Archaeological Survey of India” a explorat vasta zonă acoperită de structuri construite de om, situată la adâncimi cuprinse între 4,5 — 7,6 metri sub nivelul mării.

Întinderea ruinelor scufundate acoperă o arie de câtiva kilometri pătrati, la distanţe situate până la 1,5km faţă de coastă. Ceea ce s-a conservat indică o vechime a construcţiilor între 1.500 — 2.000 de ani, cu toate că unii investigatori le estimează originea cu până la 6.000 de ani în urmă.

Structurile Yonaguni

Clasificate de unii cercetători ca fiind descoperirea arheologică a secolului, structurile descoperite în mod accidental de-a lungul coastei insulei Yonaguni din arhipelagul Japoniei, au scos la iveală o arhitectură antică în formă de piloni, hexagoane, trepte, străzi, arcade şi chiar o piramidă în trepte.

În timp ce ipotezele cele mai conservatoare postulează că structurile Yonaguni ar fi produsul activităţii seismice pronunţate, specifice zonei respective, formele exacte ale rocilor precum şi aranjamentul lor unele faţa de altele, sugerează faptul că acest loc ar putea găzdui rămăşiţele unui oraş scufundat.

Printre dovezile care susţin acest punct de vedere, se numără compoziţia chimică a rocilor calcaroase (care nu există în mod natural în această regiune), două deschizături de aprox. 2 metri adiacente structurilor — structuri pe care nici un arheolog nu ar îndrăzni să le clasifice ca fiind formate în mod natural — precum şi o rocă de formă ovală, care nu pare a aparţine setului, dar care arată în mod clar o poziţionare către nord. Vârsta oraşului scufundat Yonaguni este estimată la cel puţin 10.000 de ani.

Arheologia maritimă a avut ocazia de a deveni o ştiinţă de tip academic în ultimii 50 de ani, odată cu introducerea dispozitivelor moderne de scufundare. Conform d-lui Nick Flemming, doctor în arheologia maritimă, pe fundul oceanelor de pe întregul glob au fost descoperite cel puţin 500 de locuri scufundate, conţinând rămăşiţe ale unor structuri sau vestigii culturale create de om. Conform unor calcule, o cincime din aceste aşezări au o vechime mai mare de 3.000 de ani.

În mod sigur, o parte dintre aceste oraşe au fost măturate de valuri, dar o parte poate că au ajuns pe fundul oceanelor în urma alunecărilor tectonice. Deoarece multe dintre aceste locuri au fost construite iniţial pe terenuri uscate şi solide, Pământul poate că a avut o cu totul o altă înfăţişare geografică decât cea pe care o ştim astăzi. Este posibil ca aceşti oameni să fi trăit într-o eră mult mai îndepărtată decât cea pe care noi o înţelegem ca ţinând de zorii civilizaţiei.

Este civilizaţia noastră actuală cea mai strălucită pe care a cunoscut-o vreodată omenirea, sau doar un vârf firav printre multe altele, într-un ciclu care se întinde dintr-un trecut de neconceput. Răspunsul poate fi găsit pe fundul oceanelor.