ONG-uri din Moldova doresc consolidarea spiritului proeuropean în ţară
alte articole
Mai multe organizaţii şi asociaţii obşteşti din Moldova au demarat un proiect ce are ca scop informarea cetăţenilor despre beneficiile integrării europene. În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii mai multor organizaţii de la Chişinău, dar şi din alte localităţi, printre care Comrat sau Bălţi au anunţat că începând cu 17 august mai multe corturi vor fi amplasate în diferitele sectoare ale capitalei pentru a distribui informaţii privind beneficiile intrării Moldovei în Uniunea Europeană şi mobilizarea cetăţenilor care, pe parcursul ultimilor ani, au fost dezamăgiţi de idealul european. Ulterior, campania va lua amploare, au anunţat organizatorii, iar voluntarii proiectului vor ajunge şi în localităţile mai îndepărtate din ţară.
“Organizaţiile participante conştientizează că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. La acest moment de cotitură considerăm că acţiunile concrete sunt cele de informare şi de educare a opiniei publice, dar şi de exercitare a presiunii democratice asupra implementării reformelor democratice europene”, se regăseşte în mesajul organizaţiilor aderente la proiect.
“Înţelegem că în ultima perioadă mesajul de integrare europeană a fost parţial umbrit de alte evenimente. Dar mesajul acesta trebuie să fie reconfirmat. Astfel că, scopul major al proiectului nostru este mobilizarea celor care sunt dezamăgiţi de idealul european în ultima perioadă de timp”, a afirmat Sergiu Ostaf de la Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului.
“Ne dorim un viitor prosper şi european”, au comentat reprezentanţii mişcării Onoare, Demnitate şi Patrie (ODIP) argumentând astfel aderarea asociaţiei la acest nou proiect. În acelaşi context, şi preşedinta Consiliului Naţional al Organizaţiilor Studenţilor din Moldova a declarat că studenţii îşi doresc un viitor prosper în ţara în care s-au născut. “Schimbarea poate fi realizată doar prin implicare, iar tinerii de azi trebuie să se implice pentru că viitorul le aparţine”, a conchis reprezentanta Consiliului Naţional al Organizaţiilor Studenţilor.
Pe lângă punctele mobile şi staţionare, numite şi “cartiere europene”, unde voluntarii vor distribui materiale informaţionale despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană, un alt instrument al proiectului va fi şi o pagină web “Aderă acum”, unde oamenii îşi vor putea reconfirma susţinerea privind traseul european al ţării semnând o petiţie.
Printre iniţiatorii proiectului se regăsesc grupuri diverse din întreaga ţară, cum ar fi Asociaţia Ucrainenilor din Moldova Împreună, Centrul Naţional al Romilor, Centrul European pentru Iniţiative Civile Stalker din Comrat, Un pas împreună, asociaţia ODIP şi Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului. Totodată, aceştia anunţă că iniţiativa este deschisă tuturor grupurilor care împărtăşesc idealul European pentru Moldova.