O lovitură dată industriei sexuale din China ce atrage reproşurile publicului

De curând, Televiziunea Centrală Chineză, un canal mass-media aflat sub conducerea statului, a pornit în plină forţă o cercetare agresivă care demască industria serviciilor sexuale scăpată de sub control în oraşul Dongguan din sudul Chinei.
Un fulger lovind o zonă din Beijing, iulie 2011. Pe fundal se văd birourile televiziunii centrale de stat, CCTV (ChinaFotoPress / Getty Images)
Lu Chen
13.02.2014

De curând, Televiziunea Centrală Chineză, un canal mass-media aflat sub conducerea statului, a pornit în plină forţă o cercetare agresivă care demască industria serviciilor sexuale scăpată de sub control în oraşul Dongguan din sudul Chinei. Reportajul a arătat cum bordelurile operează în plină zi şi cum nu există nicio măsură luată de către poliţie pentru a stopa traficul cu carne vie. CCTV a prezentat un documentar în care prostituate îşi acopereau chipurile de ruşine, pe măsură ce camerele de filmat înregistrau non-stop.

Asemeni multor altor lucruri în China, prostituţia se află în ilegalitate din punct de vedere tehnic, însă, în realitate legea este ignorată pe scară largă, inclusiv de către cei care trebuie să o aplice.

Zeci de amplasamente care oferă servicii sexuale contra cost – sub masca saloanelor de masaj, a frizeriilor şi chiar a unor hoteluri de lux – au fost dezvăluite în reportajul realizat la 9 februarie. Multe dintre ele au fost închise şi un mare număr de infractori au fost arestaţi. Doi şefi de poliţie au fost şi ei puşi sub arest.

Reporterii CCTV au folosit camere ascunse pentru a se documenta despre ceea ce se afla în spatele faţadei unui salon de frumuseţe, unde clienţii puteau alege dintre o serie de prostituate aliniate, sumar îmbrăcate. Femeile aveau etichete cu preţuri, lipite de haine. Amplasamentele îşi făceau reclamă oferind o gamă largă de servicii sexuale.

Cu toate acestea, opinia publică s-a dovedit a fi extrem de critică în privinţa tacticii CCTV. Un val de comentarii furioase unilaterale au umplut blogurile chineze şi reţelele de microbloguri Weibo. Utilizatorii de Internet şi-au exprimat simpatia faţă de femeile ajunse să se prostitueze, reproşând CCTV o aşa-numită ipocrizie, dat fiind că postul TV însuşi a căzut pradă, în mod ruşinos, unui număr de scandaluri sexuale răsunătoare.

„Bordelul naţional”

Printre remarcile caustice şi întrebările sarcastice postate pe Internet s-au numărat următoarele: „Un bordel naţional demască bordelurile civile”, „Câte dintre prezentatoarele frumoase de la televiziune au fost angajate ca amante ale marilor demnitari?” şi „Acei oficiali de nivel înalt au toţi metrese. Pe acelea de ce nu le demascaţi?”. Multe dintre comentarii au fost scrise pe Sina Weibo, numită în mod obişnuit varianta Twitter a Chinei.

CCTV este portavocea oficială a Partidului Comunist Chinez, care încearcă să menţină o imagine de slăvire spartană a valorilor socialiste, chiar şi atunci când oficialii se angajează în orgii bine-cunoscute, violenţe împotriva cetăţenilor de rând şi delapidări din portofelele populaţiei.

Din cauza rolului principal deţinut în răspândirea mesajului venit de la Partid, utilizatorii de Internet afirmă că CCTV este un post de televiziune care „şi-a vândut sufletul”.

Această remarcă a ajuns imediat „pandemică” pe Internetul chinezesc, fiind întâmpinată de încuviinţări pe scară largă, şi stârnind de asemenea amuzamentul: „De la incidentul de demascare a industriei sexuale din Dongguan de către CCTV, putem vedea cum cei care şi-au vândut sufletul îi dispreţuiesc pe oamenii care îşi vând corpul.”

Hao Jian, profesor la Academia de Film de la Beijing a declamat: „Lucrătorii din industria sexuală au chiar mai multă demnitate decât jurnaliştii, redactorii şi producătorii CCTV care i-au demascat... Cel puţin nu există corupţie administrativă în industria prostituţiei.”

Hao a continuat: „Există atât de multe nemulţumiri în China. Când a realizat vreodată CCTV reportaje despre ele? Cel mai murdar lucru este cineva care îşi vinde sufletul!”

O afacere protejată

Reportajul oficial despre represiunea din Dongguan a lansat în mod implicit o altă întrebare la adresa telespectatorilor: De ce este traficul de carne vie scăpat de sub control la un asemenea nivel în China, până la urmă?

Dongguan, cunoscut ca un centru de producere şi procesare a bunurilor pentru export, este cunoscut de ani de zile ca fiind Oraşul Păcatului în China. Serviciile sexuale au fost disponibile acolo în mod deschis timp de un deceniu, iar poliţia, de obicei, nu intervenea aproape deloc.

„Nu este deloc o surpriză” a scris utilizatorul „aymyaa” ca replică la relatările CCTV. „Fără protecţie din partea conducerii de nivel înalt, cum ar putea (traficul cu carne vie, n.trad.) fi atât de dezvoltat?”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor