O listă a “oligarhilor corupţi” ruşi va fi publicată luni în SUA. Ambasadorul american cere Rusiei să reacţioneze cu “calm”
alte articole
Ambasadorul american în Rusia a cerut Kremlinului să reacţioneze “într-o manieră calmă” la aşa-zisa listă a “oligarhilor corupţi” pe care Departamentul Trezoreriei SUA ar trebui să o publice luni. Lista a fost creată pentru a “numi şi dezvălui” cetăţeni corupţi din elita rusă, pentru ca aceştia să se gândească de două ori înainte să facă afaceri cu guvernul lui Putin. Congresul SUA va decide dacă lista ar trebui să fie publicată.
“Vă îndemn să priviţi acest raport din punct de vedere al esenţei reale, nu a uneia născocite, şi fără emoţii, din cauza faptului că relaţiile dintre ţările noastre sunt departe de a se termina după acest act. Mi s-a reamintit acest lucru în Washington, unde am fost în urmă cu două săptămâni”, a declarat ambasadorul american John Huntsman, precizează Newsru.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor, acum circa două săptămâni, că Rusia va reacţiona la orice măsură punitivă luată împotriva oamenilor săi de afaceri. “Principiul reciprocităţii rămâne valabil”, a precizat Peskov, sugerând că preşedintele rus Vladimir Putin va adopta un răspuns pe măsură la eventuala represiune a oligarhilor ruşi de către SUA.
Lista a fost elaborată conform unei legi adoptate în august 2017, care cere Departamentelor Trezoreriei şi de Stat să identifice oficiali şi oligarhi în funcţie de “apropierea de regimul rus şi de avere”, cu scopul de a penaliza Kremlinul pentru presupusul său amestec în alegerile prezidenţiale americane din 2016.
Raportul intenţionează să “numească şi să dezvăluie” elita Rusiei care îl susţine pe liderul de la Kremlin şi să trimită un mesaj că “agresiunea lui Putin, în ceea ce priveşte interferarea cu alegerile noastre, îi va costa scump”, a afirmat Daniel Fried, fost adjunct al secretarului de stat care a condus biroul Departamentului de Stat al SUA care a elaborat sancţiunile împotriva Rusiei.
Fried a mai precizat că lista probabil va sugera claselor politice şi de afaceri din Rusia că le va fi mai bine dacă vor menţine o distanţă faţă de guvernul lui Putin şi că vor putea fi aplicate sancţiuni suplimentare împotriva persoanelor fizice implicate în acte de corupţie.
“Elita rusă a avut un sentiment de îngrijorare spre panică în ceea ce priveşte acestă listă. Ei s-au concentrat imediat pe acest lucru şi sunt îngrijoraţi din această cauză”, a adăugat Fried, potrivit SUA Today.
Lista va cuprinde “indici de corupţie privind acele persoane fizice” şi toate activele străine pe care le deţin. Potrivit Bloomberg, lista i-a determinat pe unii oameni de afaceri ruşi să se grăbească să îşi lichideze activele. De asemenea, unii dintre ei au încercat să contacteze lobbişti din Washington D.C. pentru a se asigura că nu sunt incluşi pe listă.
Oameni de afaceri ruşi au abordat foşti oficiali ai Trezoreriei şi Departamentului de Stat cu experienţă în sancţiuni, cerându-le ajutorul pentru a nu fi trecuţi pe listă, a afirmat Fried, care anterior a lucrat la Departamentul de Stat, precizând că a refuzat astfel de oferte. Unii cetăţeni ruşi şi-au trimis intermediari, potrivit Bloomberg.
Indici ai corupţiei
Raportul Trezoreriei trebuie să includă “indici ai corupţiei”, care presupun listarea tuturor activelor străine în dreptul unui oligarh considerat corupt.
Preşedintele Putin a avertizat cetăţenii ruşi bogaţi cu privire la înăsprirea sancţiunilor americane şi le-a oferit un program de amnistie capitală desemnat să permită oligarhilor să repatrieze o parte din activele lor din străinătate. Între timp, liderul rus a emis obligaţiuni speciale care vor permite bogaţilor să deţină averi în afara influenţei Trezoreriei SUA.
Sancţiuni separate
Oficiali ai Trezoreriei SUA sunt îngrijoraţi că oamenii vor face confuzie între lista “oligarhilor corupţi” şi sancţiunile separate care au fost aplicate împotriva Moscovei pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea şi rolul său în criza din estul Ucrainei.
Departamentul Trezoreriei a afirmat vineri că a adăugat 11 persoane fizice pe o “listă neagră” care conţine acum 21 de cetăţeni ruşi sau ucraineni şi nouă companii – majoritatea operând în sectorul energiei. Anunţului făcut de Trezorerie susţine parţial:
"Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA a desemnat astăzi 21 de persoane şi 9 entităţi în baza a patru ordine executive referitoare la Rusia şi Ucraina, inclusiv trei persoane şi două entităţi care au legătură cu transferul de către Rusia în Crimeea a patru turbine [germane Siemens]. Acţiunea de astăzi face parte din angajamentul în desfăşurare al Trezoreriei de a menţine presiunea sancţiunilor asupra Rusiei până când aceasta implementează în întregime prevederile acordurilor de pace de la Minsk. Această acţiune subliniază opoziţia guvernului SUA faţă de ocuparea Crimeei de către Rusia şi refuzul său ferm de a recunoaşte tentativa de anexare a peninsulei. Aceste sancţiuni sunt adoptate după recenta prelungire a sancţiunilor de către Uniunea Europeană şi confirmă unitatea noastră cu privire la susţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
Ca urmare a acţiunii de astăzi, orice proprietate sau interese de proprietate ale persoanelor desemnate şi care se află în posesia sau sub controlul cetăţenilor americani sau în interiorul SUA trebuie să fie blocate. În plus, tranzacţiile efectuate de cetăţeni americani care implică aceste persoane sunt în general interzise.
Guvernul SUA se angajează să menţină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi să se adreseze celor care încearcă să submineze acordurile de la Minsk”, a declarat Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei. “Cei care furnizează bunuri, servicii sau sprijin material persoanelor şi entităţilor sancţionate de SUA pentru activităţile lor în Ucraina se implică într-un comportament care i-ar putea expune sancţiunilor americane”.
Relaţiile dintre Washington şi Moscova s-au deteriorat începând cu 2014, când Rusia a anexat Crimeea, declanşând un conflict în estul Ucrainei. Relaţiile diplomatice s-au înrăutăţit constat între cele două superputeri nucleare, Washingtonul acuzând Moscova de interferare cu alegerile prezidenţiale americane din 2016.
În decembrie 2016, fostul preşedinte american Barack Obama a închis două complexe diplomatice folosite de Rusia ca răspuns la presupusa “hackuire a alegerilor”, expulzând 35 de diplomaţi pe fondul unor noi sancţiuni. Apoi, în iulie 2017, Senatul american a votat în favoarea înăspririi sancţiunilor împotriva Rusiei cu 98 de voturi la 2, un document pe care actualul preşedinte Donald Trump l-a semnat cu ezitare în 2 august – fiind generate temeri cu privire la un război comercial după ce premierul rus Dmitri Medvedev a afirmat că această lege a înlăturat speranţa pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Rusia.
La câteva zile după votul din Senat, Rusia a răspuns prin expulzarea a 755 de diplomaţi americani – la care Trump i-a mulţumit lui Putin pentru că a ajutat la “reducerea statului nostru de plată”.
“Apreciez mult faptul că am fost capabili să reducem statul de plată al SUA”, a afirmat Trump la acea vreme, adăugând că “vom economisi mulţi bani... nu există niciun motiv real ca ei să se întoarcă”.
Câteva săptămâni mai târziu, în august 2017, administraţia Trump “a mulţumit” din nou Rusiei – punându-le la dispoziţie 72 de ore pentru a elibera alte trei clădiri diplomatice în San Francisco, Washington D.C. şi New York City.
Spre sfârşitul anului trecut, Washingtonul a luat o serie de măsuri pentru a presa şi mai mult Rusia, etichetând ţara drept o “putere rivală” şi “putere revizionistă”, impunând noi sancţiuni mai multor persoane asociate cu Kremlinul.
Ordinul executiv al lui Trump
Poate unul dintre principalii factori care au alimentat neliniştea oligarhilor ruşi înainte de publicarea “indicilor de corupţie” ai Trezoreriei SUA este un ordin executiv semnat la sfârşitul lui decembrie 2017 şi care îngheaţă activele din SUA ale oficialilor guvernamentali străini sau ale directorilor generali ai corporaţiilor străine care sunt consideraţi corupţi.
De fapt, ar putea fi îngheţate şi activele tuturor celor care au ajutat material, care au finanţat financiar şi care au furnizat suport tehnologic, bunuri sau servicii străinilor vizaţi de ordinul executiv. Acest lucru se aplică lobbiştilor din Washington D.C. care lucrează pentru oligarhi ruşi corupţi sau oficialilor guvernamentali americani care au încheiat o tranzacţie cu uraniu, considerată coruptă.
Astfel, publicarea “listei oligarhilor corupţi” ar putea avea consecinţe serioase asupra finanţelor cetăţenilor americani care au făcut orice tip de afacere cu cetăţeni ruşi consideraţi corupţi de SUA.