Jurnalişti cu camera ascunsă: documentar sud-coreean confirmă industria jafurilor de organe din China comunistă
alte articole
Echipa programului "Raportul de Investigaţie 7", difuzat la TV Chosun, o reţea pe cablu deţinută de unul dintre cele mai mari publicaţii din Coreea de Sud, Chosun Ilbo, a investigat sub acoperire fenomenul turismului pentru transplant - având în vedere miile de sud-coreeni care călătoresc în China pentru transplant de organe.
Documentarul a fost difuzat în Coreea de Sud pe 15 noiembrie 2017. Deşi nu se specifică cu precizie momentul efectuării anchetei, filmările cu camera ascunsă par să fi fost înregistrate la începutul acestui an.
Echipa de televiziune s-a deplasat într-un spital din oraşul Tianjin, din nord-estul Chinei, sub pretextul că se interesa de o intervenţie chirurgicală pentru un pacient sud-coreean cu o boală renală, care avea nevoie de un transplant de rinichi.
Reporterul, cu o cameră acunsă, a filmat interacţiunea cu personalul spitalului, care l-au informat că un organ compatibil poate fi "găsit" în câteva săptămâni. În cazul în care familia pacientului ar fi fost dispusă să doneze bani în plus la organizaţia de caritate a spitalului, perioada de aşteptare putea fi accelerată şi pacientului îi putea fi alocat un organ compatibil chiar mai devreme - conform afirmaţiilor unei asistente.
Afirmaţiile asistentei ridică o întrebare importantă: având în vedere timpii extrem de mici, de unde ar putea proveni organele, care par a fi disponibile la cerere?
Bazat pe propriul reportaj premiat realizat de Epoch Times privind recoltarea de organe a Chinei comuniste, una dintre sursele majore o reprezintă prizonierii de conştiinţă care sunt deţinuţi în închisorile Chinei pentru credinţa lor. Segmentul social victimizat include în principal practicanţii Falun Gong - o practică spirituală pe care regimul chinez a interzis-o şi a persecutat-o sever începând din 1999 - dar, cuprinde într-o măsură mult mai mică, şi dizidenţi, uighuri, creştini.
Din investigaţii reiese că victimele sunt de obicei închise în lagăre de muncă, având analizele făcute la zi. Conform anchetelor efectuate până în prezent şi mărturiilor existente, organele sunt, de obicei, extrase din corp fără anestezie, victimele fiind incinerate.
Răspunzând învinuirilor care datează din 2004, regimul comunist chinez a susţinut în mod constant că organele provin de la prizonieri executaţi.
Cu toate acestea, numărul transplanturilor de organe efectuate îl depăşeşte cu câteva ordine de mărime pe cel al execuţiilor, care, oricum, a scăzut semnificativ în ultimii ani. Explicaţia oficială este departe de a fi suficientă pentru contabilizarea nivelului de activitate observată în domeniul transplanturilor, în special având în vedere faptul că sistemul de donaţii voluntare de organe al ţării este aproape inexistent: potrivit credinţelor tradiţionale chineze, tulburarea cadavrului unei persoane după moarte este interzisă.
Documentarul jurnaliştilor sud coreeni semnalează, de asemenea, discrepanţe majore privind sursele de organe, citând rapoarte anterioare ale cercetătorilor independenţi - şi ajunge la aceleaşi concluzii privind probabilitatea existenţei unei bănci de organe, şi a unui număr de prizonieri ucişi la comandă, pentru prelevarea organelor lor.
Documentarul este extraordinar deoarece oferă noi dovezi concrete - afirmaţii directe ale personalului spitalului chinez şi ale medicilor din Coreea de Sud - care atestă că jaful sistematic de organe organizat de China comunistă continuă neabătut astăzi, alimentat în parte de străinii dispuşi să-şi prelungească viaţa prin intervenţii chirurgicale de transplant.
Oficialii chinezi au promis că folosirea prizonierilor ca sursă de organe va înceta, din ianuarie 2015. Aceste promisiuni pentru o eventuală reformă au determinat reacţii pozitive imediate din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Societăţii Internaţionale de Transplant.
Raportul anchetei jurnaliştilor sud-coreeni contrazice brutal promisiunile oficialilor chinezi, pe care agenţiile internaţionale de resort s-au grăbit să le susţină.
Dovezi din spitale
Documentarul estimează că, începând cu anul 2000, aproximativ 2.000 de sud-coreeni au călătorit anual în China pentru operaţii de transplant, cu mult mai mult faţă de datele oferite de un studiu recent publicat în revista medicală "Transplant", efectuat cu centrele de transplant din Coreea de Sud, care au monitorizat pacienţii ce au suferit o intervenţie chirurgicală în China.
Documentarul nu explică cum a fost obţinută cifra, deşi pare să fie o extrapolare bazată pe datele obţinute de reporteri.
Echipajul a călătorit într-un spital din Tianjin, popular printre turiştii sud-coreeni pentru organe, al cărui nume jurnaliştii nu l-au făcut public. Bazat pe imaginile filmate ale spitalului şi descrierea sa, acesta se potriveşte cu Spitalul Central Nr. 1 din Tianjin, despre care Epoch Times a relatat anterior.
Spitalul are o întreagă clădire cu mai multe etaje dedicate transplantului de organe, cu o capacitate de 500 de paturi.
La sosirea la spital, reporterul sub acoperire a fost întâmpinat de o asistentă medicală vorbitoare de coreeană, care i-a făcut turul secţiei. Un pacient sud-coreean care tocmai suferise o intervenţie chirurgicală de transplant a spus reporterului că a aşteptat două luni pentru un organ compatibil. Fiul pacientului i-a precizat reporterului că a durat aproximativ două ore de la prelevarea organului până la sosirea la spital. El a mai menţionat că spitalul percepea preţuri diferite pentru diferite grupuri.
Reporterul a întrebat câte intervenţii chirurgicale de transplant efectua în mod obişnuit spitalul. Asistenta a răspuns că, în ziua anterioară, existaseră trei intervenţii chirurgicale de rinichi şi patru hepatice. Dacă acesta ar fi volumul mediu de transplant zilnic, spitalul ar efectua aproximativ 2.500 de transplanturi pe an. Nu este cunoscută media transplanturilor zilnice.
După ce asistenta medicală şi medicul de transplant au revizuit dosarul medical al pretinsului pacient sud-coreean şi au confirmat că pacientul era potrivit pentru intervenţie chirurgicală, reporterul a întrebat cât timp ar trebui să aştepte pacientul până la operaţie. Asistenta a răspuns că, în funcţie de caz, unii pacienţi au aşteptat doar o săptămână, alţii două săptămâni şi unii chiar 50 de zile. Apoi, a adăugat că dacă cineva dorea să accelereze procesul şi să aibă prioritate la obţinerea unui organ, ar putea să doneze bani fundaţiei de caritate a spitalului - în plus faţă de preţul intervenţiei chirurgicale. Când a fost întrebată cât de mult ar trebui să doneze, ea a răspuns 10.000 de yuani (aproximativ 1.500 USD).
Într-un schimb de replici care dă fiori, reporterul a întrebat dacă pretinsul pacient ar putea primi organul unui tânăr. Asistenta a spus că spitalul alege doar organe de la tineri.
Asistenta i-a arătat, de asemenea, un salon special pentru străini, care arăta ca o cameră spaţioasă şi bine amenajată - notând că fusese folosită de un pacient din Orientul Mijlociu, a cărui taxă de intervenţie chirurgicală fusese plătită de "Consulat".
De asemenea, asistenta a informat reporterul că multe rude ale pacienţilor stau la un hotel din apropiere, o clădire cu 16 etaje, care aparţine spitalului.
Echipa de televiziune sub acoperire a vizitat hotelul şi a luat legătura cu un cuplu sud-coreean, unul dintre cei doi fiind un pacient cu transplant care trecuse recent printr-o intervenţie chirurgicală. Cuplul a relatat că un etaj al hotelului era doar pentru pacienţii coreeni şi rudele lor.
Experimente pe oameni
Ancheta jurnaliştilor sud coreeni a examinat, de asemenea, rapoartele potrivit cărora fostul şef al poliţiei din Chongqing, Wang Lijun, ar fi coordonat experimente morbide pe oameni, pentru a găsi metode de transplant de organe care să păstreze mai bine starea organelor. Învinuirile la adresa lui Wang Lijun au fost iniţial făcute de un ONG - Organizaţia Mondială de Investigare a Persecuţiei împotriva Falun Gong (WOIPFG).
Echipa postului TV a călătorit la spitalul şi laboratorul de cercetare din Chongqing, supravegheat pe vremuri de Wang Lijun, şi a găsit atârnate pe pereţi planuri ale unei maşini care ar provoca leziuni ale creierului şi ar cauza moartea cerebrală, arătând similar celei patentate de Wang Lijun, la care făcea referire WOIPFG . Brevetele pentru maşinile lui Wang Lijun sunt disponibile online, fiind numite eufemistic "maşini de impact pentru leziuni ale creierului".
Atunci când reporterul a întrebat despre scopul maşinii, personalul laboratorului a confirmat că maşina ar putea fi folosită pentru a provoca moartea cerebrală, păstrând organele sănătoase.
De altfel Wang Lijun, unul dintre cei mai mediatizaţi poliţişti ai Chinei, este personajul principal al unui scandal internaţional - în 2012 el refugiindu-se la Consulatul american din Chengdu unde a cerut azil politic, oferind americanilor saci cu documente, inclusiv despre recoltarea de organe a Chinei comuniste. Cererea sa a fost refuzată de secretarul de stat Hillary Clinton, generând teorii privind presupuse muşamalizări ale crimelor comise de grupuri obscure din administraţia americană.
Medicii complici din Coreea de Sud
Mai sinistru este faptul că medicii din Coreea de sud le recomandă pacienţilor să meargă în spitale chineze pentru a găsi organe. Echipajul TV a vizitat un spital din Seul, unde doctorul a recunoscut că a recomandat pacienţilor să viziteze spitalul Tianjin, specificând că nu o mai face în prezent. Când a fost întrebat despre preocupările legate de sursa organelor, medicul a refuzat să comenteze.
La un alt spital sud coreean, ţinut anonim, un doctor este filmat în timp ce spune că ştie că organele din China provin de la "prizonieri persecutaţi pentru credinţa lor". Dilema etică l-a determinat să nu mai recomande pacienţilor să se adreseze Chinei. Întrebat dacă a regretat deciziile sale anterioare, medicul spune că nu, deoarece pacientul avea nevoie de organ pentru a trăi.
O cerere de comentariu transmisă către Societatea Coreeană pentru Transplant a rămas fără răspuns.
Îngrijorări pentru Coreea de Sud. Agenţii internaţionale - complice
Anul trecut, o sursă anonimă care s-a identificat ca fost lucrător la Spitalul Central Nr. 1 din Tianjin a scris ziarului Epoch Times despre experienţa sa.
"Mulţi dintre pacienţii străini pentru transplant au venit în China în căutarea unui ficat sau a unui rinichi. Cea mai mare parte a acestor străini au fost sud-coreeni". Sursa a explicat, de asemenea, modul în care pacienţii erau recomandaţi spitalelor. "Un cunoscut medic sud-coreean, de la unul dintre cele mai mari spitale din Coreea de Sud, recomandă pacienţii unui intermediar. Acest intermediar trimite apoi aceşti pacienţi la spitalul din Tianjin".
În 2015, David Matas, unul dintre cei mai proeminenţi cercetători independenţi care a documentat dovezi privind recoltarea de organe în China, nota îngrijorarea faţă de lipsa de transparenţă a surselor de organe în China, la o conferinţă medicală, care avea loc la Seoul, Coreea de Sud.
În cursul lunii iulie 2017, mai multe organizaţii internaţionale din domeniul sănătăţii semnau (în ciuda anchetelor din surse independente, care emiteau semnale îngrijorătoare) o scrisoare prin care salutau "donarea de organe şi reforma transplantului" din China. Printre ele se află Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO), Academia Pontificală de Ştiinţe (PAS) a Vaticanului şi Societatea Transplanturilor (TTS), a raportat Global Times, un ziar chinez de stat.
Francis Delmonico pune batista pe ţambal
După transmiterea documentarului sud coreean, întrebat dacă PAS îşi va schimba poziţia faţă de sistemul chinez în urma dovezilor, dr. Francis Delmonico, preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Transplanturi între 2012 şi 2014, expert în transplant şi academician PAS, a evitat să abordeze direct dovezile prezentate în documentul coreean referitoare la abuzurile continue, răspunzând în schimb că: "poziţia PAS este de a sprijini reforma Chinei, care este în concordanţă cu Declaraţia PAS - şi semnată de colegii chinezi la Summit-ul PAS ".
